Motivul pentru care fibrele sunt cele mai importante din dietă

Fibrele conțin numeroși nutrienți și au capacitatea de a-ți menține sistemul digestiv în formă.
  • Publicat:
Motivul pentru care fibrele sunt cele mai importante din dietă
Foto: shutterstock

Abia acum înțelegem de ce părinții noștri ne forțau să mâncăm multe fructe și legume când eram mici: din cauza sau, mai degrabă, datorită conținutului bogat de fibre. Fibrele conțin numeroși nutrienți și au capacitatea de a-ți menține sistemul digestiv în formă, stabilizează glicemia, oferă senzația de sațietate pentru o perioadă mai lungă de timp și multe altele.

Ce sunt fibrele?

S-a vorit mult despre consumul de fibre și importanța lor în alimentație. Fibrele sunt un tip de carbohidrați esențiali în alimentele vegetale (fructe, legume, cereale), pe care organismul nu le poate digera, scrie Clinica Mayo. Ele ajung relativ intacte în tractul digestiv și colon. Chiar dacă ele nu sunt digerate precum restul carbohidraților asta nu înseamnă că nu au un rol important în organism. De altfel, mulți adulți le consumă în cantități destul de mici.

Fibrele se împart în două categorii: fibre solubile și insolubile. Atunci când fibrele solubile intră în contact cu apa și alte fluide din tractul gastrointestinal, iau forma unui gel care ocupă destul de mult spațiu în stomac, ceea ce oferă și acea senzație de sațietate. Acest tip de fibre ajută și la scăderea colesterolului și glucozei. Mai apoi, fibrele insolubile stimulează mișcarea intestinală în sistem și te ajută să ai scaun regulat.

Beneficiile fibrelor

Ajută la menținerea unei greutăți optime

Femeile care înlocuiesc fibrele rafinate cu variante mult mai bogate și complexe se bucură de o rată metabolică mai bună, ceea ce înseamnă că pe timpul zilei reușesc să ardă mai multe calorii, se arată într-o cercetare publicată în American Journal of Clinical Nutrition. Acest efect se datorează probabil creșterii energiei din organism atunci când ajunge la un număr suficient de fibre. În general, fibrele ne ajută să ne menținem o greutate optimă, deoarece odată pătrunse în tractul gastrointestinal produc acizi grași care induc senzația de plin și oferă sațietate pentru mai mult timp. De asemenea, te țin la distanță de poftele alimentare și gustările nesănătoase.

Reglează glicemia

Pentru că în tractul gastrointestinal se formează o stubstanță tip gel în urma consumului de fibre, fibrele solubile pot încetini absorbția carbohidraților, iar astfel este prevenită creșterea glicemiei, aspect destul de important, pentru că o glicemie normală este esențială pentru a ține la distanță diabetul de tip 2.

Fibrele scad colesterolul

Pe lângă faptul că ajută la controlul nivelului glicemic și previne diabetul, fibrele solubile pot ține la distanță și bolile cardiovasculare, pentru că în momentul în care sunt excretate, acestea aduc și colesterolul, iar astfel previne organismul să absoarbă tot ce este rău. De asemenea, reduc nivelul colesterolului LDL în sânge, ceea ce înseamnă că scad riscurile de apariție a bolilor cardiovasculare.

Mențin un echilibru în corp

Dacă după antrenament consumi multe proteine pentru a crește și menține masa musculară, fibrele pot fi foarte importante pentru echilibru. Atunci când consumi prea multe proteine, unele dintre ele poate că nu sunt digerate și vor afecta bacteria tractului gastrointestinal, care produce compuși ce produc inflamații. Dar când consumi suficiente fibre, este prevenit acest proces dăunător. Pentru cele mai bune rezultate, asigură-te că cel puțin o parte dintre proteinele pe care le consumi sunt din sursă vegetală precum fasole și mazăre, care conțin numeroase fibre.

Sprijină o digestie sănătoasă

Dacă te confrunți cu constipația ideal ar fi să începi să consumi mai multe fibre. Fibrele insolubile ajută mișcările intestinale, iar astfel este ameliorată constipația, scrie Clinica Mayo. Sau poate că te confrunți cu diareea, iar în acest caz fibrele solubile pot ajuta la întărirea scaunului. SĂ nu uităm că fibrele pot acționa și ca prebiotic, ceea ce înseamnă că hrănesc bacteriile prietenoase din tractul gastrointestinal, iar în același timp, acest nutrient previne crampele, durerile abdominale și diareea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult