Slow cooker – am testat iar rezultatul este: simplu, economic, gustos, sănătos!

În urmă cu puţin timp am avut ocazia să testez un aparat electrocasnic ce foloseşte tehnica slow cooking. Pe înţelesul tuturor, un slow cooker este o oală care funcţionează pe curent electric. Pui ingredientele în oală, o bagi în priză, pui capacul şi...aştepţi.
  • Publicat:
Slow cooker – am testat iar rezultatul este: simplu, economic, gustos, sănătos!

În urmă cu puţin timp am avut ocazia să testez  un aparat electrocasnic ce foloseşte tehnica slow cooking. Pe înţelesul tuturor, un slow cooker este o oală care funcţionează pe curent electric. Pui ingredientele în oală, o bagi în priză, pui capacul şi…aştepţi.

Ceea ce este aparte la acest tip de gătit este timpul îndelungat necesar preparării mâncărurilor preferate, care diferă în funcţie de alimente. Cele două trepte de temperatură – High şi Low – îţi permit să te joci cu timpul de gătire, în funcţie de cât eşti sau nu de grăbit.

De exemplu, o carne bine făcută are nevoie cam de 7 ore pe modul Low şi de 3-4 ore pe modul High, însă fiecare reţetă are recomandări specifice în funcţie de ingredientele folosite.

Iar în cele ce urmează vă voi povesti cum m-a convins acest aparat să renunţ la prăjitul în tigaie sau la fiertul ciorbelor tradiţionale pe aragaz. Şi, mai presus de toate, m-a determinat să renunţ la ideea de a-mi cumpăra un cuptor, căci de lipsa lui mă plângeam de ceva vreme.

Sceptică din fire, am lăsat slow cookerul preţ de câteva zile să aştepte în cutie, până să-mi dau seama şi să mă documentez întocmai cât, ce şi cum se pot găti alimentele cu ajutorul curentului electric. Dar, mai presus de toate, am vrut să fiu convinsă că în multele ore în care vor sta sub capac mâncărurile vor ieşi gustoase şi nu vor fi lipsite de nutrienţii de care aveam atâta nevoie, mai ales la început de primăvară.

La documentarea internautică au contribuit şi spusele medicului nutriţionist Anda Avramescu, care zice aşa:

“Slow cookerul foloseşte o temperatură scăzută şi controlată permanent, ceea ce permite păstrarea enzimelor şi vitaminelor hidrosolubile şi limitează  degradarea vitaminelor termolabile, asigurând astfel o alimentaţie sănătoasă. Posibilitatea de a controla temperatura şi timpul de preparare pentru păstrarea calităţii nutritive, prin tehnica de gătit slow cooking, sunt soluţii pentru a putea găti în mod sănătos şi pentru a economisi timpul petrecut în bucătărie. Această gamă de produse răspunde nevoilor persoanelor active, preocupate de un stil de viaţă sănătos, iar multiplele tipuri de preparare oferă o soluţie sănătoasă pentru fiecare moment al zilei.”

Zis şi făcut! Cu teoria învăţată, am trecut şi la partea practică. Am început cu un banal pui şi cartofi la slow cooker. Reţeta am luat-o de aici, ca de altfel şi cea pentru negresă, căci da, acest slow cooker e bun şi pentru deserturi!
Iar rezultatele nu m-au dezamăgit deloc. Ba, pot spune că am fost uimită. Nu mă aşteptam să mănânc o carne atât de fragedă iar cartofii să fie, în acelaşi timp, făcuţi perfect, nu terfeliţi.

Cât despre negresă, nu am decât cuvinte de laudă. Am amestecat ingredientele, le-am pus în slow cooker, am setat timpul şi temperatura iar în vreo 3 ore deja savuram cel mai fabulos desert din ultima vreme. Vă las mai jos nişte poze cu ce mi-a ieşit, să nu credeţi că vorbesc în necunoştinţă de cauză.

Am prins curaj iar următorul preparat făcut în slow cooker a fost o pulpă de vită, despre care ştiţi cu toţii cât de greu este de preparat astfel încât să nu iasă talpă de pantof şi să aibă şi gust. Şi de data asta am fost surprinsă în mod plăcut. Cele câteva ore în care s-a perpelit au meritat pe deplin rezultatul. Carnea a fost atât de fragedă şi de suculentă că nu-mi venea să cred că eu am făcut-o (vorba vine, eu n-am făcut altceva decât să o condimentez şi să o arunc în oală). Poze pentru exemplificare nu am, căci pofta a luat-o înaintea aparatului foto 🙂

Următoarea pe listă este o ciorbă de văcuţă şi nici că-mi fac griji că nu va ieşi senzaţional. Pentru mai multe reţete puteţi să urmăriţi şi blogul lui Chef Adrian Hădean. În ultima vreme am văzut că şi el e fanul acestei tehnici de gătit.

Iată care sunt cele 10 concluzii la care am ajuns:

  • nu mai am nevoie de tone de ulei;
  • nu trebuie să pierd vremea în bucătărie, fiind atentă tot timpul la oală şi amestecând continuu în cratiţă, nu care cumva să se prindă mâncarea;
  • toţi nutrienţii din alimente se păstrează datorită temperaturii joase la care sunt gătite şi astfel alimentele sunt gustoase, suculente şi fragede;
  • nu mai am bătăi de cap cu spălatul cratiţelor (vasul special de ceramică e uşor de curăţat iar mâncarea nu se lipeşte);
  • nu risc să ard mâncarea şi nici nu există vreun pericol de a-mi băga vecinii în sperieţi cu fum sau miros de arsură;
  • nu trebuie să mai suport căldura insuportabilă din bucătărie, mai ales în timpul verii;
  • pot să stau liniştită în privinţa caloriilor dar şi a acrilamidei (care apare în timpul procesului de prăjire şi care este nocivă pentru sănătate);
  • pot să plec la muncă sau să mă ocup de alte treburi lăsând aparatul să-mi gătească cina, fără să-mi fie teamă că la întoarcere o voi găsi scrum;
  • aparatul consumă cam tot atâta curent cât un bec (75-150W pentru modul Low şi între 150-210W pentru modul  High), deci nu vă faceţi griji că la finalul lunii veţi primi o sumă astronomică pe factura de lumină;
  • odată terminat procesul de gătire, aparatul are o funcţie automată de „Păstrare la cald”, care este de mare ajutor, mai ales dacă ajungi târziu acasă.

Cu siguranţă ar fi mult mai multe de spus despre beneficiile slow cookerului, dar vă las pe voi să completaţi în secţiunea de comentarii şi, de ce nu, să-mi daţi câteva idei de preparate pe care le-aţi încercat şi v-au ieşit de minune cu ajutorul acestui aparat grozav. Şi, pentru că tot se apropie Paştele, eu mă gândesc la un miel făcut la slow cooker. Sună bine, nu?

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Lecţia de gătit cu chef Hadad
Lecţia de gătit cu chef Hadad