Sorgul, cereala care înlocuiește quinoa. Este excelentă în dietele fără gluten

Una dintre cerealele care câștigă atenție sporită este sorgul, care pentru multe persoane poate fi o noutate.
  • Publicat:
Sorgul, cereala care înlocuiește quinoa. Este excelentă în dietele fără gluten
Foto: shutterstock

Nu mai este niciun secret că cerealele sunt extrem de importante într-o dietă echilibrată. De la quinoa la orezul brun, acestea sunt în atenția noastră nu doar datorită profilului nutrițional, ci și datorită versatilității pe care o au. Una dintre cerealele care câștigă atenție sporită este sorgul, care pentru multe persoane poate fi o noutate, dar în realitate, această cereală este folosită de ani de zile în preparatele asiatice și africane.

Sorgul este o cereală care are o textură și o formă destul de fermă, chiar și după ce este gătită. Poate fi consumată fiartă, înăbușită sau chiar sub formă de popcorn. Iată cele mai importante beneficii cu care vine la pachet.

Sorgul este bogat în nutrienți

O dietă echilibrată și bogată în cereale include fibre, antioxidanți și alți nutrienți esențiali necesari pentru consumul zilnic. Sorgul este o sursă excelentă de 12 nutrienți esențiali, inclusiv de fier și magneziu. O porție de sorg conține dublul cantității de proteine pe care o conține quinoa. Această cereală este o sursă excelentă de zinc, fiind totodată un nutrient esențial pentru imunitate.

Are grijă de starea generală de sănătate

Bolile de inimă se numără printre principalele cauze de deces. O modalitate prin care poți ține la distanță inflamațiile cronice este prin consumul de sorg, care are beneficii antiinflamatorii și poate combate aceste efecte. Este ideal pentru dieta DASH, pentru că include magneziu, potasiu și calciu, toate benefice pentru sănătatea inimii.

Sprijină sănătatea digestivă

Fibrele joacă un rol esențial pentru sănătatea digestivă. Sorgul este o cereală integrală fără gluten, iar 100 de grame de sorg conțin peste 6 grame de fibre, adică aproape 25% din necesarul zilnic recomandat de fibre. Oferă atât fibre solubile, cât și insolubile, dar și fibre prebiotice care ajută culturile vii din tractul gastrointestinal.

Este o cereală fără gluten

Boala celiacă este o boală autoimună, iar multe dintre persoanele care încearcă să o țină sub control trebuie să evite produsele care conțin gluten. Consumul de sorg este sigur în dietele fără gluten. Potrivit rezultatelor unui studiu care a evaluat persoanele cu boală celiacă, după ce participanții au fost alimente derivate din sorg, nu au prezentat simptome ale intoleranței, iar anticorpii nu au fost modificați confirând că această cereală este excelentă în dietele fără gluten.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult