Românul prepară mămăliga în cel mai simplu mod posibil: apă, mălai și sare. Fără alte artificii, fără să ne complicăm prea tare pentru a-i schimba gustul tradițional, mai ales că este bună exact așa cum e. Dar ce să vezi, am descoperit o rețetă a americanilor care au jonglat cu ingrediente precum lapte de migdale, parmezan și ulei extra-virgin. Na, mai zi-i românului nostru că asta-i mămăligă. Este interesantă combinația, ce-i drept, dar parcă vorbim de o simbioză a culturilor gastronomice.
Într-o oală medie adaugă 400ml de apă, laptele de migdale, sarea și usturoiul și lasă-le să ajungă la punctul de fierbere. Între timp, într-o tigaie medie încălzește uleiul de măsline, adaugă ciupercile și lasă-le să se prepare timp de 7-8 minute. Adaugă mălaiul peste conținutul care fierbe și amestecă până când ingredientele se omogenizează. Lasă la foc mediu și amestecă timp de 5 minute, până când mămăliga este al dente. Poți îndepărta usturoiul înainte de acest proces dacă dorești. Pune mămăliga într-un recipient, adaugă piper, parmezan și amestecă. Adaugă deasupra ciupercile, un strop de ulei de măsline, parmezanul rămas și pătrunjelul.