Pentru cei care îşi doresc un sos dulce-iute (cu accent pe iute!), dar nu vor să cumpere din supermarket, o dulceaţă de ardei iute cu ghimbir şi coajă rasă de portocală este soluţia ideală. Această dulceaţă (eu am numit-o „iuţeaţă”, pentru că pişcă de mama focului) se face simplu şi nu ai nevoie de prea multe ingrediente.
Din cantităţile pe care le voi oferi mai jos, au ieşit 5 borcănele a câte 200-250 de grame, mai mult decât suficient pentru a trece iarna.
Totul m-a costat aproximativ 20 de lei! Cam cât un sos cu pretenţii din supermarket, dar nu la fel de natural şi de gustos precum ceea ce am obţinut eu la final.
Să vedem care sunt ingredientele necesare pentru o dulceaţă de ardei iute veritabilă:
– 500 ml de oteţ din vin de 9 grade;
– 500 de grame de zahăr tos;
– 500 de grame de ardei iute roşu;
– 500 de grame de ardei kapia;
– coaja rasă de la o portocală (nu irosiţi sucul portocalei, adăugaţi-l şi pe el);
– rădăcină de ghimbir dată de răzătoare (cam 2 centimetri, nu mai mult);
– cimbru proaspăt, 3-4 crenguţe (dacă nu aveţi în ghiveci, găsiţi în supermarket, la casolete).
Un alt „ingredient” de bază al acestui preparat sunt mănuşile de protecţie (cele de unică folosinţă, pe care le poţi găsi în orice farmacie).
În primul rând, ne vom ocupa de siropul în care vor bolborosi ardeii iuţi. Turnăm oţetul într-o oală cu fund gros, adăugăm zahărul, amestecăm bine şi lăsăm la foc mic de tot, circa 2 ore. Nu te speria că lichidul se evaporă, pentru că va rămâne suficient la final.
Ţin să te avertizez: în casă va domni un miros puternic de oţet, aşa că deschide larg ferestrele sau pregăteşte-te să tragi „o beţie” pe cinste.
Cât timp se face siropul, pregăteşte ingredientele: în primul rând, spală bine ardeii, taie-le codiţele, vinişoarele şi scoate-le seminţele.
Acum vine partea grea: trebuie să toci mărunt ardeii iuţi (sau îi poţi tăia fideluţă, după preferinţe), moment potrivit să apelezi la mănuşile de protecţie menţionate mai devreme. Capsaicina din ardeiul iute îţi va „paraliza” mâinile dacă nu te protejezi, aşa cum am constatat pe la jumătatea procesului, din cauză că o mănuşă a fost atinsă de lama cuţitului. Şi mai bine, achiziţionează două perechi de mănuşi, ca să nu păţeşti ca mine (durerea persistă şi azi, a doua zi după).
Dacă nu ai chef, nu vrei să pierzi vremea tocând ardeii, nu vrei să-ţi ardă palmele, îi poţi băga într-un blender.
Am terminat povestea cu ardeii iuţi, acum vom trece la ardeii kapia. Eu i-am trecut prin foc preţ de câteva minute, cât să se înmoaie puţin şi să capete un gust de uşoară arsură (recunosc, parfumul meu preferat este cel de ardei kapia copt!). Nu-i pune în apă imediat după, pentru că îşi vor pierde aroma. Ţine-i într-o oală, sub capac, câteva minute, apoi cojeşte-i cu atenţie. Te poţi folosi şi de partea boantă a cuţitului. Nu-ţi face griji dacă mai rămâne ceva coajă, aceasta se va înmuia în curând. Taie-i mărunt sau adaugă-i în blender, aşa cum ai făcut cu fraţii lor mai iuţi.
Am ajuns la opţionale, care mie mi se par esenţiale în această reţetă, pentru că dau o aromă mi-nu-na-tă preparatului: ghimbirul, coaja rasă de portocală şi cimbrul proaspăt.
Pauză: mai amestecă în oala cu oţet şi zahăr din când în când, nu uita de ea!
Revenind: curăţăm o rădăcină de ghimbir de vreo 2-3 centimetri, o dăm pe răzătoarea cu ochiuri mici, apoi îi oferim şi doamnei Portocală acelaşi tratament. Odată rămasă în pielea goală, portocala NU se aruncă, nu se uită în coşul cu fructe şi nu se oferă câinilor/pisicilor ca jucărie. NU, se taie pe din două şi se stoarce bine de tot, astfel încât tot sucul plin de vitamine să ajungă în preparatul final. Punem deoparte şi jumătatea de pahar de suc rezultată, apoi ne îndreptăm atenţia spre cimbru, care trebuie să fie neapărat proaspăt. Tragem încet în jos de-a lungul tulpinii, iar frunzele aromate vor cădea ca o ploaie de primăvară. Le adunăm, le dăm ordin să stea drepţi şi le luăm la cuţit, cât să iasă mărunte-mărunte.
Bun, acum avem toate ingredientele tocate, răzuite, stoarse, nu trebuie decât să le împrietenim: le amestecăm într-un bol încăpător, le dezmierdăm delicat cu degetele ( cu mănuşi, desigur!), le mirosim şi ne desfundăm nasul instanteneu, apoi ne amintim că au trecut două ore şi siropul de oţet cu zahăr e gata.
Adăugăm în acest sirop-minune mixul de ardei şi condimente (şi sucul de portocale, dacă nu cumva l-ai băut între timp) şi lăsăm totul la foc mic 10-15 minute. Nu mai mult, că apoi rămânem fără culoare în borcane. Amestecăm bine în tot acest timp, plângem de fericire că ne va ieşi o dulceaţă de zile mari, dar şi din cauza iuţimii din aer.
Când au trecut cele 15 minute, scoatem la înaintare borcanele din dotare. Eu am avut (şi am vrut) mai mici, de vreo 200-250 de grame. Raţiunea de a pune gemuri, zacuscă şi alte bunătăţi de iarnă în borcane mai mici este aceea că niciodată nu apuc să consum în 2-3 zile tot conţinutul şi e păcat să se strice.
Bun, oprim focul, şi punem mâna pe o lingură sau polonic mai mic, cu ajutorul căruia vom pune dulceaţa în borcane, cât mai rapid. Odată umplute, pune-le capacul, strânge-l bine şi întoarce borcanele cu susul în jos, ca să se sigileze bine şi să nu intre pic de aer în bunătatea ta de dulceaţă.
Lasă borcanele aşa peste noapte, apoi întoarce-le cu faţa în sus şi gândeşte-te cât de fierbinţi (la propriu) vor fi nopţile reci de iarnă, când te vei bucura de o friptură suculentă cu această „iuţeaţă” bestială.
Despre beneficiile ardeiului iute nu cred că mai e cazul să pomenesc. O s-o fac totuşi în câteva cuvinte, că poate nu ai apucat încă să citeşti articolul nostru cu beneficiile ardeiului iute în sănătate şi dietă: accelerează metabolismul, ameliorează arsurile la stomac şi reglează tensiunea arterială.
Cât despre ghimbir, n-am pus eu prea mult în dulceaţă, dar şi-a făcut treaba: i-a dat o aromă deosebită şi un parfum inconfundabil. Citeşte aici mai multe despre efectele grozave ale consumului de ghimbir.
Voi cunoaşteţi şi alte modalităţi de preparare a dulceţii de ardei iute? Nu vă sfiiţi, împărtăşiţi-le cu noi!