Traditionalul desert italian este irezistibil oriunde te-ai afla pe mapamond, insa am descoperit o reteta la fel de delicioasa, dar cu mult mai putine grasimi si usor de preparat chiar acasa.
Practic, se inlocuieste ingredientul mascarpone (un tip de smantana cu 80% grasimi) cu o crema de branza fina cu 0,2% grasimi. Placerea este garantata, iar pentru ca se pune in pahare cei aflati la dieta pot folosi recipiente mai mici.
In cafea se adauga lichiorul, dupa care se scufunda pentru 2 secunde piscoturile rupte in jumatati. Crema de branza se amesteca cu laptele degresat, cu mierea sau zaharul si vanilia pana se incorporeaza toate ingredientele. In pahare se adauga un rand de piscoturi, un rand de crema de vanilie, 1 rand de visine, un rand de ciocolata rasa fin. Si tot asa pana cand se termina ingredientele. Deasupra se poate orna cu ciocolata neagra rasa. Inainte de servire, se pun la frigider. Pofta buna!
Observatii:
Timp de preparare: 15 minute
Fructele pot fi proaspete sau congelate.
In general, piscoturile au zahar pe deasupra. Cu un cutit putem indeparta usor zaharul, in caz ca suntem la dieta.