Fasolea: 4 moduri delicioase să o prepari

Dacă îți place fasolea, dar te-ai săturat să o integrezi în clasicele rețete, iată patru noi sugestii la care te aștepți mai puțin.
  • Publicat:
Fasolea: 4 moduri delicioase să o prepari
Fasolea: 4 moduri delicioase să o prepari

Poate că atunci când erai copil nu te atrăgea atât de mult fasolea, dar ai crescut și ai realizat ce valori nutriționale are și cât este de bună pentru sănătate, nu? Ei bine, fasolea chiar ar trebui să fie nelipsită din dietă și, din fericire, este un ingredient versatil. Dacă mai știi și cum să o gătești, cu siguranță vei ajunge să o consumi până la refuz.

4 moduri în care să gătești fasolea

Fasolea proaspătă

Uită de fasolea la conservă, semi-preparată și optează pentru cea proaspătă. Știm, ești o femeie ocupată, iar prepararea ei poate cere mai mult timp. Uite o sugestie: pune fasolea într-o oală pe care să o acoperi cu apă, adaugă o linguriță de sare, o jumătate de ceapă și câțiva căței de usturoi, o frunză de dafin și las-o la fiert. Timpul de gătire variază în funcție de tipul bobului, de cât de proaspătă este, motiv pentru care din când în când va trebui să o verifici și să o guști. Atunci când este gata vei obține o textură super cremoasă, iar pielea va rămâne intactă.

Dacă îți dorești un joc de arome și savoare, poți pune jumătăți de ardei gras verde și galben și să adaugi sucul de la o portocală, ia dacă simți nevoia de un gust mexican, adaugă oreganp și chilli sau oregano și alți căței de usturoi pentru un gust italienesc.

Fă-o super crispy

Indiferent de tipul de fasole pe care alegi să-l gătești, fă-o super crispy și adaug-o în supe sau salate astfel încât să înlocuiască crutoanele.

Folosește apa de la fasole

Cu apa folosită pentru a fierbe fasolea poți face niște paste absolut delicioase sau sosuri și orez cu note din sudul Mexicului. Trebuie doar să nu mai faci acea risipă alimentară și să fii inventivă.

Folosește fasolea în smoothie-uri

Poate că nu te-ai fi gândit la asta, dar fasolea este o sursă ideală de proteină vegetală și fibre așa că poți profita de toate calitățile ei într-un smoothie delicios. O poți amesteca cu mango, cocos, mentă și ghimbir pentru a crea un gust tropical.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult