Rețetă de pastă de măceșe dulce-acrișoară, perfectă pentru clătite, dar și pentru cheesecake, gogoși sau torturi. Această pastă este considerată o delicatesă, datorită texturii catifelate și gustului unic, dar și a numeroaselor beneficii pe care le au fructele roșii. E drept că rețeta e un pic cam migăloasă, chiar dacă are doar 3 ingrediente, dar rezultatul merită tot efortul!
Spre deosebire de variantele din comerț, această pastă de măceșe făcută acasă are net superioară din toate punctele de vedere. Încearcă și rețeta de dulceață din petale de trandafiri, este divină!
Îți explicăm care sunt pașii rețetei și secretele care te vor ajuta să obții o pastă de măceșe cremoasă, lucioasă și viu colorată.
Din aceste ingrediente obțineți 5-6 borcane de 400 de grame de pastă de măceșe:
Spală bine măceșele sub jet de apă rece, apoi taie-le moțul (partea neagră) și codițele.
Acoperă măceșele curățate cu 3 litri de apă rece și pune oala pe foc. Lasă-le să fiarbă până se înmoaie bine, aproximativ o oră. Scoate una de probă din oală și strivește-o cu o lingură. Dacă se rupe și e păstoasă, înseamnă că fructele sunt suficient de fierte și poți opri focul.
Strecoară fructele cu ajutorul unei site, apoi pune-le în blender, cu tot cu apa în care au fiert. Poți face asta în 2-3 rânduri, dacă nu încep toate deodată în vasul blenderului.
Compoziția va fi una plină de sâmburi, cojițe și puf (care nu trebuie înghițit, deoarece poate irita tractul digestiv).
Pentru a scăpa de ele, pune pasta rezultată într-un tifon curat, apoi stoarce bine de tot ca să obții un sos cremos curat. Sau pune pasta într-o sită deasă, apasă și freacă bine cu o lingură de lemn.
Dacă pasta e prea groasă, adaugă apă până obții textura dorită (500 mililitri sau chiar 1 litru, în funcție de cât de fluidă vrei să fie).
Pune pasta rezultată într-o oală pe foc și adaugă zahărul și sucul de lămâie (obligatoriu, pentru că menține culoarea vie, roșiatică).
Lasă pe foc mediu până se dizolvă complet zahărul, apoi încă vreo 30 de minute (în total, maximum 50 de minute). Amestecă bine cu o lingură de lemn în pasta cremoasă de măceșe în tot acest timp.
Pasta trebuie să fie cremoasă, lucioasă, ușor fluidă. Toarnă pasta de măceșe în borcane sterilizate și acoperă cu capac.
Vezi mai jos rețeta video:
Sursă rețetă: bbcgoodfood.com