Prăjitura Kinder Delice – rețetă de casă. Cum prepari blatul pufos, crema de lapte și glazura de ciocolată

  • Publicat:
Prăjitura Kinder Delice - rețetă de casă. Cum prepari blatul pufos, crema de lapte și glazura de ciocolată
Prăjitură Kinder Delice. Sursa foto: cremedelacremenewcastle.co.uk

Prăjitura Kinder Delice făcută acasă este pe placul tuturor pofticioșilor, fie ei mai mici sau mai mari. Această prăjitură are o cremă de lapte fină, blat pufos și glazură delicioasă de ciocolată, fiind un desert minunat care poate fi savurat cu o cană de lapte, de ceai sau cafea.

Dacă vrei să te bucuri de un desert de casă fabulos, încearcă această rețetă de prăjitură Kinder Delice. Nu vei regreta!

Prăjitura Kinder Delice: ingrediente și mod de preparare

INGREDIENTE:

  • 200 de grame de făină
  • 50 de grame de amidon de porumb
  • 8 grame de bicarbonat de sodiu
  • 4 linguri de cacao neîndulcită
  • 100 de grame de zahăr tos
  • 200 de mililitri de lapte
  • 3 ouă
  • 2 linguri de lapte condensat
  • 150 de mililitri de frișcă lichidă
  • 200 de grame de ciocolată amăruie
Sursa foto: Facebook Cremedelacreme Newcastle

MOD DE PREPARARE:

Bate bine ouăle cu zahărul timp de 10 minute. Adaugă treptat laptele și făina cernută, apoi cacaua, amidonul de porumb și bicarbonatul de sodiu. Aluatul obținut (bine omogenizat, aerat) se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt de 30×20 centrimetri.

Se introduce tava în cuptorul preîncălzit și se lasă la copt timp de 30 de minute, la o temperatură de 170 de grade Celsius.

Între timp se prepară crema de lapte: se amestecă frișca lichidă cu un mixer și se adaugă laptele condensat.

Blatul răcit se taie pe din două și se pune crema de lapte. Tava cu prăjitura Kinder Delice se lasă la frigider 20-30 de minute.

Se prepară glazura de ciocolată: se topesc untul și ciocolata amăruie la bain marie.

Se scoate prăjitura de la frigider, se porționează și se toarnă glazura uniform, pe toată suprafața.

Se lasă la temperatura camerei până se întărește glazura.

Savurează acest desert la micul dejun, alături de o ceașcă de cafea aburindă, sau seara, cu o cană de lapte fierbinte. Poftă bună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult