Sub soarele arzător al Spaniei, una dintre cele mai potrivite preparate culinare este cu siguranță gazpacho. Celebra supă rece perfecta atât la prânz, cât și la cină sau ca și gustare. Hrănitoare și hidratantă, gazpacho este un preparat delicious și economic. Ușor de preparat acasă chiar și de către începătorii într-ale bucătăriei.
Auzisem că unii spanioli consumă zi de zi minunata supă rece numită gazpacho. Însă nu îmi puteam închipui că voi face o adevărată pasiune în cele 7 zile petrecute în Barcelona în acestă vară pentru gazpacho. Adevărul este că atunci când simți căldura arzătoare ai o stare de bine ce se instalează automat. Însă e nevoie și de multă hidratare și de hrană lejeră pentru a ajuta corpul să regleze temperatura și să se adapteze la aceste condiții de mediu. Și oricât de carnivor ai fi, preferi mâncarea lejeră. Gazpacho mi s-a părut cea mai bună alegere. Găsești ușor la restaurante, dar și în supermarketuri gazpacho. Sau îl poți prepara acasă dacă ai un blender pentru legume.
Aceste luni în care legumele proaspete abundă în piețe și au un gust extrordinar sunt perfecte pentru gazpacho. Roșii coapte, castravete, ardei gras, ceapă, usturoi, ulei de măsline, oțet, sare, piper, verdețuri în funcție de preferințe, chimion. Așa cum spuneam, este nevoie de asemenea și de un blender pentru a da supei textura de cremă.
Ingrediente:
1 kg de roșii coapte
O jumătate de castravete lung
1 ardei gras roși mare fără semințe
1 ardei gras verde mare fără semințe
O jumătate de ceapă roșie, curățată și tăiată fin
2 căței de usturoi fără coajă tăiați fin
3 linguri de ulei de măsline extravirgin
Sare după gust
Piper negru proaspăt măcinat după gust
Chimion după gust (recomandarea este o jumătate de linguriță)
Puțin oțet
Mod de preparare gazpacho:
Legumele spălate, uscate și tăiate se dau prin blender și se asezonează cu sare, piper, ulei de măsline, oțet, chimion. Supa cremă se păstrează la frigider și se servește rece. Se poate păstra în frigider până la 3 zile. Poftă bună!