Shaorma vegetariană cu humus, avocado și legume proaspete

  • Publicat:
  • Actualizat:
Shaorma vegetariană cu humus, avocado și legume proaspete

Când ți-e foame, dar n-ai vrea totuși să dai iama în mezelurile pline de grăsimi și sare, încearcă o shaorma vegetariană. O poți face acasă foarte ușor și rapid. În același timp, deții controlul absolut asupra ingredientelor folosite.

Poți schimba humusul cu cremă de brânză și sucul de lămâie cu o lingură de iaurt. Sau poți folosi mai puține ori mai multe legume decât cele prezentate în rețeta de mai jos. Cert este că această shaorma vegetariană este o variantă mult mai sănătoasă și cu mult mai puține calorii decât cea clasică. O poți mânca atât dimineața, la micul dejun, cât și la prânz sau, de ce nu, seara, fără grija caloriilor.

Dacă ai timp și îndemânare, poți face lipia și humusul acasă. Dar dacă te grăbești și nu ai ingredientele necesare, poți folosi lipii și humus din comerț – cu atenție la etichetă!

Vezi mai jos cum poți prepara acasă o shaorma vegetariană delicioasă, sățioasă, proaspătă, de dietă.

Shaorma vegetariană: ingrediente, preparare

Ingrediente

  • 1 lipie simplă sau cu ierburi aromatice
  • 2 frunze de salată verde
  • 2 linguri de humus
  • 2 fire de ceapă verde
  • Câteva bețișoare de ardei gras roșu, verde sau galben
  • 5 roșii cherry tăiate pe jumătate
  • 1 castravete mic
  • 1 jumătate de avocado bine copt
  • 3 lingurițe de porumb dulce crocant
  • Sucul de la o jumătate de lămâie
  • Puțină sare

Mod de preparare

Pune lipia pe o farfurie întinsă și adaugă humusul pe suprafața acesteia.

Adaugă foile de salată verde, jumătățile de roșii cherry, ceapa verde tăiată pe lung, castravetele felii sau bețișoare subțiri, ardeiul gras, feliile de avocado, porumbul și un praf de sare.

Stropește totul cu zeama de lămâie.

Împăturește cu grijă lipia începând cu partea de jos, apoi lateralele.

Mănâncă această shaorma vegetariană cu poftă și zero regrete!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult