Turtă dulce de Crăciun, cu miere, scorțișoară și ghimbir – fragedă și delicioasă!

Rețetă de turtă dulce de Crăciun • Turtă dulce fragedă • Cum se face aluatul de turtă dulce • Cu ce se decorează turta dulce
  • Publicat:
Turtă dulce de Crăciun, cu miere, scorțișoară și ghimbir – fragedă și delicioasă!

Turtă dulce de Crăciun care rezistă până la o lună dacă o depozitați în cutie – da, își păstrează frăgezimea pentru mult timp!

Vă explicăm în detaliu rețeta, modul în care se prepară aluatul de turtă dulce și cum poate fi decorată. În plus, vă oferim câteva trucuri foarte utile. Mulțumim Comori Delicioase pentru această rețetă excelentă de turtă dulce de Crăciun!

Ingrediente pentru turtă dulce de Crăciun

Ingrediente:

  • 1 kilogram de făină albă
  • 3-4 lingurițe de scorțișoară măcinată
  • O jumătate de linguriță de cuișoare măcinate
  • O jumătate de linguriță de ghimbir măcinat
  • 2 lingurițe de pulbere de coajă de portocale (sau coajă de portocale răzuită ori esență de portocale)
  • 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu sau un plic de praf de copt
  • 300 de grame de zahăr pudră
  • 3 ouă întregi
  • 250 de grame de miere
  • 300 de grame de unt 82% grăsime

Cum se face aluatul de turtă dulce de Crăciun

Topim mierea și untul cubulețe în cuptorul cu microunde. Ar trebui să dureze 1,5-2 minute. După un minut, amestecăm compoziția din 30 în 30 de secunde. Lăsăm să se răcorească în timp ce pregătim restul ingredientelor.

Amestecăm făină cu condimentele și cu praful de copt sau bicarbonatul de sodiu într-un bol încăpător. În acest bol vom frământa aluatul.

Batem 2-3 minute ouăle cu zahărul pentru omogenizare. Facem o adâncitură în mijlocul făinii, adăugăm compoziția de ouă, apoi pe cea de miere cu unt.

Amestecăm totul cu o lingură de lemn, iar când începe să se lege, frământăm aluatul cu mâna, tot în bol, până când se leagă. E nevoie doar de 20-30 de mișcări de frământare.

Despărțim aluatul în două și punem porțiile în folie alimentară. Facem acest lucru pentru că vom lucra oricum cu porții mici atunci când întindem aluatul. E mai ușor de controlat grosimea foii.

Aluatul se va odihni în frigider până a doua zi. Dacă vă grăbiți, lăsați aluatul în frigider măcar 2-3 ore.

Scoatem aluatul din frigider cu o jumătate de oră înainte de a-l întinde.

Presăram ușor făină pe masa de lucru și frământăm puțin aluatul. Aluatul nu trebuie să fie lipicios. Dacă simțiți că vi se lipește de mână, mai presărați făină și frământați până când suprafața aluatului devine netedă și lucioasă.

Întindeți aluatul pe masa presărată cu cât mai puțină făină la grosimea de aproximativ 3-4 mm, apoi decupați diverse forme, după propriul plac.

Cât timp și la ce temperatură se coace turta dulce

Preîncălziți cuptorul la 175-180 de grade Celsius (temperatură medie), cam cu o jumătate de oră înainte de coacerea efectivă a turtelor.

Tapetați o tavă cu hârtie de copt și așezați formele de turtă dulce puțin depărtate între ele.

Coaceți turtele între 5 și 10 minute, până când încep să devină ușor aurii pe margini. Nu le uscați prea tare. Le lăsați în tavă până când se răcoresc ușor, apoi le transferați pe grătar sau pe tăvi din lemn până la răcirea completă.

Depozitați turta dulce în cutii închise după ce se răcește complet. Se păstrează proaspătă până la o lună!

Cu ce poate fi decorată turta dulce

Turtă dulce poate fi decorată în mai multe moduri:

  • Natur (semințe de floarea-soarelui, migdale întregi, fulgi de migdale, alune, nuci, susan etc.)

În acest caz, așezați decorațiunile pe turtițe înainte de coacere, apoi ungeți suprafața turtelor cu un gălbenuș de ou amestecat bine cu o jumătate de linguriță de smântână. Vor căpăta un luciu foarte frumos.

  • Cu ciocolată

Topiți ciocolata neagră și albă în boluri diferite, pe baie de aburi sau în cuptorul cu microunde. Așezați turtele strâns unele lângă altele, apoi faceți mișcări de zigzag pe aceeași direcție deasupra lor cu un sfert de lingură de ciocolată. Vor rezulta niște dungulițe subțiri, în două culori. Aceste turte vor fi delicioase și foarte frumoase cu puțină îndemânare.

  • Cu suprafață colorată lucioasă

Amestecați 4 linguri de apă cu o jumătate de lingură de gelatină granule și cu colorant alimentar. Lăsați gelatina să se odihnească timp de 5-7 minute. Introduceți apoi cănița în cuptorul cu microunde timp de câteva secunde (5-10 secunde), cât să se topească gelatina, apoi pensulați suprafața turtelor. Reîncălziți gelatina de câte ori e nevoie. Lăsați turtele să se răcească pe un grătar.

  • Cu royal icing

În acest caz veți umple suprafața turtelor cu royal icing cu consistență mai moale, apoi decorați cu royal icing cu consistență mai ridicată.

Turtă dulce de Crăciun

Trucuri utile

Dacă doriți să folosiți aluatul de turtă dulce pentru decorațiuni care vor fi păstrate timp îndelungat, e bine să țineți făina, înainte de a prepara aluatul, în congelator, timp de 24 de ore. Dăunătorii din făină vor fi distruși în modul acesta și nu riscați să se ivească viermișori din frumoasele decorațiuni după câteva luni.

Tot pentru decorațiuni sau piese mai mari, întrucât e important ca turtele să-și păstreze forma în timpul coacerii, adăugați mai multă făină (cu 30 până la 50 de grame în plus). Turtele vor fi puțin mai tari, dar vă asigurați astfel că veți avea decorațiuni foarte frumoase.

Când întindeți aluatul, folosiți cât mai puțină făină. Aceasta strică aspectul exterior al turtelor natur, deoarece se va vedea la suprafață, iar turtele vor deveni mai tari.

Dacă pregătiți forme mai mari de 10-12 cm (pereți și acoperișuri de căsuțe sau alte decorațiuni mari), foaia trebuie să fie de 4-5 mm grosime. Altfel, riscați să se rupă în timpul manipulărilor după ce se coace.

Dacă doriți să realizați figurine pe băț, introduceți în lungul turtelor bețe de frigărui înainte de a le coace. Le scoateți din tavă după ce s-au răcorit puțin.

Turta dulce absoarbe umezeala din aer. În mediu umed devine moale, iar în mediu rece și uscat devine tare.

Dacă turta dulce este tare, puneți în cutia în care sunt depozitate două-trei felii de măr cu câteva ore înainte de servire.

Urmărește CSID.ro pe Google News