Adela Dumitrașcu, oceanograf și geofizician: Despre recordul celui mai nordic tango

Fotografiile din cea mai mare expediție arctică din istorie MOSAiC le publicăm prin amabilitatea geofizicianului & vulcanologului german Steffen Graupner.
  • Publicat:
Adela Dumitrașcu, oceanograf și geofizician: Despre recordul celui mai nordic tango
Adela Dumitrașcu - cel mai nordic tango. Foto: Steffen Graupner

Adela Dumitraşcu, oceanograf şi geofizician, stabilit în Göteborg, Suedia, face parte din lista selectă a oamenilor de ştiinţă care au participat la cea mai mare expediţie arctică din istorie – MOSAiC. Am avut plăcerea să aflăm în exclusivitate detalii despre cum se desfăşoară o expediţie la cel mai înalt nivel, dar și despre pasiunea ei pentru tango pe care nu o lasă deoparte nici la temperaturi extreme. Astăzi, 5 noiembrie este ziua ei de naștere. La mulți ani cu sănătate!

CSÎD: Ai avut în bagajul tău și rochia de tango și pantofii de dans. Povestește-ne despre ideea celui mai nordic tango din istoria cunoscută, te rugăm.
Adela Dumitrașcu: Hobby-urile sunt foarte bine venite și aplicate în expediții sau, în general, în munca pe vase în timpul liber. E o formă de relaxare și toți pot profita sau învăța ceva nou! Ideea am avut-o deja în expediția din 2018 la Polul Nord când nu am avut cu mine rochia sau pantofii de tango și am observat cât de mulți oameni sunt interesați de dans. Din păcate nu am avut timp în 2018 să încep un grup de dans la bordul vasului Oden, dar m-am gândit că poate nimeni nu a dansat tango chiar la Polul Nord. Și ar fi superb să pot avea o nouă șansă pentru acest record!

foto: Steffen Graupner

Nu a fost ușor pentru cercetătorii de la Polul Nord să găsească timp pentru tango

CSÎD: Ce idee superbă!
Adela Dumitrașcu: Șansa s-a oferit cu expeditia MOSAiC și bineînțeles că am început să planific puțin ideea de a începe un grup de tango și poate chiar de a avea o coreografie cu acel grup încă de acasă înainte de îmbarcare.
CSÎD: A fost greu de pus în aplicare?
Adela Dumitrașcu: Din nou munca a avut prioritate, toți munceam foarte multe ore pe gheață și în laboratoare și am crezut că nu o să se întâmple. Dar am făcut un efort special de a începe grupul de tango în drumul înapoi spre Tromsö! Foarte mulți au fost interesați și astfel au învățat câteva figuri de tango și am avut și recordul meu de cel mai nordic tango, nu chiar la Polul Nord, dar la 85 grade nord! Tot e ceva! 😉 Data viitoare poate va fi chiar în Antarctica! (zâmbește)

Adela Dumitrașcu
foto: Steffen Graupner

Adela Dumitrașcu are mai multe meserii: oceanograf, geofizician și inginer

CSÎD: Spune-ne mai multe despre meseriile tale, te rugăm.
Adela Dumitrașcu: Da, combin câteva meserii (zâmbește). Prima meserie e de a fi om, încerc să respect totul în jurul meu și încerc să învăț ceva tot timpul! Ca oceanograf îmi place să fiu mult pe mare, să lucrez cu partea practică, cu multe instrumente, mai ales dacă pot fi trimise la mari adâncimi, ca de exemplu roboții subacvatici. De obicei, oceanografii lucrează foarte mult cu modele și predicții, stau foarte mult în fața calculatorului, dar eu prefer explorarea oceanelor și acumularea datelor științifice.

CSÎD: Ai lucrat și pe alte continente?
Adela Dumitrașcu: Ca oceanograf am lucrat în Hawai’i și eram foarte mult în expediții de câteva zile sau săptămâni pe lună în Oceanul Pacific. E superb să lucrezi într-un climat tropical unde poți pescui calamari în timpul nopții când trimiteam instrumentele la 5.000 m adâncime și dura în jur de 4-5 ore o misiune, sau citeam carte după carte pe deck sau număram meteorii pe cerul acoperit de stele!
CSÎD: Apoi te-ai reîntors în Suedia…
Adela Dumitrașcu: La întoarcere în Suedia am continuat să lucrez ca oceanograf la Institutul Suedez de Meteorologie și Hidrologie și din nou lucram în grupul tehnic cu diferite instrumente oceanografice și amplasarea banchizelor pentru cercetare. Deci acumularea cunoștiițelor tehnice sunt foarte importante în munca de explorare!

Adela Dumitrascu, foto Steffen Graupner
foto: Steffen Graupner

Ce face un oceanograf

CSÎD: Ești și geofizician!
Adela Dumitrașcu: Am schimbat puțin direcția după aceea și am lucrat ca geofizician în explorare la MMT AB. Ceea ce facem noi ca geofizicieni și oceanografi la MMT e de a carta mările cu diferite instrumente bazate pe sonare pentru proiecte de amplasare a instalațiilor pentru parcuri de eoliene de exemplu, sau inspecții pentru conducte de gaze sau cabluri de comunicare etc. Avem multe proiecte cu diferite universități și o colaborare frumoasă a fost un proiect arheologic marin în Marea Neagră, de a descoperi epavele antice romane (există un documentar despre acest proiect – MAP the Black Sea).

O altă colaborare este cu Universitatea din Göteborg care a achiziționat un AUV (Autonomous Underwater Vehicle) și are nevoie de expertiza noastră tehnică în domeniul roboților subacvatici sau un alt proiect, de a dezvolta instrumente de mediul înconjurător subactivatice. În ultimele două proiecte lucrez eu acum ca inginer de cercetare – am schimbat departamentul la MMT de la geofizică la inginerie datorită experienței în domeniul tehnic și interesul în cercetare marina. Și astfel am ajuns la Polul Nord de două ori și poate în viitorul apropiat și în Antarctica! Și de ce nu, poate în spațiul cosmic în viitor!

Fotografii: Steffen Graupner www.steffen-graupner.de

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult