Primul pacient devenit patient coach în România – Cosmina Grigore – vorbeşte deschis despre ce învață despre corpul, emoțiile și psihicul ei învățând să danseze la bară. Cosmina este Coach Integrative de Lifestyle & Mentalities Changer, ghidează atât antreprenori dar și pacienți cu cancer către autocunoaștere și depășirea limitelor.
CSÎD: Cum ai descoperit dansul la bară?
Cosmina Grigore: Dansul la bară este pe lista mea de câțiva ani. M-a atras din multe puncte de vedere. Consider că este un sport extraordinar. Dar mai mult, îl consider a fi o modalitate extraordinară de a echilibra cele două energii care ne guvernează: yin și yang (feminin și masculin). Mai mult decât atât, simt că are un potențial extraordinar de a construi încrederea în sine și de a hrăni senzualitatea.
CSÎD: Așa, spune-ne mai multe…
Cosmina Grigore: Mi-l doream. Mă atrăgea. Urmăream pagini, coregrafiile trezeau ceva în mine, mă chema muzica.
Așa că anul acesta mi l-am pus pe listă – capitolul priorități. Iar soțul meu, cu care am construit o relație extraordinară, un prototip de relație în care ne susținem reciproc, mi-a făcut cadou de ziua mea, pe 02.02.2022 un curs de dans la bară. Și așa am început.
CSÎD: Cum a fost prima lecție?
Cosmina Grigore: M-am dus la primul curs într-o zi de luni. Ora 17:00. Eram foarte foarte entuziasmată. Urma să am contact pentru prima oară în viața mea cu bara. Îmi dorisem asta. Visasem ca voi face acest sport. Mă atrăgea. Eram echipată: pantaloni scurți mulați, bustieră, șosete înalte. Nu mă dădusem cu cremă, nu aveam bijuterii pe degete, pe brațe. Aveam prosopelul pentru curățat bara și apa. Eram pregatită! Eram fericită. Trăiam lucid fiecare moment.
Am început cursul, am făcut încălzirea și urma primul exercițiu. Instructoarea ne-a dat instrucțiunile. Le-am urmat întocmai. Era un exercițiu pentru începători. Părea foarte ușor.
CSÎD: Și chiar a fost ușor?
Cosmina Grigore: Trebuia să mă împing în bara cu tibia piciorului drept, să mă trag în sus pe bară cu brațele în timp ce ridicam grațios piciorul stâng în aer, spre spate. M-am ridicat, poate, 5 cm. Nu a fost nimic grațios. O zbatere. Eram în șoc. Nu are cum să fie atât de greu! M-am concentrat și am mai făcut o dată exercițiul. O zbatere similară. Am început să râd. Mi-am zis: ”Doamne, într-adevăr, este o diferența între a citi despre, a urmări pe net și a face tu asta. A avea experiența în corp.”
CSÎD: Ca în mai toate domeniile, teoria ca teoria, dar practica…
Cosmina Grigore: Știți povestea savantului care a studiat marea, curenții, biodiversitatea. Știa tot ce se putea despre mare. Însă nu simțise niciodată valul mării pe tălpile lui… Așa și eu. Simțeam pentru prima dată ce înseamnă, de fapt, să faci Pole dance.
Este greu. Combină tot. Faci febră musculară la mușchi pe care nici nu știai că îi ai. Te provoacă: fizic, mental, emoțional. Îți testează voința. Devoțiunea de sine. Încrederea că vei reuși.
CSÎD: Și îți place sau nu dansul la bară?
Cosmina Grigore: Îl ador. Am înțeles acum de ce simțeam această chemare. De ce simțeam că mă va crește, că se aliniază perfect cu felul meu de a fi și cu dorința mea pentru mine în viața aceasta: să mă construiesc a fi femeia visurilor mele.
CSÎD: Ce mușchi trebuie antrenați pentru a dansa la bară?
Cosmina Grigore: Toți. Nu scapă niciunul. Și ai să conștientizezi asta doar făcând. Mușchii palmelor, antebrațelor, brațelor, spatelui, abdomenului, picioarelor, fesierilor. Tot. Nu scapa niciunul. Și începi, desigur, progresiv, cu fiecare în parte. Fexibilitatea, mobilitatea sunt importante pentru a da grație mișcării. Forța mentală și musculară pentru a putea susține mișcarea. Cerebelul intră în funcție pentru coordonarea mișcărilor și a corpului în noul spațiu. Procesul de adaptabilitate e în alertă. Focusul. Consider că totul depinde de scopul pentru care faci acest sport. Dacă este pentru performanță sau nu. Eu îl fac pentru mine, pentru a mă crește din toate punctele de vedere. Mi-am dat un an de practică pentru a putea trage primele concluzii pentru mine.
CSÎD: Ce ai simțit când ai reușit?
Cosmina Grigore: Am “reușit” ceva în prima oră de practică. Iar sentimental este minunat. Iar din a 3-a ședință am început să lucrăm o coregrafie: muzica, mișcările de tranziție, faptul că deja învățasem câteva mișcari, faptul că trecuse febra musculară, totul a construit sentimente de bucurie de sine, de încredere în sine, de plăcere. I-am spus antrenoarei după prima coborâre în spin reușita că dacă îmi pune și muzică mă entuziasmez și mai tare și fac și mai bine J Știu că este un proces, vreau să mă bucur de mine în acest proces, să-mi iau timp, spațiu, blândețe, susținere. Eu sunt cea care devine. Eu sunt cea care alege cine devin. Este o călătorie minunată către sine.