Sportul care nu costă nimic: mersul pe jos

Nu costă bani, dar costă ceva timp. Şi totuşi timpul petrecut în trafic l-ar putea depăşi pe cel alocat plimbărilor între casă şi serviciu. Revenind la finanţele afectate de criza interminabilă, mi-am demonstrat că mersul pe jos nu doar face piciorul frumos: portofelul, chiar dacă nu devine generos, măcar nu mai suspină după cheltuielile de la sală. 

Nu am maşină, nu am avut niciodată şi nici nu intenţionez să-mi cumpăr prea curând. Dacă nu am făcut-o în vremurile când şoselele respirau şi ele uşurate între orele 11.00 şi 16.00, de ce aş face-o acum când şerpuirea brandurilor auto ţine de la răsărit şi până târziu la apus?

Recunosc, ani de zile am mers cu taxiul aşa că am fost complice la toată această dezlănţuire de noxe, nervi şi şicane automobilistice. Asta până când mi-am dat seama că dacă tot nu pot scuti timpul din viaţă alocat transportului, măcar să profit de el şi să-i întorc beneficiile în favoarea corpului, pe care anii nu l-au înconvoiat încă, dar nici nu mai e mult până când o vor face în ritmul vieţii trăite în viteza a şaptea.

Recomandări

Top 4 motive pentru care şi bărbaţii ar trebui să practice yoga – GALERIE FOTO

Echitaţia – terapie pentru copiii cu autism şi metodă inedită de a da jos kilogramele

Pe scurt şi la obiect: m-am hotărât să merg zilnic pe jos. Şi bine am făcut pentru că de câteva luni bune am ajuns să cunosc fiecare pietricică, fiecare căţel, fiecare semafor de pe traseul de aproape 3 kilometri pe care-l străbat cel puţin o dată pe zi.

Pentru o persoană sedentară, ar putea părea mult, însă deja aceste 40 de minute, au devenit pentru mine “piece of walk”, ca să parafrazez o vorbă englezească cu referire la deserturi şi calorii. Pe care apropo, le consum fără să-mi mai fac probleme, singurele fiind cele legate de provenienţa ingredientelor.

Când nu se mai poate?

În mod normal, decizia de a te apuca de sport nici nu ar trebui să fie o decizie. Pur şi simplu, aşa cum ne spălăm pe dinţi, facem duş şi îngurgităm bunătăţi cel puţin o dată pe zi, aşa ar trebuie să gândim şi mişcarea, pentru că rasa urmană nu s-a născut în faţa computerului. Că s-ar putea să eşueze lamentabil şi apoi să renască din propria obezitate precum ultimii pământeni din Wall-E, asta e altă mâncare de peşte, ca să păstrăm discuţia în aceeaşi zonă culinaro-sportivă.

Până pe la 30 de ani, sedentarismul nu face chiar atâtea ravagii, dar după acest prag, orice femeie începe să simtă încet, încet povara anilor. Ca să nu mai zic de ochi şi coloană, care sunt serios afectate de ecranele computerelor, telefoanelor deştepte etc. Deci, mobilizare aş spune!
Dacă invocaţi faptul că ţinuta obligatorie de serviciu nu vă permite aventuri pe străzi nu tocmai curate, eu cred că nu aveţi curaj: până la urmă de ce nu aţi umbla cu tocurile şi pantofii lustruiţi în punguţe? O colecţie de tenişi cool n-a omorât pe nimeni. Îndrăznesc să spun că asezonaţi cu un sacou slim şi o pereche de pantaloni care să pună fesele şi picioarele tonifiate în evidenţă, ar putea fi un atu la o întâlnire.

Să numărăm, zic!

10.000 ar trebui să fie numărul de aur al mersului pe jos. V-aţi dat seama că e vorba despre numărul de paşi, nu de kilometri? 🙂 Evident, există riscul să o luaţi razna dacă vă contorizaţi mental, zi de zi, fiecare pas. De aceea, au apărut producătorii de pedometre care trebuie să prospere şi ei că destul o fac cei care ne bagă sub nas tentaţii periculoase care fac ca siluetele să nu ne mai asculte ani în şir. Evident, când m-am apucat să merg pe jos aveam în cap silueta şi hainele S şi XS ca orice femeie atrasă de mirajul slăbirii.

Dar aprofundând subiectul, mi-au trecut sub ochi nişte informaţii din care rezultă următoarele: mersul pe jos stimulează sistemul imunitar, deci mai puţine răceli la toamnă şi mai puţini bani daţi pe medicamente. Apoi, chiar şi rotofeii se bucură de o stare mai bună de sănătate dacă merg mult pe jos ca să nu mai vorbim că şi articulaţiile genunchilor se întremează dacă rămâneţi în mişcare 30 de minute pe zi. La fel ateroscleroza şi acumulările de grăsimi din ficat îşi găsesc naşul cu ajutorul mişcării. Cât despre stres, ce să zic? Bau-baul vremurilor se lasă alungat doar dacă ne mobilizăm.

Nu ştiu dacă v-am convins să vă lăsaţi în parcare maşinile şi s-o apucaţi pe calea mersului pe jos. Vă spun doar că diferenţa între vârsta mea reală şi cea metabolică e de 15 ani. Adică, pe dinafară mă apropii de muzeu, dar înăuntru sângele pulsează ca în liceu.