Perioada în care suntem predispuși la îngrășare: Regulile de aur pentru dieta de post

  • Publicat:
  • Actualizat:
Perioada în care suntem predispuși la îngrășare: Regulile de aur pentru dieta de post
Ciuperci sunt o sursă bună de proteine / Foto: Shutterstock

Bun prilej pentru detoxifiere, dieta de post este bine-venită în oricare perioadă a anului, spun specialiștii. Însă trebuie să țineți cont de câteva atenționări!

Nu trebuie să ne înfometăm până la epuizare, trebuie să avem grijă cum combinăm alimentele, să diversificăm meniul și să nu ne înfruptăm fără opreliști din bunătățile de pe masa de Sărbători, odată ce interdicțiile alimentare au fost ridicate.

Venim în sprijinul celor ce renunță la produsele de origine animală pentru a-și curăța trupul, dar mai ales sufletul, în așteptarea Sărbătorilor.

Dieta de post: nu exagerați cu pâinea, pastele făinoase și cartofii

Deoarece majoritatea dintre noi avem tendința să adoptăm o dietă predominant glucidică (bogată în cartofi, pâine, orez, paste etc.), ce depășește necesarul zilnic, există riscul să ne îngrășăm în această perioadă. În acest sens, ar trebui mai degrabă să ne axam pe legume, crude sau gătite, și fructe, în defavoarea făinoaselor sau a dulciurilor.

Ar fi bine să avem un regim alimentar echilibrat care să conțină atât proteine, lipide, cât și carbohidrați, variind proporțiile în funcție de particularitățile fiecărei persoane în parte: copil, vârstnic, gravidă, activitate fizică sau intelectuală intensă etc., ne-a explicat Monica Măcișanu, nutriționist dietetician.

Pe de altă parte, restricțiile alimentare ar putea pune siluetele și-așa silfide ale unora dintre noi în pericol, slăbind mai mult decât e necesar sau ne dorim. Ce e de făcut în acest caz?

Pentru persoanele subponderale se recomandă un regim echilibrat și sățios, care să nu priveze corpul de principiile sale de bază. Se poate mânca bine și fără să restricționăm porțiile de mâncare, sunt de părere specialiștii, sfătuindu-ne să ocolim regimul auster (post negru) sau pe cel hipocaloric dacă nu vrem să pierdem în greutate.

Înlocuiți carnea cu ciuperci!

O altă problemă care apare în perioada postului îi vizează direct pe „carnivori”, persoanele care nu pot funcționa dacă nu mănâncă zilnic produse pe bază de carne.

Cel mai adesea, aceștia se plâng de amețeli și lipsă de vlagă, acuzând meniul vegetarian ca fiind prea sărac pentru a le hrăni nevoile nutriționale. Se pare însă că un aport suficient de apă dublat de proteine de natură vegetală îi poate repune rapid pe picioare.

Trebuie menționat că amețelile și starea de lipotimie legate de alimentație pot fi expresia hipotensiunii sau a hipoglicemiei! În acest sens e important să se bea o cantitate suficientă de lichide pe zi (ideal 2 litri) și să se mănânce suficient pentru a nu avea astfel de surprize neplăcute.

Chiar și în perioada postului ar trebui să avem un aport suficient de proteine, pentru că acestea sunt cele care servesc la formarea celulelor din organism. Este nevoie de o cantitate de două ori mai mare (55-60 de grame de proteine vegetale/zi) pentru a acoperi nevoile minime ale organismului, față de doar 30-35 de grame când proteinele administrate provin din ou, lapte și carne, ne sfătuiește dr. Măcișanu.

Produsele din carne ce conțin multe proteine pot fi înlocuite pe perioada postului cu proteine vegetale (cele mai bogate fiind ciupercile).

În zilele cu dezlegare se apelează la fructe de mare și pește (mai ales cel ce trăiește în apele reci), alimente bogate atât în proteine, vitaminele A și D, cât și în acizi grași Omega 3.

Dieta de post: combinați fasolea verde, roșiile, lintea. Nu exagerați cu soia!

Unele persoane au tendința de a mânca zilnic aceleași produse pentru că „oferta de produse vegetale suficient de hrănitoare nu este foarte mare”. Astfel, ele descoperă că le place un anumit aliment și îl consumă zilnic, pentru a nu-și mai bate capul căutând alternative.

Soluția este simplă – ar spune unii, păguboasă – spun specialiștii. Pe termen lung, comoditatea ne afectează sănătatea.

Diversificarea culinară este un lucru important care trebuie înțeles foarte bine. Sunt atâtea produse care pot fi consumate fie separat, fie în combinație, încât cred că este doar o problemă de timp sau de distanță, ne atenționează dr. Măcișanu.

Iată câteva exemple:

  • varză călită cu roșii
  • mâncare de fasole verde (sau fiartă cu usturoi, sare, oțet, mărar, ulei)
  • ciuperci pe grătar
  • mâncare de ciuperci (cu roșii, mărar)
  • spanac
  • ardei umpluți cu orez și ciuperci
  • supe de legume sau supe creme
  • diferite mâncăruri cu linte (este bogată în proteine, fibre, dar are puține grăsimi și calorii) sau cu fasole boabe
  • mâncăruri cu dovlecei (întăresc sistemul imunitar, conțin vitamina B, C, fibre, apă multă, dar în schimb au puține calorii și grăsimi)

Laptele de soia este un produs la care apelăm frecvent în post. Însă, folosit o perioadă îndelungată nu ne aduce un beneficiu real, cel puțin din două motive: lipsa totală a calciului și conținutul bogat în fitoestrogeni care, deși au acțiune anticancerigenă, sunt și responsabili de acumularea și depozitarea grăsimilor mai degrabă decât de mobilizarea lor.

Dr. Monica Măcișanu ne atenționează că „în cantități mari și surse diverse, produsele din soia pot să ne crească nivelul estrogenilor din sânge, ducând chiar la dezechilibre hormonale”.

Dieta de post: pentru un plus de energie, consumați miere, cereale, fructe, spanac

Persoanele care fac sport zilnic au nevoie de un plus de energie, iar perioada postului îi poate slei de puteri. Ei bine, aici apare o problemă, întrucât ele au nevoie de o bază largă de proteine, superioare fiind cele de origine animală care sunt interzise pe post.

Ar trebui să consume o cantitate dublă de proteine vegetale pentru a avea același randament. Pe lângă acestea, nu trebuie să lipsească nici carbohidrații ce oferă mult mai repede energia necesară.

Poate cel mai energizant aliment este zahărul, alături de produsele derivate care cresc prompt glicemia, dar nu sunt cele mai sănătoase alternative.

Zahărul este cea mai pură formă de energie și organismul asimilează cel mai repede, dar pe de altă parte este denumit otrava secolului 21. Mult mai sănătos ar fi să ne aducem această energie din semințe, cereale, legume precum spanacul, sparanghelul și fructele, susține medicul.

Fiți cumpătați dacă vreți să evitați problemele biliare și toxiinfecțiile alimentare!

Tipic românesc: odată ce postul s-a încheiat, ne năpustim cu furie asupra sarmalelor, piftiei, slăninei, cărnaților, șoricilor și caltaboșilor, fără să ne gândim la consecințe.

Comportamentul ne este ilustrat cum nu se poate mai bine de statisticile apelurilor telefonice primite la 112 – Serviciul de Ambulanță -, unde, în perioada sărbătorilor, „explodează” cazurile de afecțiuni digestive.

Cumpătare: acesta este cuvântul de ordine care ar trebui să stăruie în mintea noastră!

Altfel, ajungem pe patul de spital, diagnosticul din fișa medicală fiind, cel mai adesea, problemă biliară sau toxiinfecție alimentară.

Problemele biliare sunt cele mai frecvente în acest context, în sensul că după un oarecare repaus, bila este suprasolicitată și invariabil aceste mâncăruri ne pică greu. Alte probleme digestive ce pot fi semnalate: balonări, tulburări de tranzit, greață, toxiinfecții alimentare, în cazul unor produse care nu au fost atent verificate sau insuficient preparate termic, a mai specificat dr. Măcișanu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Diana Suciu
Diana Suciu este un jurnalist cu experienţă în realizarea de ştiri şi articole pentru on line, fiind unul dintre primii redactori ai site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”. De-a lungul timpului, Diana Suciu a scris sute de ştiri, articole şi interviuri atât pentru revista “Ce se întâmplă, ...
citește mai mult