„Nu stiu cum poti sa te gandesti numai la tine si sa-mi strici cea mai frumoasa zi din toate”, zise ea si-mi lovi obrazul drept cu voalul smucit. 200 de invitati inmultit cu 2, 400 de ochi cazura pe masa mea plina de farfurii neatinse. Cele 20 de batrane gatite facura crucea mare si ii multumira Sfantului ca le-a aparat de diavolul Regim. S-odata incepu orchestra sa cante: „Ia-ti pofticioasa ziua buna, de la tatal Graham, de la Salata muma”.
Cei care urmeaza o dieta renunta deseori la ea pentru ca sunt prea politicosi sa spuna „nu”, citeam zilele trecute in The Telegraph. Si indata le-am revazut cu ochii mintii pe prietena mea care s-a casatorit de curand si care a insistat sa prind eu toate buchetelele de aperitive, pe bunica nascuta gospodina care ma ameninta mereu ca daca nu mananc tot pana la felul 14 plus dulce, nu ma va ierta in vecii vecilor, pe fosta colega de facultate care ma scoate in oras o data pe an, de aniversarea ei, si atunci ma someaza sa comand 365 de feluri, ca sa recuperez toate zilele in care nu ne-am vazut.
Mireasa mi-a spus clar ca o jignesc daca nu ma imbuib cot la cot cu nuntasii, bunica e convinsa ca nu o iubesc daca nu plec de la ea cu nasturele deschis la blugi, iar ultima domnisoara mi-a replicat ca acum sunt cu nasul pe sus, am uitat ca am plecat din caminul B, Grozavesti.
Ca si cum nu imi era suficienta lupta cu mine cand dadeam cu privirea de inghetata-caramel si cu nasul de mirosul totosilor (cartofi prajiti pentru cei care nu ma cunosc de la 3 ani)…
Prieteni, prieteni, dar branza e pe calorii…
Cand sunt inconjurati de amici si de familie, oamenii il dau incolo de regim din cauza politetii, scria in ziarul britanic. Se simt presati sa renunte la dieta pentru ca nu vor sa ii supere pe cei cu care ies la restaurant sau pe cei cu care se intalnesc la nunti, botezuri, aniversari.
Studiul e unul cat se poate de serios, publicat in Human Nutrition and Dietetics, si facut pentru a stabili problemele pe care le intampina cei care vor sa aiba o alimentatie sanatoasa. Majoritatea au spus ca isi dau regimul peste cap ca sa intre in randul celor cu care stau la masa la un moment dat.
Sa v-o spun pe-a dreapta, la noi nici n-ai de ales. In tara sarmalutelor cu smantanica si mamaliguta si a mititeilor cu P(aine) plus M(ustar), iti cresc urechi peste cele de magar asteptand sa ti se puna ceva mai usor in fata, la o masa festiva. Va invit la un test.
Sunteti la o nunta, tot trebuie sa mancati ceva in atatea si atatea ore. Ce alegeti?
a) carnaciori cu capetele crestate si inflorite in ulei, salam impletit cu sunculita si toba, maioneza cu oua, caci invers e gresit spus
b) ciorba cu afumatura si fasole servita direct din paine
c) ceafa de porc la cuptor cu cartofi, cum altfel, taranesti
d) rulou de muschi, tot porc, ce credeati, cu umplutura si legume mexicane scapate din punga intr-un cazan de unt(ura)…
Eu le-am vazut si mirosit, voi doar le cititi. Ce beti dupa atata inghitit in sec?
a) suc cu gust de portocale cu bule si E-uri
b) suc cu cofeina cu bule si E-uri
c) tuica
d) vin alb
e) apa cu bule, „fara n-avem duduie, nu e trecut in meniu”
f) visinata, caisata, afinata, dudata…
Raspunsurile mele, incorecte in opinia tuturor mesenilor: e) bruschette si salata verde cu pui la prima terasa care iti iese in cale dupa ce pleci tiptil de la petrecere, fara sa te vada nimeni. Doar n-o sa anunte acum cineva ca „s-a furat mofturoasa”. Si tot e), dar cu plata.
Apa plata, si plata pentru chelner care sa-ti aduca una contracost. Atatea feluri, atatea deserturi, ma mir ca nu le-au urat mirilor la final „Casa de turta dulce!” Nici o diferenta la botez, nimic schimbat la aniversari, nu cine stie ce optiuni nici in meniul restaurantelor.
Dar peste neprajit? Nici. Legume fierte? Glumiti?!
Nu prea exista optiuni pentru cei care vor sa manance usor. Nici in magazine, nici nicaieri. Oamenii se calca in picioare la sectiunea „mezeluri, halci si carnati”, eu sunt mereu singura cuc la raionul fructe si pot sa incerc si sa rasincerc toate perele si mangourile din raft si sa mi le aleg pe cele mai moi. Intr-o zi, am sa iau multe fructe si verdeturi, si salate, si cea mai slaba si sanatoasa carne, am sa le gatesc in ulcele speciale cu aburi, fara strop de ulei si am sa-mi chem apropiatii la masa.
Cine ma refuza si nu mananca light sa stie din start ca ma jigneste, nu ma iubeste si s-a schimbat in asa hal incat nu-i mai ajunge nimeni la nas. A, nu va convine? Atunci incetati cu jignirile pe teme culinare la evenimente, iubiti-ma cu tot cu numaratoarea de calorii si nu va mai bagati nasul unde nu va fierbe oala cu piept de pui si legume.
Confesiunile verii
N-am nunti, n-am botezuri, n-am aniversari, dar voi avea concediu. Asta da provocare. Bine ca se plateste surplus de kilograme la intoarcere numai pentru bagajele de cala, nu si pentru posesorul lor. In articolul de care va spuneam, englezii recunosteau ca isi calca dieta in picioare si in timpul concediului. De acord. Pe principiul crestinesc, tii post cand esti acasa, cand mergi prin straini mananci ca ei, asa si eu.
Mi-am carat punguta cu graunte integrale si iaurtul special din Bucuresti pana in Vatra Dornei, dar nu si dincolo de granita. Si cat ramanem la stadiul de ciugulit si inainte sa cerem portia a doua ne gandim la seriile de abdomene trudite, la pedalatul care ne-a mancat diminetile ori serile, la marimea 8 in care incapem lejer dupa toata munca, putem sta fara griji.
Promit sa nu ocolesc orele de aerobic si aquagim organizate la hotel daca sunt tinute la ore rezonabile de antrenori aratosi (oare ce mai faci Dubravko?), sa ma limitez la o inghetata pe zi, tip bat, nu tip galeata, si sa ma-ntorc cu blugii cei mici pe mine, nu in valiza.
Citeste si Jurnalul unei pofticioase mereu la dieta XVIII
Foto: GULIVER