Exista unele alimente pe care toata lumea stie ca trebuie sa le aiba in casa. Fie ca urmam sfatul medicilor, fie ca am aflat din reviste, de la prieteni sau facand cercetari serioase pe Internet, multe dintre noi stim ca TREBUIE sa bem ceai verde, ca soia este una dintre cele mai sanatoase plante, iar un pahar de vin rosu zilnic este sanatate curata. Chiar asa?
Se spune ca ceaiul verde are un nivel scazut de cafeina, iar daca nimeresti o cutie cu frunzulite cat mai putin supuse procesului tehnologic, poti lesne sa-ti imaginezi ca ai pus mana pe o bomba de antioxidanti ce te apara de cancer si boli de inima. Ba mai mult, unii vanzatori pretind chiar ca ceaiul verde te scapa de kilogramele in plus.
Realitatea:
Continutul mare de antioxidanti este confirmat si de cercetarile stiintifice. Totusi, nu s-a dovedit clar ca ar oferi protectie impotriva bolilor de inima sau a cancerului. Ce putem spune despre puterile acestuia de a reduce surplusul de kilograme?
Specialistii de la Asociatia Nutritionistilor Americani spun ca exista o samanta de adevar si in aceasta afirmatie. Ceaiul verde contine catehina, o substanta care arde grasimile din organism, insa pentru rezultate vizibile trebuie sa bei cel putin trei cesti pe zi.
De fapt, ceaiul negru este mai puternic decat cel verde cand vine vorba de anihilarea sunculitelor. Asta pentru ca, pe langa catehina, ceaiul negru contine mai multa cafeina.
Si nu in ultimul rand, trebuie sa amintim ca, de-a lungul timpului, cele mai multe studii in privinta ceaiurilor au fost facute pe animale, astfel incat pentru a extinde concluziile si la rasa umana e nevoie de mai mult studiu.
Licoarea bahica contine flavonide si resveratrol, o substanta din struguri. Amandoua ajuta inima, prevenind bolile arteriale cauzate de colesterorul rau.
Realitatea:
Studiile arata ca vinul rosu chiar imbunatateste sanatatea inimii. Mai mult decat atat, o cercetare de mare amploare efectuata in Marea Britanie a demonstrat ca reduce riscul de cancer de san, de ficat si cancerul colorectal la femei.
Aceste concluzii au fost deja confirmate si de alte studii. Totusi, mare atentie la cantitatea consumata zilnic. Specialistii spun ca indicat este ca femeile sa bea un pahar pe zi, in timp ce barbatii au liber la doua.
Cantitatile mai mari pot avea un efect exact invers fata de cel scontat. Caloriile pot aduce un plus de greutate, iar cantitatea mare de alcool produce daune ficatului si inimii.
Lista cu beneficii pentru sanatate pe care le are ne parea fi nesfarsita. Despre soia se spune ca reprezinta o extraordinara sursa de proteine, iar cantitatea de isoflavoni (fitoestrogen) este suficient de mare pentru a oferi protectie inimii, oaselor, a preveni unele forme de cancer si pentru a ameliora simptomele menopauzei.
Realitatea:
In timp ce fitoestrogenul racoreste femeile cuprinse de bufeuri, cercetari recente indica acelasi compus ca fiind raspunzator pentru aparitia unor boli precum cancerul mamar, fibromul uterin si endometrioza. In plus, ultimele studii arunca o umbra de suspiciune si asupra capacitatii acesteia de a proteja oasele si inima de afectiuni.
Nu, nu o arunca inca din camara. Specialistii spun ca o putem consuma totusi, dar nu sub forma de supliment, ci gata preparata: branza tofu sau lapte de soia.
Aceasta alga albastra-verzuie se spune ca intruneste aproape toate calitatile pentru a primi titlul de panaceu: este plina de antioxidanti, proteine complete si vitamine din complexul B. Cele mai multe dintre noi suntem convinse ca doboara cancerul, previne bolile de inima, intareste imunitatea organismului, ajuta la reglarea greutatii, furnizeaza un aport insemnat de energie si multe altele.
Realitatea:
In momentul de fata nu exista cercetari stiintifice riguroase care sa ateste toate aceste calitati ale spirulinei. Exista totusi cateva studii efectuate pe animale care demonstreaza ca poate vindeca ranile si ulceratiile.
Iar Asociatia Nutritionistilor Americani recunoaste ca este o sursa bogata de vitamina B12, contine multe proteine si scade nivelul colesterolului rau din sange.
Citeste si Alimentatia, cheia unui sistem imunitar sanatos