Am pregătit pentru tine o reţetă pentru o băutură simplă, gata în doar câteva minute, care conţine ingrediente naturale şi ideale pentru procesul de detoxifiere, precum suc de lămâie, oţet de mere, ghimbir, scorţişoară şi piper roşu. Această băutură este revigorantă şi oferă un plus de energie, fiind perfectă ori de câte ori simţi că ai nevoie de puţin mai multă viaţă.
Din păcate este destul de dificil să evităm consumul de chimicale care ne afectează sănătatea, indiferent că vorbim de substanţe care se regăsesc în alimentaţia noastră sau în produsele de îngrijire. Pe scurt, suntem expuşi constant unui mediu poluant şi mai ales chimicalelor periculoase care se regăsesc în alimentaţia noastră precum metale grele, pesticide şi conservanţi. În loc să evităm toţi aceşti compuşi toxici care ne oferă o senzaţie de oboseală, balonare, dureri şi ne schimbă dispoziţia, putem apela la băuturile care e ajută să ne detoxifiem organismul. În reţeta pe care o propunem, oţetul de mere ajută la îmbunătăţirea metabolismului şi a funcţiei digestive şi, totodată, curăţă ficatul şi sistemul limfatic. Sucul de lămâie are efect alcalin asupra corpului şi ajută la reglarea pH-ului. În plus, oferă energie şi menţine pielea luminoasă datorită conţinutului de vitamina C şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar.
La rândul lor, scorţişoara şi piperul roşu conţin compuşi terapeutici care ajută la reducerea inflamaţiilor, îmbunătăţesc digestia şi accelerează metabolismul, care ajută în privinţa kilogramelor în plus.
Amestecă toate ingredientele şi serveşte băutura la temperatura dorită. Această băutură va ajuta la curăţarea organismului, pe care îl vei simţi rejuvenat, deoarece sunt eliminate toxinele din organism şi vei căpăta un plus de energie. Mai mult, nici nu ai nevoie de alte dispozitive precum blender sau alte instrumente, motiv pentru care este o reţetă simplă şi accesibilă.