Cine ar fi crezut ca tulburarile de somn, durerile de articulatie, stresul, diabetul ori inestetica celulita ar putea avea drept cauza acumularea de toxine in organism?
Potrivit specialistilor, putem diminua aceste neplaceri recurgand la o metoda de curatare a organismului, numita detoxifiere.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, spune ca organismul uman dispune de mecanisme naturale de detoxifiere: colonul, plamanii, ficatul, rinichii si pielea.
„Intoxicarea organismului isi pune amprenta nu doar asupra interiorului, ci si asupra exteriorului.
Pielea iritata, lipsita de elasticitate, sau parul casant, fara stralucire, sunt efectul unui colon bolnav”, spune prof. dr. Mencinicopschi.
Din pacate, apa, aerul, solul sunt din ce in ce mai poluate, astfel ca organismul are nevoie de „ajutor” pentru a putea elimina toxinele acumulate.
Primăvara – anotimpul purificării
Nutriţioniştii spun că principala cauză a intoxicării organismului este alimentaţia deficitară. Anual consumăm 2-3 kilograme de E-uri şi toxine din alimentele rafinate, procesate, lipsite de fibre. „Pentru a evita apariţia numeroaselor maladii, precum diabetul, afecţiunile cardiovasculare şi diferite forme de cancer, toţi trebuie să ţinem o cură de detoxifiere cel puţin o dată pe an. Cea mai indicată perioadă este primăvară, deoarece atunci apar fructele şi legumele şi le putem mânca în stare naturală, evitând astfel produsele conservate care sunt bogate în aditivi alimentari şi sare”, spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
Specialistul completează că pe piaţa din România sunt nenumărate produse de detoxifiere, dar atrage atenţia că unele pot distruge ficatul. „Înainte de a urma o cură de detoxifiere, este indicat să facem un control medical, medicul specialist fiind persoana în măsură să recomande sau nu un anume produs”, subliniază prof. dr. Mencinicopschi.
Fibrele – ideale în procesul de detoxifiere
„Creşterea aportului de fibre alimentare naturale este cea mai bună metodă de detoxifiere şi curăţire intestinală. Fibrele stimulează tranzitul intestinal şi asigură o detoxifiere eficientă a organismului”, spune specialistul în nutriţie. Printre cele mai importante alimente care au un conţinut ridicat de fibre se numără prunele uscate, migdalele dulci, curmalele uscate, zmeura, murele, musli, fulgii de ovăz, pâinea de secară şi nucile.
Mai mult, pătrunjelul are şi el scopul de a elimina toxinele din organism. Prof. dr. Mencinicopschi spune că această plantă întăreşte sistemul de apărare a organismului, este antiinfecţios, elimină sau limitează procesele inflamatoare şi este un bun diuretic.
De asemenea, unul dintre cele mai cunoscute ceaiuri care se foloseşte în aceste cure este cel verde, bogat în antioxidanţi precum vitaminele C şi E. Mai mult, ceaiul verde este recunoscut pentru proprietăţile lui diuretice, detoxifiante, tonifiante şi de ardere a grăsimilor. Pe lângă aceste calităţi, ceaiul verde ajută organismul să lupte cu procesul de îmbătrânire.