Ziua 2: dieta cu sucuri, salate şi supe – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

A doua zi de dietă mi-a adus o stare mai bună, dar şi câteva probe de voinţă şi o stare de oarecare iritabilitate. În plus, aveam emoţii şi mă gândeam cum voi face faţă orei de sport, însa doar în primele cinci minute, pentru că ulterior, am şi uitat. Apoi, toată ziua am avut o stare psihică moderat bună, dar şi putere de concentrare.
  • Publicat:
Ziua 2: dieta cu sucuri, salate şi supe - Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

A doua zi de dietă mi-a adus o stare mai bună, dar şi câteva probe de voinţă şi o stare de oarecare iritabilitate. În plus, aveam emoţii şi mă gândeam cum voi face faţă orei de sport, însa doar în primele cinci minute, pentru că ulterior, am şi uitat. Apoi, toată ziua am avut o stare psihică moderat bună, dar şi putere de concentrare.

Nu am ieşit însă la prânz cu prietenele, ci am preferat să-mi savurez la biroul salata şi apoi, la o oră şi jumătate distanţă, sucul.
Mi-am permis doar câteva mici ajustări. Am observat că deşi există indicaţii clare cu privire la orele la care trebuie consumate cele şase feluri, ca să le zic aşa, un decalaj de o jumătate de oră, în plus sau în minus face diferenţa. Mai ales că uneori chiar nu simţi foame deloc, ca la 16:00, de exemplu.

Alteori, cum a fost ieri la prânz, după salată, aş fi „terminat ” instantaneu restul dietei pe ziua respectivă, însă am băut mai multă apă şi cu voinţă, am reuşit să sar doar peste o jumătate de oră. Dupa masă am optat pentru o oră de masaj şi terapeuta mea mi-a propus şi o scurtă şedinţă de reflexoterapie, în contextul detoxifierii. Aşa că seara am fost extrem de relaxată. Mi-am ales o lectură plăcută pentru că tind instinctiv să apelez şi la alte mijloace de detoxifiere mentală.

M-am relaxat atât de mult încât m-am surprins că adorm cu cartea în mână, ceea ce nu mi se întâmplă de obicei. Astăzi am o zi mai plină, o să petrec mai multă vreme în PRO TV,  pentru că avem şi înregistrările pentru emisiune. Cel puţin nimeni nu se uită ciudat la sufertaşul detox, fiindcă toată lumea mănâncă pe unde apucă şi ce apucă. 🙂

Vezi aici ZIUA 1 si despre regimul Advanced Detox.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Recomandări: