Ziua 2, dieta Oshawa – Operaţiunea DETOXIFIERE CSID

M-am trezit, din nou, ameţită şi cu greu m-am putut ridica din pat. Senzaţia de foame îmi era complet străină, însă poftele s-au activat instant. Mă bântuiau arome de cocos, de pâine caldă, de ciorbă acră (nu înţeleg de ce pentru că mie nu îmi plac ciorbele). Simţeam pregnant în gură gust de struguri copţi sau de banane. Mi-era poftă cruntă de scorţişoară şi de ceva, orice, dulce. 

 

Am mâncat, aşa, că trebuia să mănânc, jumătate de bol de orez negru. Aveam în debara o cutie pe care scria cu litere de-o şchioapă nutty flavour. Am aşteptat cu sufletul la gură să se răcească şi să simt gustul de nucă crocantă promis. Dezamăgire totală. Avea aşa, un altfel de gust, dar nici vorbă de nucă. L-am mestecat agale, cu răbdare şi de câteva ori bune (lucru ce nu-l fac cu mâncarea ce îmi place, pe care o înghit de zici că se bat turcii la gura mea).

 

Poate că ăsta este secretul de a mesteca lent şi îndelung alimentele: să mănânci ceva ce nu îţi place! Am avut timp să mă delectez însă cu beneficiile orezului numit şi interzis, tocmai pentru că în China Antică era rezervat nobilimii: are mai mulţi antioxidanţi decât fructele de pădure, are multe fibre şi vitamina E din belşug (vezi aici beneficiile orezului negru). 

 

Mi-am făcut apoi curaj să merg în supermarket, unde am inspirat, pe rând, arome de gogoşi calde, de verdeţuri proaspete sau de brânzeturi ademenitoare. Am luat un grâu prefiert şi o pungă de orez brun combinat cu orez negru şi orez basmati. Să fie diversitate, nu de alta. Şi multe sticle cu apă.

 

Seara, am mâncat grâul prefiert lăsat la înmuiat dimineaţa în apă. Tot câteva linguriţe, pentru că nu îmi era foame. Cred că orezul s-a umflat bine în stomacul meu, în compania apei din belşug. 

 

Sursă foto: arhiva personală