Când crește cronic nivelul de cortizol în sânge (hormonul stresului) unele persoane mănâncă. Mănâncă orice au la îndemână fără să le fie foame. Și nici nu verifică dacă nu cumva le este sete. Mâncăm. ”Este o situație foarte nefericită pentru siluetă și sănătatea noastră dacă stăm bine să ne gândim la stresul constant la care suntem expuși deja de mai bine de doi ani” explică Oana Trifu, expert în schimbarea stilului de viață, lifestyle blogger, absolvent al Facultății de Medicină și al cursului Food and Nutrition in Health and Wellbeing la Harvard Extension School în 2017.
CSÎD: Cum să facem să ținem anxietatea sub control prin alimentație?
Oana Trifu: Fără a fi o soluție magică, putem să ne îngrijim să avem în alimentație acele mâncăruri care ne susțin producția serotoninei, hormonul fericirii.
CSÎD: Ce alimente ne pot veni în ajutor dacă suntem anxioși?
Oana Trifu: Am putea avea în meniu:
– alimente bogate în triptofan – carne albă (curcan, pui), nuci, alune, ovăz, brânză
– alimente bogate în vitamina B6 – avocado, ton, somon, ficat
– alimente bogate în zinc – stridii, carne, leguminoase boabe, nuci, alune, semințe
– alimente bogate în magneziu – migdale, caju, semințe, de dovleac.
CSÎD: Tu personal ce faci să ții anxietatea sub control?
Oana Trifu: Personal, cred că anxietatea este un însoțitor pe viață și depinde de noi dacă ne trăim viața luptându-ne cu el sau acceptându-l. Am învățat de-a lungul anilor să îmi gestionez această trăsătură:
– îmi surprind mintea când începe să croșeteze scenarii și o abat de la acel drum cât mai devreme posibil.
– evit cafeina, zahărul și ciocolata
– fac sport
– merg la terapie unde am învățat o serie de tehnici prin care pot gestiona această emoție.