3 mituri despre dietă şi slăbire de la Pofticioasa de serviciu

Când am pornit rubrica aceasta, am pornit-o cu gândul că va fi un articol-oglindă pentru cititorii care se luptă cu nişte kilograme în plus şi care vor să vadă/ citească lucrurile prin ochii unui om obişnuit, la fel ca ei, care trece prin toate chinurile iadului caloric. Nu să primească meniuri gata impuse şi sfaturi imposibil de urmat.

Am început foarte războinic, cumva, aventurile Pofticioasei, şi m-am declarat împotriva oricărui enunţ legat de diete şi netestat pe pielea mea. Acum, după atâţia ani, vă prezint 3 dintre miturile cu care am dat de pământ. 

Mi-au trecut atâtea prin faţa ochilor şi prin dreptul urechilor de când m-am prins în hora aceasta kilogramistică, încât pot să scriu cinci cărţi – şi astea, aşa, doar pentru început. Personajul acesta pofticios pe care l-am creat s-a declarat din start un soi de Gică Contra – vă scriam încă din primul articol că nu cred în diete la gramaj, de fapt că nu cred în diete punct, că nu sunt deloc convinsă că mi se potrivesc aşa-numitele adevăruri general valabile legate de slăbit şi că am să mă tot dau cu capul de pragul de sus al frigiderului şi al vestiarului de sport, încercând să descopăr ce e bine pentru talia mea şi ce e de făcut când vrei să slăbeşti în ritmul şi stilul tău.

Recomandări

Alimente la fel de periculoase ca țigările. Ce să eviți când mergi la supermarket

Băutura „secretă” a centenarilor. În ce cantitate se bea, de fapt, pentru a ajunge la 100…

Aşa se face că acum pot să vin în faţa voastră şi să vă spun câte dintre marile mituri dietetice s-au confirmat au ba pe pielea mea atât de greu încercat. Le luăm pe rând, ca la şcoală, dar de lămurit, le lămurim pe toate.

Pâinea îngraşă – aud asta de copilă, de când am vorbit pentru prima dată despre grase şi bomboane cu nişte colege de gimnaziu. Un domnişor care mă curtase până în momentul x mă părăsise prin clasa a 7-a, pe motiv că m-am durdulit. Adevărul e că mă cam dolofănisem. Ei, şi la un suspin scurt pe umărul colegei de bancă, în recreaţia mare, aud aceste cuvinte de duh: „Din câte am înţeles de la mama, pâinea îngraşă”, îmi zice ea.

Aşadar, primul sfat tip teorie legat de slăbit sare brusc de ca de nicăieri şi nici nu-mi miroase foarte bine – întocmai ca o felie de pâine ivită dintr-un toaster în care a stat prea mult. Acum, după ani şi ani de teste, eu vin şi vă spun că pâinea nu îngraşă, dar nici nu slăbeşte.

Mi se pare important să lămurim din start despre ce şi mai ales câtă pâine vorbim – eu de câţiva ani – vreo trei – înţeleg prin pâine doar produsul care iese din maşina mea de pâine, unde intră doar ingredientele pe care le cunosc prea bine, fără surprize, fără coloranţi, fără amelioratori, fără nuştiuceuri. Reiese o pâine nu neapărat frumoasă, dar gustoasă şi sănătoasă. Iar săritul calului la capitolul pâine, pentru mine înseamnă de la a treia felie pe zi încolo. Prima e mai mult decât ok, a doua merge, a treia e deja la limită, dacă visul tău cel mare este să ai grijă de siluetă.

Cu aproximativ două felii de pâine aproape zilnic, eu am slăbit frumuşel vreo 10 kilograme, deci, săraca de ea, nu mi-a pus niciun băţ evident în roate. E de notat, însă, că aceste kilograme s-au dus în muuuuulte luni şi că nu mi-am impus nicicum un ritm de tipul „vine vara peste mine!” sau „am nuntă, trebuie să arăt boboc (anorexic)!”.

Nu, s-a aşternut anul peste slăbitul meu în ritm de ţestoasă. Când m-au apucat bâzdâcii (ăştia te apucă inevitabil dacă te lupţi cu kilogramele), şi am vrut să dau şi eu un kilogram-două cam de azi pe răspoimâine am scos pâinea din meniu şi, e drept, am slăbit mai repede. De asta spuneam că nici nu ajută neapărat la sculptat siluete, dar nici nu te încurcă incredibil de tare dacă nu te grăbeşti.

A, atenţiune, atenţiune! Dacă scoţi pâinea – şi carbohidraţii, în general – din meniu – atunci când eşti zorit să slăbeşti, asigură-te că ai o altă sursă temeinică de fibre. Ar mai fi de spus că aceeaşi teorie – cu nici nu încurcă, nici nu ajută – i se aplică, în cazul meu, desigur, căci numai păţaniile mele alimentare le analizăm aici, şi vinului. Sunt topită după cel roşu sec – când îl consum mă menţin sau slăbesc în ritm mai lent, când îl scot din serile mele, se accelerează un pic slăbirea.

Mâncatul seara, mare greşeală – avem de discutat şi aici până mâine dimineaţă, şi sigur o să ne apuce pofta de gustărele după miezul nopţii. Lucrurile stau aşa: am mâncat ultima masă cel târziu la 18.00, am slăbit, uneori am mâncat ultima masă şi pe la 22.00 şi tot am slăbit.

De fapt, alte două aspecte sunt mult mai importante decât ora mesei – ce anume consumi la acea masă şi ce ai mai mâncat până la ea, în timpul zilei. Ca să mă înţelegeţi – o salată n-o să facă o gaură în cerul dietei, un peşte nu o să răstoarne nici el lumea peste cântarul de dimineaţă, dar dulciurile, de pildă, se vor depune mai abitir, mesele grele se vor observa chiar de a doua zi, dacă sunteţi ca mine şi vă pufoşiţi cât ai zice „bună!”, nici măcar „bună ziua!”.

În cazul meu, atâta vreme cât nu am mâncat peste măsură la mesele dinainte şi cât nu îmi pun în farfurie zahăr, cărnuri grase ori prăjeli, masa de seară e ca şi cum n-ar fi, dacă vorbim strict de efecte pe cântar. Înţeleg că şi ultimele studii sunt de acord cu mine: cercetătorii tot subliniază că atât timp cât nu depăşeşti o anume valoare calorică pe zi, deci cât nu ţi-ai făcut plinul la celelalte mese, masa de seară nu are colţii de care ne temem.

Dulciurile raw sunt inofensive pentru talie – am ţinut morţiş să pomenesc şi acest mit, pentru că am rămas uluită de numărul mare de oameni cu reale probleme de greutate care se refugiază în restaurantele raw-vegane doar cât să ia un desert, după modelul celor care merg la fast-food, îşi umplu tava cu cartofi prăjiţi şi cu burgeri, şi apoi cer o băutură light, fără zahăr, mustraţi de conştiinţa calorică.

Dragilor, marele merit al acestor delicii raw-vegane este că sunt preparate din ingrediente cu adevărat sănătoase pentru noi – bine, asta până nu se mai trezesc oamenii de ştiinţă că şi astea ne fac rău, de fapt! Sănătatea noastră e mult mai încântată de prăjiturile cu „blat” de caju şi îndulcite cu smochine şi curmale decât de savarinele însiropate cu zahăr alb. Dar, dacă ne referim strict la numărul de calorii, dulciurile raw conţin unul uriaş. Aşadar, mai răruţ, că-i mai drăguţ (şi oricum e cam scumpuţ). Am avut şi eu momentul meu de iubire cu aceste deserturi, care mi-a adus un plus evident la cântărit.

Cumpătare vă doresc!

Dau cu miturile de pământ zi de zi şi pe www.pofticioasa.ro.