3 reguli importante care m-au ajutat să scap de grăsimea nedorită

3 kilograme nu se dau jos uşor, pentru că nu sunt niciodată o miză uriaşă. Poate doar pentru fotomodele, deşi trendul plinuţelor ia amploare. Şi nu se dau deloc uşor dacă îţi plac vinul şi brânza, dacă le consumi frecvent şi dacă îţi spui că un pahar şi o feliuţă la 10 noaptea sunt ca o gustare. Aşa am procedat eu şi m-am trezit că am luat proporţii fără să fi exagerat prea mult cu mâncarea.
  • Publicat:
3 reguli importante care m-au ajutat să scap de grăsimea nedorită


3 kilograme nu se dau jos uşor, pentru că nu sunt niciodată o miză uriaşă. Poate doar pentru fotomodele, deşi trendul plinuţelor ia amploare. Şi nu se dau deloc uşor dacă îţi plac vinul şi brânza, dacă le consumi frecvent şi dacă îţi spui că un pahar şi o feliuţă la 10 noaptea sunt ca o gustare. Aşa am procedat eu şi m-am trezit că am luat proporţii fără să fi exagerat prea mult cu mâncarea.

Ştiu că nu am nicio scuză, pentru că de ani de zile, îmi trec prin faţă atâtea informaţii încât nu pot spune “n-am ştiut că îngraşă”. Îngraşă rău de tot la fel cum îngraşă şi perioadele când frigul te face să amâni antrenamentele şi chiar mersul pe jos şi te ţintuieşte în scaun la căldură.  Şi când îţi revii din amorţeală şi te întorci la sală, dar te trezeşti cu dureri articulare după un antrenament în forţă, îţi aduci aminte de poveţele nutriţioniştilor care spun că dieta te slăbeşte şi nu sportul. Şi îţi dai seama că nu e bine să recuperezi orele de sport pierdute într-una singură, pentru că fiecare kilogram în plus suprasolicită articulaţiile şi te trezeşti cu dureri de genunchi de te întorci iar la mult hulitul sedentarsim. Deci cumva am intrat într-un cer vicios din care am zis să ies fără să depun mari eforturi.

Şi aşa am ajuns să mă las pe mâinile Laviniei Frăţilă, psiholog, bioenergoterapeut, având şi competenţe în nutriţie. I-am spus că sunt totuşi cuminte, că nu mănânc exagerat, că am mici plăceri de genul brânză cu vin roşu şi că nu-mi doresc deloc să fiu vreo silfidă, ci aş vrea doar o stare de bine şi un restart al organismului. Şi mai voiam să scap de durerile de genunchi care mă ţineau departe de cycling şi body pump.


Lavinia m-a evaluat din punct de vedere energetic: eu am simţit furnicături, ea inflamaţia de la nivelul articulaţiilor şi încă nişte mici probleme. Apoi, mi-a făcut prima şedinţă de bioenergoterapie, evaluarea cu biorezonanţă şi primele recomandări pe care le-am pus în practică destul de uşor pentru că nu implicau mari eforturi. Iată ce am făcut!

1.În primul rând, am început să ţin un jurnal alimentar pe care trebuie să-l arăt Laviniei la fiecare şedinţă de terapie. A fost prima oară când am scris negru pe alb ce mănânc şi când am văzut că se cam adună caloriile, chiar şi din mici gustări sănătoase precum migdale, caju. Aşa că am lăsat-o mai moale cu seminţele bune, dar hipercalorice.


2.Am început să beau mai multă apă după ce evaluarea cu biorezonanţă a pus în evidenţă o uşoară deshidratare. Ideea e că m-am obişnuit să beau apa cu înghiţituri mici, în cantitate mai mare, mai ales că în această perioadă, organismul de deshidratează şi din cauza căldurii din interior şi chiar are nevoie de un surplus de lichide.

3.Am început să respect câteva reguli alimentare de bază: de exemplu, să las 5 ore între o masă cu proteine animale şi următoarea masă. Apoi am renunţat o săptămână la vinul roşu, pentru că, indiferent de ce se spune despre el în privinţa beneficiilor, se transformă în grăsime. Am încercat să evit pe cât posibil să consum seara carne şi brânză şi să le înlocuiesc cu peşte şi vegetale. Aceasta pentru că noaptea, ficatul trebuie uşurat de povara digerării unor alimente grele pentru a se “concentra” asupra refacerii unor organe şi sisteme din organism.


Nu pot să spun că am respectat aceste reguli sută la sută, dar a fost o proporţie mulţumitoare. Astfel că după două săptămâni de jurnal alimentar, două şedinţe de bioenergoterapie şi o evaluare cu cântarul inteligent, Lavinia mi-a dat vestea cea bună: scăpasem de un kilogram de grăsime.

Aşa că merg mai departe cu programul pentru că sper că mă prindă Crăciunul mai uşoară cu 3 kilograme. Am stat de vorbă cu Lavinia şi mi-a dat câteva amănunte despre cum reuşeşte combinaţia dintre bioenergoterapie şi dietă să dea un imbold organismului să scape de tot balastul de grăsimi şi energii care nu-i fac bine.


CSÎD: După evaluarea de la două săptămâni, mi-ai spus că am eliminat un kilogram de grăsime, ceea ce mă bucură. Cum se explică acest progres?



Lavinia Frăţilă: Grăsimea este prezentă atât la suprafaţa, cât şi la nivelul ficatului şi arterelor şi prin bioenergie şi principii de nutriţie reuşim să reducem stratul de grăsime şi să redăm elasticitatea. Acest lucru se întâmplă şi prin presopunctură la nivelul coloanei vertebrale.



CSÎD: Ce ai observat cand m-ai diagnosticat la inceput?

Lavinia Frăţilă: Am observat că ai tensiuni acumulate atât la nivel energetic cât şi la nivelul corpului fizic (în special la stomac). Am văzut care sunt problemele şi inflamaţiile la nivelul articulaţiilor şi am reuşit să văd exact care sunt blocajele energetice la nivelul chakrelor.
 
CSÎD: Ce progrese ar trebui să mă bucure în privinţa evaluării după 3 şedinţe?

Lavinia Frăţilă: În primul rând, se constată un boost de energie încă de la prima şedinţă şi de obicei, dacă sunt dureri musculare şi articulare cedează. Somnul este mai odihnitor şi corpul mai relaxat. Se simte încă de la început o îmbunătăţire şi la funcţionarea organelor interne.
 
CSÎD: Ce cazuri specatculoase ai avut de-a lungul timpului?

Lavinia Frăţilă: O doamnă care nu putea să meargă mai mult de 5 minute a reuşit după două şedinţe să se plimbe timp de 2 ore. O doamnă care mânca din oră în oră până noaptea la 3, a reuşit să se ţină de 3 mese pe zi şi să slăbească 15 kg în 3 luni. O doamnă dependentă de dulce a reuşit să nu mai mănânce şi să nu mai simtă nevoia de dulce nici în perioadele foarte stresante.
 
CSÎD: Cum funcţionează bioneregia asupra corpului uman: ce se întâmplă în organism?

Lavinia Frăţilă: Practic, este o reechilibrare a tot ce înseamnă organe interne şi sistem nervos. Este ca un restart care i se dă corpului. Noi suntem energie şi de aceea, există foarte multe blocaje din cauza stresului şi din cauza problemelor vieţii cotidiene. Bioenergia reglează şi calmează sistemul nervos şi da corpului un plus de energie – un suport de care are nevoie pentru a se vindeca.
 
CSÎD: Ce efecte benefice ai observat la pacienţii tăi?
 
Lavinia Frăţilă:
În functie de afecţiunile de care suferă ei, dorm mai bine, sunt mai relaxaţi, au poftă de viaţă, îşi găsesc echilibrul în activităţile zilnice mai uşor, le este mai uşor să slăbească, durerile fizice cedează, organele interne lucrează mai bine.

CSÎD: Cum se eliberează energiile negative din corp şi care sunt rezultatele pozitive ale procedurii?

Lavinia Frăţilă: Energiile negative sunt scoase de terapeut prin metode şi proceduri care ţin de fiecare în parte. Unii se ajută de magneţi, alţii de orgoane sau de alte obiecte, iar alţii folosesc doar mainile. Efectele sunt de eliberare, de echilibrare şi relaxare. În funcţie de afecţiunile despre care vorbim, durata procedurii şi modul de execuţie diferă.



Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult