Nu doar fructele pot fi exotice, ci şi legumele! Multe dintre aceste legume sunt crescute pe alte meleaguri, cum ar fi Asia de Sud-Est, Africa sau America de Sud, şi rareori ajung în supermarketurile noastre. Dar dacă se întâmplă asta, e bine să ştiţi cum se numesc şi ce puteţi face cu ele! Dintre cele de mai jos, doar câteva pot fi găsite prin magazinele româneşti, cum ar fi ridichea neagră sau albă, napul, topinamburul sau cartoful mov, dar chiar şi aşa, sunt o raritate.
Iată care sunt cele 30 de legume ciudate şi beneficiile lor!
Arată la fel de ciudat precum numele, dar conţine multe vitamine şi minerale. Se găteşte la abur sau fiartă, testul fiind similar sparanghelului, cu o uşoară tentă de nucă.
Coaja acestei legume este destul de dură, aşa că vei avea nevoie de un cuţit foarte ascuţit pentru a o îndepărta. De asemenea, sub coajă este un strat fibros care trebuie îndepărtat. Miezul acestei legume poate fi consumat crud, în salate sau ca atare, sotat sau gătit, ca ingredient în diverse tocăniţe.
Este adesea consumată sub formă murată, dar poate fi adăugată şi în supe, sotată în puţin unt sau, de ce nu, consumată în stare crudă. Gustul este similar anghinarei tradiţionale, poate cu un pic de aromă dulce sau de nucă.
Este o legumă care se foloseşte frecvent în preparatele culinare mexicane, în reţete precum tocăniţe, supe sau salate. Unele studii arată că această legumă ar putea fi benefică persoanelor diabetice.
Sunt frecvent folosiţi în bucătăria asiatică sub diverse forme şi dimensiuni, fie în stare proaspătă, deshidrataţi sau conservaţi. Conţin o cantitate mare de proteine şi aminoacizi, dar foarte puţin zahăr, motiv pentru care sunt recomandaţi în dietele de slăbire.
Aceste alge arată ca frunzele de varză roşie şi se consumă fie în stare proaspătă, fie în diverse supe sau preparate, oferindu-le un gust sărat. Algele Dulsi conţin un nivel crescut de fier şi potasiu, precum şi acizi graşi Omega.
Acest soi de broccoli este un hibrid, fiind considerat „o versiune tânără” a clasicului broccoli sau mai degrabă o îmbinare între varza kale şi broccoli.
Aceşti ardei iuţi au o formă neobişnuită, iar când ajung la maturitate capătă culoarea roşie, galben sau nuanţe apropiate. Au un scor foarte ridicat pe scara Scoville, ceea ce înseamnă că sunt FOARTE iuţi. Din acest motiv, ardeii Peter sunt folosiţi mai degrabă în scop ornamental decât culinar, dar curajoşii pot încerca să îi consume muraţi.
Miezul cartofului este mov, aşa cum îi spune şi numele, iar textura este mai uscată şi mai densă decât a cartofului normal. De asemenea, trebuie fierţi sau gătiţi mai mult timp decât clasicii cartofi. Gustul lor este oarecum similar cartofului normal, dar au o uşoară notă de vin. Sunt perfecţi pentru a aduce culoare în farfurie.
Acest tip de fasole are un aspect neobişnuit şi un gust de nucă, fiind folosită în special în tocăniţe sau salate. Boabele de fasole absorb mai bine aromele când sunt gătite în combinaţie cu alte ingrediente, oferind preparatului un gust aparte.
Aceşti morcovi coloraţi au un gust dulce-picant care îi deosebeşte de morcovii normali, iar nuanţele lor variate sunt perfecte pentru farfuriile care au nevoie de mai multă culoare. similar morcovilor normali, portocalii.
Singurele diferenţe dintre broccolini şi broccoli sunt tulpinile mai lungi şi floretele mai mici ale celui dintâi.
Acest tip de fasole creşte până la 30 de centimetri, atunci când ajunge la maturitate. Boabele de fasole pot fi negre, mov sau roşii, însă cele negre sunt cele mai comune în gastronomie.
Chiar dacă îi spune conopidă Romanesco, nu este tocmai o conopidă, ci o legumă din familia acesteia. Are un gust similar conopidei clasice, dar unele persoane apreciază că acesta este puţin mai dulce. Diferenţa majoră constă în aspectul floretelor cu model fractal, care îi conferă o apariţie inedită.
Acest pepene ciudat are numeroase forme şi mărimi, cele mai comune fiind însă cel chinezesc, de culaore verde deschis şi „uşor ridat”, şi cel indian, de culoare verde închis şi cu mai multe „riduri”. Când ajunge la maturitate, pepenele verde devine galben sau portocaliu, dar este consumat adesea când este încă verde sau când abia dă semne că s-ar coace.
Este una dintre cele mai ciudate şi exotice legume. Conţine numeroase fibre, vitamine şi minerale, fiind recomandată în alimentaţia sănătoasă. Poate fi fiartă, sotată sau coaptă, dar de departe metoda preferată de gătire este cea în stil stir-fry.
Sunt frecvent întâlniţi în Noua Zeelandă, fiind cunoscuţi sub numele de yam. Acest tip de cartof este bogat în carbohidraţi care oferă energie şi poate fi copt, fript, prăjit în ulei sau adăugat în ciorbe ori tocăniţe.
Acest tubercul este o sursă bogată de carbohidraţi şi este un soi foarte rezistent, putând fi depozitat şi păstrat timp de câteva luni. Cea mai consumată variantă de manioc este cea dulce, gustul fiind similar cartofului normal.
Este singurul tip de pepene care creşte iarna în China şi, în ciuda aspectului, este considerat legumă, nu fruct, iar miezul este sărat, nu dulce.
Are un conţinut redus de calorii, dar foarte mulţi nutrienţi esenţiali, fiind considerată de unii un superaliment benefic sănătăţii. Poate fi consumată crudă sau gătită (mai ales dacă este foarte mare), având un gust similar napului.
Acesta are un gust similar arpagicului, dar şi cu o notă fină de usturoi. Combinaţia de gusturi îl face potrivit pentru numeroase preparate.
Spre deosebire de cartof, odată îndepărtată coaja napului mexican, miezul nu se oxidează, motiv pentru care poate fi folosit în salate proaspete, gătit rapid la foc mare pentru câteva minute, sau în diverse mâncăruri.
Cu o coajă verde, dar cu miezul roşu, aceste ridichi şi-au căpătat pe bună dreptate titulatura de „ridichi-pepene”. Gustul este uşor înţepător şi, la fel ca ridichile normale, se potrivesc cel mai bine în salate proaspete.
Este o plantă care, contrar numelui, nu are un gust sărat pronunţat, ci doar o notă subtilă care îi conferă însă unicitate.
Este o legumă versatilă care are un gust similar anghinarei. Poate fi mâncat crud sau gătit. Atenţie: poate duce la balonare şi gaze intestinale, motiv pentru care i se mai spune şi „fartichoke”.
Are un gust grozav consumat în stare crudă, este uşor de digerat, dar poate fi preparat şi în stil stir-fry (culoarea rămâne la fel de vie) şi servit apoi cu diverse tipuri de carne.
Rădăcina de trapogon face parte din familia păstârnacului şi are un gust similar în stare crudă. Atunci când este gătit (prăjit, fiert, copt, piure), trapogonul are o uşoară notă marină, de stridii.
A devenit un ingredient des utilizat în restaurantele cu pretenţii, dar poate fi gătit şi acasă, asta dacă îl găseşti de cumpărat. De regulă se găseşte sub formă murată şi are un gust sărat, care aduce a peşte.
Este cunoscut şi ca usturoi sălbatic sau ceapă de primăvară, fiind din ce în ce mai folosit de bucătarii celebri.
În sfârşit, am ajuns şi la o legumă pe care o mai ştim cât de cât. Ridichea neagră are un gust înţepător puternic, similar hreanului, fiind folosită în salate (dată pe răzătoare sau feliată, dar cu moderaţie, pentru că aroma este pregnantă). De asemenea, poate fi coaptă sau sotată în puţin unt pentru a-i mai lua puţin din înţepătură.
Ridichea neagră este recunoscută pentru virtuţile sale terapeutice excelente: ameliorează tusea, durerile în gât, ajută funcţia ficatului, îmbunătăţeşte digestia, scade nivelul colesterolului, elimină balonarea, reduce secreţiile nazale şi poate preveni pietrele la rinichi.