4 greşeli pe care le fac femeile când ţin dietă

Cum reuşeşti să te sabotezi fără să îţi dai seama, atunci când ai început o nouă dietă de slăbire
  • Publicat:
4 greşeli pe care le fac femeile când ţin dietă

Îţi sunt familiare greşelile clasice pe care oricine le poate face atunci când e la dietă, precum scoaterea proteinelor animale din alimentaţie, săritul peste micul dejun sau excesul de fructe, pentru că sunt mult mai gustoase decât legumele. Dar mai există câteva lucruri care îţi sabotează dieta şi pe care trebuie să le eviţi. Acestea, deşi par minore, nu doar că nu te vor ajuta să scapi de kilogramele nedorite, ci chiar te pot face să adaugi o măsură în plus la haine. Iată care sunt aceste capcane şi cum le poţi evita cu succes. 

Îţi spui că eşti la dietă

Când începi să mănânci sănătos cu scopul de a da jos câteva kilograme, este tentant să te gândeşti la acest lucru ca  fiind o dietă. Doar că, genul acesta de condiţionare te trimite pe un drum greşit: folosind termenul dietă, asta înseamnă că, atunci când ai atins numărul de kilograme dorit sau scopul pentru care ţi-ai propus să mănânci sănătos, vei renunţa la toate aceste obiceiuri benefice. Pentru cei mai mulţi dintre noi, dieta e un lucru care vine şi pleacă din viaţa noastră şi nu ceva care să ţină pe termen lung. Pentru a pierde kilograme şi a nu le pune la loc, trebuie să ne schimbăm obiceiurile şi stilul de viaţă iar alimentaţia pe care o adoptăm trebuie să fie una echilibrată, care nu ne face să ne simţim tot timpul flămânzi.

Salata are doar frunze

Multe femei fac greşeala de a înlocui una dintre mesele zilei cu o salată. Deşi pare un lucru benefic, dacă aceasta nu este suficient de săţioasă, devine o armă cu două tăişuri: o salată alcătuită doar din frunze te va face să îţi fie foame destul de repede după ce ai mâncat-o şi astfel ajungi să dai iama în gustări cel puţin îndoielnice, dacă nu chiar în primul fast food care îţi iese în cale. Dacă ai ales să înlocuieşti una dintre mese cu o salată, ai grijă ca aceasta să includă suficiente substanţe nutritive şi săţioase, precum o porţie de proteine (carne slabă, ou, brânză sau nuci) şi grăsimi sănătoase (avocado şi ulei de măsline).

Mănânci prea mult din alimentele sănătoase

Când vine vorba despre dietă, există câteva alimente foarte sănătoase, care sunt recomandate de toţi nutriţioniştii: gândeşte-de doar la nuci, seminţe, avocado (care poate fi adăugat, practic, la orice, pe post de grăsime sănătoasă). Toate acestea sunt, indiscutabil, surse de nutrienţi esenţiali extrem de bune, dar problema este că, fiind şi foarte gustoase, oamenii tind să le consume în exces. Chiar şi atunci când duci o viaţă sănătoasă este esenţial să fii atentă la cantităţile de mâncare pe care le consumi. O porţie de avocado într-o salată înseamnă un sfert de avocado, nu unul întreg, iar porţia de migdale pe care o poţi consuma în siguranţă într-o zi este cât încape într-o mână şi nu jumătate de pungă.

Renunţi cu totul la mâncărurile preferate

Poate că adori îngheţata, ciocolata, pastele sau pizza şi pentru a te feri de excese renunţi cu totul la ele când îţi propui să duci o viaţă sănătoasă.  Doar că renunţarea la alimentele preferate nu va face altceva decât să crească nivelul de frustrare şi să te împingă spre alegeri chiar mai neinspirate pentru a combate poftele. Ceea ce uită majoritatea oamenilor este faptul că orice fel de mâncare are şi o variantă sănătoasă. Spre exemplu, în loc să alegi o îngheţată bogată în calorii, poţi opta oricând pentru un sorbet gustos şi sănătos, pastele nu trebuie musai să fie cu un sos cu patru feluri de brânză, ci cu un strop de ulei de măsline, câteva legume şi creveţi, iar pizza cu blat de dovlecei sau conopidă este la fel de gustoasă ca cea pe care o iei de la pizzeria favorită. Iar ciocolata cu un conţinut mare de cacao este chiar indicată în orice dietă şi la fel de bună la gust ca cea cu lapte.

Foto: 123rf.com

Urmărește CSID.ro pe Google News