Ceaiul miracol nu există! De multe ori auzim vorbindu-se despre ceaiuri care au efecte ,,tămăduitoare’’ şi pot vindeca boli incurabile fără intervenţia ştiinţei? Deşi ne dorim să găsim remediul pentru orice afecţiune , iar calea spre vindecare să fie atât de simplă, din păcate, această teorie nu este una verosimilă.
Cultura ceaiului are o vechime de mii de ani, dar încă nu există un consens in ceea ce priveşte originea lui, în dispută intrând China, considerată mult timp ca ţara de origine, şi India, locul unde, în decursul timpului, au fost descoperite rămăşiţele unor plante de ceai.
Medicul Florin Ioan Bălănică, specializat în Medicină Personalizată şi Nutriţie, explică pentru CSID cum ne pot ajuta ceaiurile să depăşim anumite probleme de sănătate, mai ales atunci când sunt însoţite de un tratament adecvat.
Ceaiul a adevenit un adevărat ritual în cultura diferitelor ţări, iar băutul lui o artă. Astfel, simpla invitaţie la un ceai poate fi considerată o dovadă de preţuire, dar şi o formă de socializare, modul prin care îţi poţi petrece timpul cu prietenii sau poţi scăpa de stresul de zi cu zi. Natura ne oferă adjuvante pentru diverse stări şi simptome, cunoscându-se efectele sanogene ale unor ceaiuri.
Recomand consumul de ceai de mentă după o masă copioasă, dar şi în cazul indigestiilor, infecţiilor gastrointestinale sau meteorismului (balonării).
Un alt ceai benefic în afecţiunile digestive este ceaiul de ghimbir, care ajută la prevenirea fermentaţiei gastrice (post ingestie alimentară), iar proprietatea lui cea mai importantă este aceea de a combate greaţa, fiind un bun antivomitiv. Este recomandat şi femeilor gravide care se confruntă cu această problemă.
Ceaiul verde este un adjuvant în regimurile de scădere în greutate, ajută la reglarea tranzitului intestinal şi este important să îl consumăm în prima parte a zilei, în primul rând din cauza coţinutului de cofeină.
Ceaiul de galbenele are proprietăţi antiinflamatorii şi antibacteriene, fiind utilizat ca adjuvant al tratamentului medical şi nutriţional al gastritelor şi al ulcerului gastric. Totodată, îl putem consuma pentru afecţiunile gingivale, deaorece are rol antiinflamator. În perioada menstruală ajută la calmarea durerilor pelvine şi participă la reglarea ciclului menstrual.
Ceaiul de schinduf are proprietăţi depurative, diuretice, are rol în stimularea sistemului nervos central al metabolismului glucidic şi lipidic. Susţin consumul de ceai de schinduf, deoarece are rol în stimularea secreţiilor gastrice şi intestinale, favorizează digestia şi reglează funcţia pancreasului.
Ceaiurile trebuie consumate în cantităţi moderate. În general, pot fi un adjuvant al tratamentului medical, niciodată un înlocuitor.