9 fructe care te ajută în procesul de slăbire

Fructele sunt surse ideale de vitamine şi ideale, iar ele nu ar trebui să lipsească din nicio dietă, chiar dacă vorbim de slăbire.
  • Publicat:
9 fructe care te ajută în procesul de slăbire
FOTO: 123rf.com / 9 fructe care te ajută în procesul de slăbire

Atunci când simţi că îţi este foame, un pumn de fructe de pădure sau o banană îţi pot alunga această senzaţie şi, din fericire, fructele sunt ideale chiar şi în procesul de slăbire. Pe lângă faptul că sunt bogate în vitamine şi minerale, necesare sănătăţii corpului, fructele sunt surse ideale de fibre, care asigură sănătatea sistemului digestiv şi, totodată, sunt scăzute în calorii. De altfel, reamintim că sunt o gustare ideală care te ţin departe de cerealele şi batoanele pline de zahăr. Iată o listă cu nouă fructe pe care să le consumi şi care te ajută să slăbeşti.

Grepfrut. Grepfrutul este o opţiune ideală pentru micul dejun târziu, pentru că este scăzut în calrii (doar o jumătate de fruct conţine 39 kcal) şi, de asemenea, indicele glicemic este destul de scăzut, ceea ce înseamnă că zahărul ajunge uşor în sânge, potolind astfel poftele. Dacă acest fruct ţi se pare prea acru sau amar, îl poţi consuma alături de căpşune, pepene galben sau banane.

Mere. Tabloul de toamnă este întotdeauna completat de prezenţa merelor, sub orice formă a lor, fie că vorbim de mere caramelizate, coapte sau de plăcintă de mere. Acest fruct este bogat în antioxidanţi, mai exact în Vitamina C, care ajută la întărirea sistemului imunitar şi scade riscul de apariţie a cancerului. În plus, merele sunt bogate în pectină prebiotică, care ajută la scăderea colesterolului.

Smochine. Smochinele sunt o sursă ideală de fibre, care ajută la scăderea colesterolului, îmbunătăţirea controlului glicemiei, previn constipaţia şi oferă senzaţia de saţietate pe o perioadă cât mai lungă de timp. De asemenea, smochinele conţin cantităţi suficiente de potasiu, care ajută la menţinerea tensiunii arteriale.

Perele. Perele intră in categoria gustărilor nutritive, saţioase şi deloc costisitoare. Aceste fructe delicioase conţin aproape un sfert din necesarul zilnic de fibre şi, totodată, sunt bogate în Vitamina C.

Kiwi. Deşi sunt nişte fructe mici, sunt o sursă ideală de antioxidanţi. De asemenea, sunt bogate în fibre şi nutrienţi, dar şi vitamine ca vitamina C, E şi acid folic.

Pepene roşu. Dacă te simţi balonată la finalu zilei, o felie de pepene te poate ajuta. Pepenele conţine 92% apă şi este bogat în potasiu, dar are şi proprietăţi diuretice. Conţine citrulină, un amino acid care relaxează vasele de sânge şi permite trecerea fluidelor prin ţesuturi, iar astfel de reduce retenţia de apă.

Bananele. Spre deosebire de celelalte fructe, bananele conţin foarte mult zahăr şi sunt bogate în calorii, dar în acelaşi timp reprezintă alternativa ideală în procesul de slăbire, fiind fructe bogate în fibre.

Fructe de pădure. Căpşune, mure, zmeură, toate acestea au câştigat o reputaţie de ”super alimente”, iar asta datorită numărului scăzut de calorii, dar şi pentru că sunt surse ideale de vitamine şi minerale care ajută la scăderea nivelului de colesterol şi reducerea inflamaţiilor.

Portocale. Dense în nutrienţi şi fibre, aceste fructe au capacitatea de a potoli senzaţia de foame. Recomandat este să consumi o portocală întreagă şi nu să bei un pahar de suc de portocale.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult