Abdomen plat în 6 pași. Adio balonare!

Dacă te preocupă să scapi de aspectul balonat sau de grăsimea de pe abdomen, află că există șase obiceiuri care te pot ajuta să obții un abdomen plat.
  • Publicat:
Abdomen plat în 6 pași. Adio balonare!
Foto: shutterstock

Dacă te numeri printre persoanele care-și doresc un abdomen plat, dar îți este greu să atingi acest obiectiv, cel mai probabil există doi vinovați care te împiedică să obții abdomenul mult visat: dieta și balonarea.

Știm că excesul de calorii provenit de la porțiile prea mari de mâncare sau de la băuturile carbogazoase pot crește grăsimea abdominală. Balonarea poate fi cauzată și de problemele digestive asociate, intoleranțele alimentare sau pentru că nu consumi anumiți nutrienți. De asemenea, constipația poate fi și ea o cauză principală a balonării.

Dacă te preocupă să scapi de aspectul balonat sau de grăsimea de pe abdomen, află că există șase obiceiuri care te pot ajuta să obții un abdomen plat și, totodată, să previi balonarea.

Mănâncă mai multe fibre pentru un abdomen plat

Dacă nu consumi suficiente fibre zilnic, stomacul se poate balona. Lipsa fibrelor duce la constipație și alte probleme digestive, iar prezența lor poate îmbunătăți tractul gastrointestinal. Clinica Mayo sugerează că femeile ar trebui să consume între 21-25 grame de fibre pe zi, iar bărbații între 30-38 grame de fibre pe zi.

Mănâncă mai multe proteine

Proteinele te ajută să menții echilibrul fluidelor în organism. Dacă obișnuiești să consumi prea mulți carbohidrați simpli și prea puține proteine, pot apărea retenția de apă și balonarea. Clinica Mayo recomandă ca un adult sedentar să consume 0.8 grame de proteină per kilogram din greutatea corporală. De exemplu, o persoană care cântărește 75 de kilograme trebuie să consume 60 de grame de proteină pe zi.

Bineînțeles, numărul cantității de proteină se schimbă în funcție de vârstă și activitate fizică. Cu cât îmbătrânești, cu atât corpul are nevoie de mai multă proteină pentru a preveni pierderea masei musculare, care începe odată cu vârsta de 40-50 de ani, scrie Clinica Mayo.

Nu mai mesteca gumă

Poate că o gumă de mestecat te ajută să scapi de poftele alimentare care apar pe moment, dar din păcate aceasta poate produce balonare și disconfort, flatulență și în unele cazuri chiar diaree.

Nu mai bea cu paiul

În momentul în care alegi să bei cu paiul te poți confrunta cu balonarea, iar dacă îți dorești un abdomen plat, încearcă să bei direct din cană sau pahar. De fiecare dată când tragi din pai, introduci aer în stomac, iar acest proces este și mai neplăcut atunci când bei băuturi carbogazoase.

Nu mai bea băuturi carbogazoase

Băuturile carbogazoase produc balonare. Chiar dacă unele dintre ele pot fi sănătoase, precum apa minerală, în cazul în care ai stomacul sensibil, acesta se poate extinde destul de ușor și poate suferi disconfort.

Nu mai consuma alcool

Consumul de alcool contribuie la apariția grăsimii de pe burtă, iar dacă îți dorești un abdomen plat, poate că este cazul să renunți la alcool. Alcoolul în exces este asociat și creșterii în greutate, iar asta pentru că el conține calorii goale. De asemenea, foarte important este și cum combini mâncarea cu alcoolul, pentru că alimentele prăjite sau sărate în această combinație pot produce balonare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult