Stresul face parte din stilul de viaţă modern. Suntem înconjuraţi la tot pasul de situaţii stresante, cărora încercăm zi de zi să le facem faţă şi nu ne dezicem de la nicio provocare care apare, ci impingem limitele şi solicităm şi mai mult organismul să ii reziste. Nici o clipă nu ne gândim că acest stres zilnic ne afectează sănătatea, aşa că nu luăm nicio măsură să ne ajutăm organismul să facă faţă acestor provocări zilnice.
Ne pot ajuta anumite alimente să câştigăm lupta cu stresul? Am încercat să aflăm asta de la medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică.
Spre deosebire de omul preistoric care mânca pentru existenţă, omul modern găseşte orice motiv de a se alimenta, supraalimenta. Auzim mereu expresii ,,mănânc din cauza stresului’’, ,,mănanc de supărare’’, ,,mănânc de fericire’’. Astfel se explică relaţia dintre starea psihică şi dieta alimentară.
,,Mănânc ca să mă premiez sau mănânc ca să mă pedepsesc. Mâncăm atunci când suntem stresaţi, pentru că este o reacţie de apărare din partea organsimului să stocheze calorii pentru a ,,lupta mai bine’’ cu agentul stresant. Este important să controlăm consumul compulsiv alimentar, iar noile terapii de gestionare a stresului oferă şi opţiuni alimentare, calitative din punct de vedere nutriţional, care ar putea contribui la diminuarea acestuia”, spune nutriţionistul Florin Ioan Bălănică pentru CSID.
Micul dejun este cel care dă startul unei zile în care ne simţim energici sau nu. De aceea, este important să asigurăm dimineaţa un aport nutritiv optim pentru buna funcţionare a organsimului şi pregătirea pentru activitatea zilnică.
Recomand rconsumul la micul dejun a unei porţii de fructe de pădure, precum afinele, deoarece acestea sunt bogate în substanţe antioxidante, antocianine, care au rol de stimulant cerebral. Totodată, conţinutul bogat în vitamina C este util pentru combaterea stresului şi menţinerea corpului relaxat. Putem adăuga la micul dejun o ceaşcă de ceai verde, deoarece are un conţinut ridicat de cofeină şi teanină şi aduce un surplus de energie. Ba mai mult, îmbunătăţeşte funcţiile neurologice.
Gustările le putem alcătui din oleaginose, care sunt bogate în antioxidanţi şi minerale. Recomand la gustările de dimineaţă şi după amiază consumul de nuci, bogate în acizi graşi omega 3, acid alfa-linolenic, cu rol de protecţie a memoriei. Un nivel de adrenalină crescut din cauza stresului determină hipertensiunea arterială, dar nucile se dovedesc adjuvanţi nutriţionali importanţi, pentru că participă la reglarea tensiunii arteriale.
O alternativă la nuci sunt migdalele, bogate în magneziu, vitamina E, zinc şi seleniu, cu rol de stimulare a sistemului imunitar. Pot reduce anxietatea şi sunt benefice şi în stările depresive, date şi de un deficit de seleniu.
Putem alcătui un prânz sănătos din combinarea orezului brun cu legume. Orezul brun este bogat în vitamine din grupul B şi are rol de regenerare a ţesuturilor, de stabilizare a reacţiilor de la nivel cerebral, cardiac şi a sistemului imunitar. Totodată, are în compoziţie şi antioxidanţi cu rol în neutralizarea stresului oxidativcelular, care se exacerbează în condiţii de stres.
Poate fi benefic şi consumul de ciocolată neagră, care conţine peste 70 cacao % , deoarece este bogată în substanţe nutritive cu efect relaxant. Printre substanţele sanogene putem enumera flavonoizii, fenietilamina şi mineralele, precum magneziul, care ajută organismul să lupte în condiţii de oboseală, stres, iritabilitate.
Un alt aliment care ne poate ajuta în lupta contra stresului este avocado. Acesta este un fruct bogat în glutation, luteină, betacaroten, vitamina E şi acid folic, care au efect tonic asupra sistemului nervos. Prin conţinutul în acizi graşi mononesaturaţi şi potasiu are efect antihipertensiv şi hipocolesterolemiant. Putem consuma avocado crud, fie în salate sau sandviş. Dar, să nu uităm, avocado conţine cantităţi mari de grăsimi, peste 30%.
Ziua o putem încheia cu o ceaşcă de ceai de muşeţel, care are un efect relaxant, poate reduce anxietatea şi ajuta organismul să reziste după stresul cotidian.
În general, trebuie să ne ascultăm organismul, să fim atenţi la ,,nevoile nutriţionale’’, asta pentru a balansa efectele negative ale stresului. Numai aportul nutriţional optim poate ajuta organismul să faţă provocărilor zilnice. Neglijarea acestor nevoi poate priva organismul de un nutrient esenţiali şi, în timp, ,,semnele’’stresului cronic se vor reflecta în problemele de sănătate apărute.