Te simţi obosită, deşi tocmai te-ai trezit din somn? Eşti lipsită de orice urmă de energie, deşi bei cinci cafele pe zi? Cel mai probabil, de vină este alimentaţia necorespunzătoare.
Deşi ai impresia că te hrăneşti sănătos, faptul că te abţii de la produsele fast-food nu te face să te simţi mai puţin obosită. Contează şi ce mănânci, nu doar ce nu mănânci. Există anumite alimente delicioase şi sănătoase, care funcţionează ca un „încărcător” pentru organism.
Vezi mai jos 10 exemple de alimente pentru energie!
Legume – întregul complex de vitamine B, precum şi magneziul şi fierul pot fi găsite în legumele proaspete verzi (de preferat crude).
Exemple: broccoli, sparanghel, spanac. Broccoli este şi o excelentă sursă de coenzima Q10. Aceasta este o substanţă nutritivă de o importanţă crucială în producerea de energie la nivel celular.
Seminţe încolţite – toate tipurile de seminţe încolţite (seminţe de legume sau de cereale care au fost puse la germinat) sunt pline de energie.
Ele reprezintă alimente „dătătoare de viaţă”. Ajută la întărirea, revitalizarea şi regenerarea organismului. Acestea conţin concentraţii mari de antioxidanţi, precum şi întreaga paletă de minerale, proteine, enzime şi fibre. Prin germinare, capacităţile nutritive ale seminţelor cresc.
Struguri – se crede că valoarea terapeutică a strugurilor se datorează conţinutului lor ridicat de magneziu.
Acest element este implicat în primul stadiu al procesului de transformarea a energiei din glucoză.
Seminţe de in – conţin cantităţi mari de acizi graşi esenţiali Omega 3 şi Omega 6, prezenţi într-un echilibru perfect.
Acizii graşi esenţiali sunt implicaţi în producerea de energie şi transportul de oxigen.
Piersici – au un conţinut ridicat de apă şi un efect laxativ. Sunt foarte bune pentru alcalinizarea sângelui şi pot fi folosite pentru a regla funcţionarea intestinelor şi a îmbunătăţi compoziţia sângelui.
De asemenea, piersicile sunt unele dintre cele mai energizante fructe, pentru că sunt asimilate uşor de organism, generând o revigorare instantanee.
Cereale – eliberează zahărul în sânge într-un ritm lent, aşa că îţi conferă un nivel constant de energie, în locul unei creşteri bruşte urmate de o scădere semnificativă.
În acelaşi timp, reprezintă o sursă bogată de vitamine B, necesare pentru buna funcţionare a splinei, „bateria” ta de energie. Fără ajutorul vitaminelor B, cu siguranţă ai nevoie de un ajutor pentru a porni la drum.
Pir – este un aliment bogat în substanţe nutritive care seamănă cu iarba şi conţine una dintre cele mai prolifice combinaţii de vitamine și minerale esențiale.
Pătrunjel – este „o uzină” de substanţe nutritive. Conţine cantităţi mari de vitamina B12, mai multă vitamina C decât citricele şi aproape toate substanţele nutritive pe care le cunoaştem.
Ovăz – ajută la menţinerea constantă a nivelului de glucoză din sânge, ceea ce înseamnă o bună concentrare şi atenţie. Savurează o porţie de fiertură de ovăz la prima oră, pentru a beneficia de energie maximă pe tot parcursul zilei.
Alge marine – ierburile de mare sau algele reprezintă cea mai importantă sursă digerabilă de minerale, precum şi un rezervor de vitamine B şi vitamina C.