Afecţiunile vezicii biliare pot fi întâlnite astăzi la tot mai multe persoane, asta în contextul unei alimentaţii dezorganizate şi nesănătoase. Acestea pot varia de la dischinezii biliare, până la inflamaţii ale vezicii biliare (colecista) alitiazice sau litiazice, în funcţie de prezenţa sau absenţa calculilor biliari.
„Dischineziile căilor biliare se pot datora tulburărilor de contracţie şi de evacuare ale vezicii biliare, dar şi unor nevroze, mai frecvente la sexul feminin, iar asta din cauza tulburărilor hormonale. E important să acordăm atenţie regimului alimentar şi să evităm alimentele excitante pentru sistemul nervos precum alcoolul, cafeaua, cacaoa, ciocolata sau alimentele grase precum galbenuşul de ou, grăsimile, şunca grasă. Acestea pot provoca contracţii dureroase ale vezicii biliare”, precizează medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică pentru Ce se întâmplă, doctore?
În privinţa inflamaţiilor vezicii biliare, regimul alimentar este individualizat în funcţie de forma bolii, care poate fi acută sau cronică.
Colecistita acută se tratează în spital, iar atunci alimentația orală va fi întreruptă.
„În evoluţie, apare colecistita cronică, care impune precauţie în regimul alimentar. În general, la prepararea meselor, recomand evitarea condimentelor, consumul moderat de sare sau înlocuirea acestora cu ierburi aromate, pătrunjel, mărar, leuştean, tarhon, dafin, cimbru sau zeamă de lămâie’’, adaugă specialistul.
E de preferat să consumăm făinoase (pâine, cereale integrale) cu conţinut scăzut de grăsimi, orez, sau paste în prima parte a zilei, pentru a evita creşterea în greutate.
„E indicat să includem în regimul nostru de viaţă lactate cu conţinut scăzut de grăsimi, carne slabă de pasăre (pui, curcan) fără piele, vită slabă, muşchiulet de porc, peşte, legume (fasole verde, dovlecei, spanac, ciuperci, stevie, lobodă).
Gustarea sau micul dejun pot fi alcătuite din fructe proaspete, fără sâmburi şi coji.
„În privinţa băuturilor, susţin consumul de apă, ceai de mentă, muşeţel, sunătoare, tei şi evitarea băuturilor carbogazoase”, mai spune nutriţionistul Florin Ioan Bălănică pentru CSID.
De asemenea, specialistul ne recomandă să evităm:
„Tratamentul dietetic face parte din protoculul teerapeutic al acestor afecţiuni. Este esenţial să acordăm atenţie alimentelor recomandate precum si celor de evitat, pentru a preveni apariţia sau chiar agravarea simptomatologiei”, mai spune Florin Ioan Bălănică.