Alimentele şi băuturile care dăunează organismului

Pe lângă mediul înconjurător, alimentele reprezintă o altă sursă care ne poate îmbolnăvi. Alimentele sănătoase pot fi achiziţionate atât din piaţă, cât şi din supermarket. Important este să citim eticheta produselor şi să le alegem pe cele destinate nevoilor noastre.
  • Publicat:
Alimentele şi băuturile care dăunează organismului

Alimentele sănătoase pot fi achiziţionate atât din piaţă, cât şi din supermarket. Important este să citim eticheta produselor şi să le alegem pe cele destinate nevoilor noastre.

,,Corpul uman nu recunoaşte alimentele, ci nutrienţii, adică chimia alimentelor. Chiar dacă vorbim de surse naturale sau de sinteză, ne referim tot la elementele chimice care interacţionează cu fiziologia organismului. În vremurile actuale nu mai recunoaştem gustul natural al alimentelor, ci potenţiatorii de arome, adică vom căuta gustul indus de producător şi nu alimentul în sine (chipsuri cu gust de bacon, sucuri cu gusturi multiple etc.)

Pe lângă mediul înconjurător, alimentele reprezintă o altă sursă care ne poate îmbolnăvi. De fapt, vorbim de un cumul de factori: poluare, apă nesănatoasă şi mod de viaţă defectuos. De exemplu, poluarea este mult mai periculoasă decât un vaccin, dar cu toate acestea nu facem nimic în mod real pentru combaterea ei, dar discutăm aprins despre mercurul din vaccinuri’’, precizează Dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în Medicină Personalizată şi Nutriţie

Medicul nutriţionist explică pentru CSID ce trebuie să ştim atunci când mergem la cumpărături:

  • Mâncarea sănatoasă nu poate fi la ofertă.
  • Cu cât termenul de valabilitate al unui produs este mai lung, cu atât acel produs conţine mai mulţi conservanţi.
  • Este de preferat să consumăm produse proaspete, care nu au mai mult de 3 E-uri.
  • Atenţie la cantitatea de sare şi zahăr pe care le conţin majoritatea produselor!

Nu este complicat, într-o sesiune sau două de cumpărături vom cunoaşte precis calitatea alimentelor pe care le consumăm. Există şi aplicaţii pe telefoanele mobile care ne arată cum acţionează un aliment asupra sănătăţii.
Nu se va întâmpla nimic dacă vom consuma sporadic alimente considerate de toată lumea nesănătoase, cum ar fi produsele fast food, băuturile carbogazoase sau chipsurile, problema apare atunci când aceste alimente devin o regulă

 Alimente care pot dăuna organismului:

1. Organisme Modificate Genetic (OMG)

Aceste alimente nu au ce căuta pe farfuria celor care vor să reducă riscul de cancer. În general, trebuie să avem mare grijă, pentru că, de multe ori, putem fi păcăliţi de faptul că aceste ingrediente sau derivatele lor pot fi ascunse în produse la care nici nu ne gândim. Le putem evita dacă vom consuma produse certificate organic sau bio. Aici trebuie să recunoaştem eticheta care certifică calitatea. În ţara noastră este obligatoriu să se menţioneze pe etichetă că respectivul aliment provine din culturi nemodificate genetic. Însă niciodată nu poţi fi prea sigur.

Exemplul cel mai elocvent este reprezentat de produsele din soia (tofu şi sos de soia). Fiind bogate în fitoestrogen ((hormoni vegetali)) nu poate fi consumate în exces de către femei, chiar dacă există obiceiul de a fi achiziţionate în timpul postului. Sunt nesănătoase, dar sunt la îndemână. Consumate în exces duc la creşterea ponderală şi cresc riscul de cancer mamar şi genital.

2.  Produse procesate din carne

Majoritatea produselor care provin din cărnuri procesate, precum celebrii mici, baconul, mezelurile, parizerul, hot dog-ul, hamburgerii, cremwurştii etc, conţin conservanţi chimici care le fac să  arate proaspete şi apetisante. De obicei, în aceste cărnuri se folosesc nitriţi şi nitraţi pentru a le da o culoare “vie”. Aceste substanţe au fost corelate  cu un risc crescut de cancer de colon şi alte forme ale acestei boli. Peste toate acestea, trebuie să înţelegem că mezelurile nu înseamnă carne, ci resturi rezultate din prelucrarea cărnii şi mulţi aditivi alimentar sau potenţiatori de gust. Sugerez pacienţilor mei să consume numai accidental astfel de produse.

3. Floricele făcute la microunde

Sunt cu siguranţă uşor de făcut, însă acele punguţe cu floricile sunt pline de chimicale care au fost corelate cu afecţiuni ca infertilitatea, cancerul la ficat, pancreas, sau testicule. Agenţia de Protecţie a Mediului Înconjurător din SUA a recunoscut faptul că acidul perfluooctanic (PFOA) din pungile de floricele pentru microunde are un potenţial carcinogenic, iar alte studii independente au arătat o legătură între acestea şi creşterea tumorilor. În acelaşi mod, diacetilul din aceste pungi de floricele este corelat cu afecţiuni ale plămânilor şi cu cancerul. Floricele prăjite nu sunt nici ele o variantă sănătoasă, iar asta din cauza uleiului încins.

Cea mai bună soluţie este reprezentată de aparatul care face floricele cu aer cald. Aceste aparate se găsesc în magazinele de specialitate, nu sunt scumpe şi sunt uşor de utilizat.

4. Sucurile carbogazoase

Ca şi cărnurile procesate, băuturile carbogazoase au fost corelate cu un risc crescut de cancer al tractului digestiv. Pline de zaharuri, coloranţi, cafeină, sare şi alte chimicale,  sucurile carbogazoase creează acid în organism şi hrănesc practic celulele canceroase. Dacă sunt consumate rar, nu afectează organismal. Problema apare atunci când consumul este constant şi în cantităţi mari.

5. Alimentele şi băuturile dietetice

Aceste alimente sunt chiar mai rele decât cele îndulcite prin metodele convenţionale de îndulcire. Aspartamul, unul dintre cei mai folosiţi îndulcitori artificiali, este cauza a numeroase afecţiuni incluzând aici defectele la naştere, cancerul de stomac şi colon. De asemenea, zaharina şi alţi astfel de îndulcitori sunt corelaţi cu un risc crescut de cancer.

6. Făina albă procesată

Făina procesată este un ingredient obişnuit în foarte multe alimente. Excesul de carbohidrat procesat este însă o cauză a obezităţii, diabetului şi cancerului. Un consum regulat de carbohidraţi rafinaţi este corelat cu o creştere a incidenţei cancerului de sân la femei . În general, alimentele cu un indice glicemic mare au fost corelate cu o creştere rapidă a zaharurilor din sânge, fapt care duce la multiplicarea celulele canceroase şi încurajează răspândirea acestora.

7. Zaharul rafinat

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu zaharul rafinat, care are tendinţa de a ridica rapid nivelele de zahăr din sânge şi implicit cele de insulină. Rezultatul este acelaşi, hrănirea în mod direct a celulelor canceroase. Pe lângă asta, această suprastimulare a pancreasului de a produce insulină duce la suprasolicitare şi, în final, la deteriorarea acestui organ deosebit de important.

Cele mai periculoase produse sunt cele care cuprind sirop de porumb concentrat în fructoză. S-a descoperit că, în special cu acest produs în dietă, celulele canceroase cresc şi se proliferează rapid. Siropul concentrat de porumb este găsit în foarte multe alimente, precum prăjituri, torturi, plăcinte, sucuri, cârnaţi, cereale, sosuri şi multe altele, astfel se explică de ce cancerul cunoaşte o aşa mare creştere în zilele noastre.

8. Somonul crescut la ferme

Somonul crescut la ferme este un alt aliment cu un risc ridicat de cancer. Acest tip de somon nu numai că nu conţine vitamina D, dar este de multe ori contaminat cu chimicale carcinogene, precum bifenili policloruraţi, pesticide, antibiotice şi altele.

9. Uleiuri hidrogenate

Acestea sunt de obicei folosite pentru a conserva alimentele procesate, pentru ca acestea să aibă o viaţă la raft cât mai lungă. Aceste uleiuri alterează structura şi flexibilitatea membranelor celuluare în tot corpul, ceea ce poate duce la o serie întreagă de boli, printre care şi cancerul. În ultima vreme, unii producători au înţeles pericolul din spatele acestor produse şi au început să le înlocuiască cu uleiuri saturate din plante, precum cel de palmier, însă aceste grăsimi trans se găsesc încă din abundenţă în foarte multe produse procesate.

,,În general,  încercaţi să cunoaşteti mai bine alimentele pe care le consumaţi: ce conţin acestea, unde au fost fabricate, cum au fost transportate, pentru că toate acestea ne pot influenţa în bine sau în rău sănătatea’’, subliniază medicul Florin Ioan Bălănică.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Simona TUDORACHE
Simona Tudorache este jurnalist şi redactor al site-ului "Ce se întâmplă, doctore?", având în portofoliu articole şi interviuri cu medici, nutriţionişti şi specialişti în activitate fizică. De asemenea, Simona Tudorache este preocupată şi de zona de lifestyle sănătos, intervievând vedete ...
citește mai mult
Suc fresh de fructe VS fructe simple
Suc fresh de fructe VS fructe simple