În conformitate cu noile cercetări de la „Şcoala Londoneză de Economie şi Ştiinţe Politice”, anorexia este o tulburare transmisă social.
Folosind un eşantion de circa 3.000 de femei tinere din spaţiul european, teoreticienii englezi au analizat, din punctul de vedere socio-economic, fenomenul anorexiei, constatând că cea mai importantă influenţă asupra încrederii în imaginea personală şi a dezvoltării anorexiei apare ca urmare a presiunii grupurilor sociale.
Doctor Joan Costa- Font şi profesor Mireia Jofre-Bonet de la „City University”, din Londra, au demonstrat că devine din ce în ce mai evident cum standardele impuse din exterior sunt motivatorii esenţiali care generează tipuri de comportament, mai ales când sunt implicate sănătatea şi alimentaţia.
„Am descoperit dovezi care atestă că presiunea socială, globalizarea ei, explică anorexia nervoasă şi o auto-percepţie distorsionată a propriului corp”, a declarat dr. Costa-Font.
Anorexia nervoasă este o tulburare psihică, din categoria tulburărilor de alimentare, fundamentată pe frica patologică faţă de eminenţa îngrăşării care duce la o scădere în greutate anormală şi la deformarea imaginii asupra propriului corp.
Femeile cu tulburări alimentare sunt puternic afectate de puterea exemplului modelelor de pe podium sau de pe „covorul rosu” ce impun o greutate ideală, eliminând din ecuaţie importanţa sănătăţii.
Studiul a determinat câte dintre femeile participante la studiu (cu vârstele între 15 şi 34 de ani) erau anorexice, care erau obiceiurile nutriţionale, nivelul educaţional, statutul social şi profesional, atitudini politice şi, cel mai important, percepţia asupra organismului propriu, a modului în care acestea arătau.
În urma rezultatelor, cercetătorii englezi au invocat necesitatea atenuarii impactului presiunii generate de industria modei. Iar o reglementare legislativă este considerată firească şi necesară.
Citeşte şi: Anorexia ataca si copii de 3 ani
Sursa: reuters