Caloriile au jucat întotdeauna rolul de inamic pentru persoanele care şi-au dorit să aibă o siluetă fină, iar menţinerea unei evidenţe a consumului acestora s-a dovedit a fi o adevărată provocare.
Deşi foarte multe produse alimentare au pe etichete trecut aportul de calorii, se pare că anumite mâncăruri au efect diferit faţă de ceea ce cercetătorii se aşteptau. Cu alte cuvinte, 100 de calorii trecute pe un produs ne pot îngrăşa altfel decât 100 de calorii de pe un altul.
Un studiu recent desfăşurat la Universitatea din California a scos în evidenţă o serie de discrepanţe în ceea ce priveşte consumul de calorii. Se pare că deşi ne putem calcula aportul de calorii zilnice pe care le consumăm, o parte din acestea se comportă diferit atunci când sunt ingerate.
Mâncarea crudă, cea mai bună
Textura mâncărurilor pare să aibă un aport mult mai mare în ceea ce priveşte luarea în greutate, comparativ cu consumul banalelor calorii. „Textura şi consistenţa unui produs alimentar influenţează practic câtă energie are nevoie corpul pentru a-l digera. Mâncarea uşoară şi cea semi-preparată necesită un efort minim pentru a putea fi digerată, aşa că vom folosi mai puţine calorii pentru acest proces.
De cealaltă parte, alimentele consistente au nevoie de o mai bună masticaţie, aşa că va fi mai dificil pentru a fi digerate. Asta înseamnă că vom folosi mai multe calorii pentru a le putea procesa”, explică Rick Miller, dietetician şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Dietetice din Marea Britanie.
Mâncarea cât mai crudă forţează organismul să depună un efort în plus pentru a o digera, iar din acest motiv alimentele cât mai crude sunt indicate spre consum deoarece consumă mai multe calorii în procesul de digestie. Este dovedit faptul că mâncarea gătită foarte bine uşurează sarcina stomacului de a o digera, prin urmare corpul se va alege cu mai multe calorii.
Dar pentru cele mai noi informaţii din lumea dietelor şi aventurile savuroase ale unei gurmande care se luptă cu kilogramele, intraţi pe www.pofticioasa.ro. Colega noastră, care vă încântă de câţiva ani cu „Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă”, vă aşteaptă acum zilnic, pe acest blog.
Citeşte şi: Dieta vegetariană, preferata vedetelor
Femeile mint în legătură cu dieta lor