Bunătăţi care ne ung pe suflet!

În ţara lui „lasă, că merge şi aşa”, care pare să fi uitat complet vorba veche „clientul nostru, stăpânul nostru”, ne-am încăpăţânat să găsim câteva afaceri pentru care cuvântul „calitate” este de neîncălcat.

Am dat peste oameni care încă au drept grijă de căpătâi binele şi mulţumirea celor care le cumpără produsele.

A fost o plăcere să îi ascultăm pe toţi povestind despre cât de nepreţuit este sentimentul de împăcare că vinzi ceea ce pretinzi. Le-am aflat poveştile!

Recomandări

Ce ziceţi despre produsele bio? V-au convins ?

De unde ne cumpărăm cele mai bune alimente bio?

Gustul mezelurilor de odinioară

Ion Baciu s-a născut într-o familie de măcelari din Bucovina şi a dus mai departe tradiţia în cel mai gustos mod cu putinţă. Fascinat de prepararea cărnii, a început să caute de mic reţetele perfecte. Le-a încercat şi schimbat şi gustat şi modificat de sute de ori, până când a simţit că nu-i altceva mai bun. Ajuns la lucru în industria cărnii şi dezamăgit de chimizarea tot mai mare a alimentelor, de gustul parcă sintetic şi de carnea tot mai puţină din reţetele fabricilor, nea Baciu prinde curaj şi se retrage pe cont propriu ca să facă mezeluri aşa cum le ştie el de copil.

Cumpără în 1997 un abator vechi din Bucovina, investeşte în utilaje şi începe să producă timid după reţetele testate cu atâta trudă. Deschide şi primul magazin „La Baciu – produse traditionale din Bucovina„, în Câmpulung Moldovenesc, şi se uită puţin mâhnit cum preţurile – de câteva ori mai mari faţă de celelalte magazine, îi cam ţin departe pe curioşii care-i trec pragul. Începe să le povestească despre cât de multă carne pune, cum totul este făcut numai şi numai din ingrediente naturale, cât de neprihănite sunt păşunile pe unde pasc animalele cu pricina, ce mănâncă porcii şi câte şi mai câte. Intrigaţi, oamenii gustă ş-apoi… Ş-apoi pierd numărul vizitelor la magazin, i-a cucerit.

Calitatea costă, iar clienţii încep să înţeleagă şi să aprecieze asta. Târgurile tradiţionale îl poartă în Bucureşti, unde recunoaşte că succesul avut prima oară l-a speriat. A două oară la fel, a treia tot aşa. Automat, nea Baciu se gândeşte să deschidă un mic spaţiu unde să aducă săptămână de săptâmână bucate puţin spus alese din Fundu Moldovei.

Lăzile cu jambon, slănină ţinută în baiţ cu condimente şi apoi dată la jar, costiţă afumată, muşchiuleţ „beţiv” ţinut în ţuică, costiţă hiţuită, lebăr, tobă, chişcă cu hrişcă, cârnaţi uscaţi în vânt făcuţi doar cu carne crudă tăiată manual, parizer fără strop de E-uri ajung în magazinul deschis în centrul Capitalei şi îi fac pe clienţi să se încoloneze ca să guste nemaipomenitul.

Pentru că nu pune conservaţi, coloranţi şi altele, nea Baciu produce în cantităţi mici, aşa că oamenii stau la cozi să ia produsul la care au poftit. După ce a gustat din minunăţiile Baciului, la un târg, şefa micilor fermieri din nordul Marii Britanii l-a invitat în Anglia, să îi înveţe pe englezi să gătească sănătos la o fermă agreată de prinţul Charles. Bucatele românului au ajuns pe masa familiei regale, iar laudele n-au mai contenit.
Dar tot mai bine e acasă, crede nea Baciu, care tocmai a primit vestea că este primul producător atestat după noul ordin al Ministerului Agriculturii. Era chiar culmea să îl întrebăm secretele reţetelor, dar ştim sigur că am ghicit cele mai importante trei ingrediente: pasiunea, un talent cum altul nu-i şi un suflet mare. www.labaciu.ro.

Arta brânzeturilor naturale şi sănătoase

Ce lactate de calitate aş putea alege pentru copiii mei cu ochii închişi?, se întreba Alina Donici, prin 2011-2012. A simţit că nu erau multe mărfuri pe piaţă pentru care să opteze cu toată inima, iar ideea unei făbricuţe de brânzeturi şi iaurturi îi încolţise în minte de când a fost cucerită de una, în Spania. Aşa se face că la finalul lui 2012, după nenumărate împrumuturi la bănci şi sfaturi că nu ar face tocmai o mutare bună, deschide în Tecuciul natal, împreună cu soţul ei, Daniel Donici, afacerea Artesana. Crezul celor doi tineri: să facă lactate cu adevărat naturale, cu grijă, ca pentru familia lor. Nu vor să audă de niciun compromis: decid ca iaurturile să fie vândute în borcănele de sticlă, nu în recipiente de plastic, plătesc o avere institutului din Bucureşti pentru analiza nutriţională a fiecărui produs în parte, vor ca oamenii să ştie exact ce consumă. Tot din respect pentru client ţin morţiş ca etichetele produselor să aibă sigiliu.

Fireşte că prafurile, aditivii ori conservaţii ies din poveste. Cunosc personal toţi furnizorii de lapte de vacă, oaie şi capră, ca să se asigure că materia primă e de calitate. Ş-apoi încep să bată târgurile tradiţionale, din ţară şi străinătate, şi să îi îndemne pe vizitatori un singur lucru „doar gustaţi!”. Încântaţi, clienţii încep să vină la evenimentele de acest fel numai ca să se aprovizioneze cu produsele lor. Iar Alina este topită după ei – îi explică fiecăruia povestea produsului, îi spune inclusiv cum se numesc caprele care au dat laptele pentru iaurtul, sana sau kefirul pe care vrea să îl cumpere. Mulţi sunt supăraţi că termenul de garanţie nu e mai mare, dar apoi sunt plăcut surprinşi să afle că laptele folosit pentru iaurturi şi brânzeturi nu este omogenizat şi este pasteurizat la temperatură joasă pentru a-şi păstra gustul mai bun şi toate beneficiile nutriţionale.

Produsele de capră sunt şi produsele-vedetă: le preferă mămicile, pentru că laptele de capră este cel mai apropiat nutriţional de cel uman, sportivii pentru aminoacizi, cei bolnavi de ulcer, pentru că este un lapte mai uşor digerabil decât cel de vacă şi acţionează ca un tampon gastric. Soţii Donici încearcă să educe gusturile românilor şi la capitolul brânzeturi – au, de pildă, brânză maturată (maturarea durează între 2 şi 3 luni şi se face în depozite speciale, fără procedee mecanice) cu nuci sau cu trufe, ori învelită în mucegai.
Ca şi Ion Baciu şi soţii Donici trebuie să le predea aceeaşi lecţie cumpărătorilor români: calitatea costă, mai bine mai puţin şi mai bun, decât mult şi îndoielnic. Nu au încă un magazin, dar au reuşit să intre pe rafturi importante din marile magazine, la nivel naţional.  www.artesana.ro.

Colţul de rai pentru clienţii „eco”

Pentru Gabriela Mătăchescu ideea deschiderii unui magazin de produse bio n-a fost un moft, o toană de moment. Ştia mult prea bine ce înseamnă un stil de viaţă sănătos, cât de tare cântăreşte alimentaţia în toată ecuaţia unui trai echilibrat, dar şi cât de greu îi va fi să le vorbească românilor pe limba bio. Şi totuşi a părăsit multinaţionala pentru care era director financiar şi a cochetat cu afacerile cu produse ecologice încă din perioada pionieratului acestui curent în ţara noastră. Pe drumul spre proiectul Biocorner a pornit singură, cu o pasiune nebună şi multă încăpăţânare.

I s-a spus că românii nu vor înţelege niciodată ce înseamnă ecologic şi nu vor preţui efortul ei de a strânge autorizaţii şi certificări şi zeci de producători renumiţi în lumea largă sub acoperişul unui magazin din Bucureşti. N-a renunţat şi nu-i pare rău. Spune că abia acum câteva luni n-a mai fost nevoie să aducă bani de acasă pentru afacerea deschisă la finalul lui 2012. Pe atunci, preocupată de sănătate, Gabriela nu găsea o opţiune serioasă pentru o alimentaţie bio variată şi constantă – pe scurt, putea merge într-un singur loc să îşi cumpere tot ce avea nevoie. Aşa că l-a construit. A învăţat tot ce se putea despre certificările bio, a testat piaţa pentru a descoperi cei mai de soi furnizori de marfă organică – fructe, legume, carne, lactate, semipreparate, produse de îngrijire personală.

A ales tot ce are pe rafturi ţinând cont în primul şi în primul rând de calitate – un produs care nu este certificat de un organism internaţional este exclus din start. Apoi, a preţuit diversitatea, pentru că a urmărit conceptul „one stop shop” opreşti o dată la un magazin şi cumperi tot ce îţi trebuie. Pentru comozi sau cei din ţară, care nu ajung lângă rafturi, livrează online. Ar sta până mâine dimineaţă să-ţi povestească ce peripeţii a avut şi cu livrările, şi cu clienţii care nu înţeleg câţi factori influenţează preţul unui produs ecologic. Dar nimic nu a descurajat-o, aşa că tocmai a deschis magazinul numărul 2, într-un centru comercial.
Nu crede în trendul bio care te loveşte la un moment dat, pe care nu îl înţelegi mai deloc şi pe care îl vei abandona la fel de repede precum l-ai îmbrăţişat – crede în stilul de viaţă BIO, cel ales pentru că vrei să ştii exact şi mereu ce mănânci, pentru că ai convingerea că asta îţi influenţează sănătatea trupului şi pe cea a sufletului.

Şi mai are o convingere – că relevant nu e neapărat cât obţii dintr-o afacere, ci ce faci cu ceea ce obţii. Aşa că visează să contribuie – din profitul care o să vină el cândva – la proiecte ce ţin de sănătate, şi mai ales de alimentaţia echilibrată şi corectă a copiilor. www.biocorner.ro

Paradisul iubitorilor de dulciuri

Ca să încheiem cum se cuvine – cu un desert, adică – această prezentare culinară, le-am ales pe Simona şi Eszter, care s-au îndrăgostit atât de tare de nişte praline belgiene încât nu s-a lăsat până nu le-au adus, în exclusivitate, în România. Prima cucerită de bomboanele mărcii de tradiţie Bruyere a fost Eszter care a făcut special pentru ele – şi pentru o îngheţată delicioasă, tot belgiană – un magazin cochet în centrul Braşovului.

La un târg, Simona a dat peste Eszter şi produsele ei-minune şi a ispitit-o să deschidă şi ea o dulce „filială” a cioco-gelateriei Caprices în Bucureşti. Au ştiut de când au intrat în hora asta comercială că nu va fi uşor – românii nu obişnuiesc să întrebe din ce e făcută ciocolata, nu prea pun preţ pe conţinutul etichetelor şi nu sunt dispuşi să plătească cine ştie cât pe bomboane. Din păcate, important este deseori să-ţi potoleşti cu ce s-o nimeri criza de glicemie de la ora 17, calitatea contează prea puţin, spre deloc, dulci să fie.

Au crezut însă că cine va gusta reţetele străvechi ale belgienilor, făcute cu 100% unt de cacao, fără niciun ingredient care nu respectă degustătorul, şi cu un „savoir-faire” artizanal, va aprecia cu adevărat calitatea rară.
Bruyere produce peste 80 de feluri de praline, renumite pentru conţinutul delicios şi stilul simpatic de decorare manuală. Trufe cum nici în vis n-ai visat, cu şampanie, caramel sau amaretto, fel de fel de ganache-uri savuroase de ciocolată albă, cu lapte, ori neagră în combinaţii inedite cu lime ori coriandru, piureuri de fructe îmbrăcate în ciocolată, soiuri gustoase fără zahăr pentru cei grijulii cu talia ori suferinzi de diabet, marţipan adevărat, lichioruri în ciocolată şi mă cam opresc căci nu mai pot încheia articolul de poftă.

Simona şi Eszter spun că nu există capriciu dulce care să nu poată fi îndeplinit pe lista lungă de praline. Oricine le trece pragul aude poveşti gustoase despre ingredientele nepreţuite, extrem de atent alese, află istoria de 100 de ani a furnizorilor, descoperă ce le-a convins pe proprietare să ia produsele. Iar clienţii cunoscători se îndrăgostesc şi ei, iremediabil, de deliciile cu totul speciale. Apoi, se întorc zâmbind peste câteva zile, să-şi ia doza de răsfăţ. Nici pe Simona şi Eszter nu le dă profitul afară din cioco-gelaterie. Dar sentimentul că au adus un produs cu totul aparte şi că cei care îl încearcă sunt sincer impresionaţi este mai dulce ca orice pralină. www.caprices.ro.