Care sunt cele mai bune fructe pentru sănătate și siluetă

Descoperă care sunt cele mai bune fructe pe care ar trebui să le consumi zilnic pentru o sănătate de invidiat și o siluetă suplă.
  • Publicat:
Care sunt cele mai bune fructe pentru sănătate și siluetă
Sursa foto: Shutterstock

Cele mai bune fructe sunt surse excelente de vitamine, minerale, fibre și au proprietăți antioxidante.

O dietă bogată în fructe și legume poate reduce semnificativ riscul de boli de inimă, cancer, diabet, arată numeroase studii. Lămâile ocupă primul loc în topul celor mai sănătoase fructe, urmate de căpșune, portocale, grepfrut.

Află mai jos care sunt cele mai bune fructe pe care ar trebui să le consumi zilnic pentru o sănătate de invidiat și o siluetă suplă.

Top 10 cele mai bune fructe

Lămâi – sunt bogate în vitamina C, acid folic, potasiu și antioxidanți care previn stresul oxidativ și reduc nivelul inflamațiilor din organism.

Căpșune – sunt surse excelente de fibre, vitamine și minerale, precum și antociani. Acești antioxidanți sunt importanți pentru sănătatea inimii și a vaselor de sânge.

Portocale – au puține calorii, dar multe substanțe nutritive: fibre, calciu, magneziu, postasiu, vitamina C, vitamina A și vitamine din complexul B.

Grepfrut – flavonoizii din acest fruct protejează organismul de inflamații și sprijină dezvoltarea normală a oaselor, În plus, studii recente au arătat că un consum regulat de grepfrut poate reduce riscul de cancer de sân sau leucemie.

Afine – sunt bogate în substanțe care curăță vasele de sânge și pot preveni ateroscleroza. De asemenea, conțin fibre, calcou, vitamina C, potasiu și mulți alți nutrienți benefici pentru sănătate.

Mere – sunt bogate în fibre. Un singur măr consumat pe zi aduce un aport de 100% din necesarul zilnic al organismului. Mai mult, merele sunt benefice în evitarea constipaţiei şi a atacurilor de cord.

Coacăze –  conţin puţine calorii, deci ajută la scăderea în greutate. Mai mult, ele ajută organismul să lupte împotriva hipertensiunii arteriale şi sunt benefice funcţionării optime a creierului.

Ananas – este bogat în bromelaină, subtanță care ajută în procesul de slăbire și poate avea inclusiv efect anticancerigen. De asemenea, conțin magan, un mineral important pentru sănătatea oaselor și a țesuturilor.

Banane – sunt o sursă de fibre şi potasiu, dar conţin şi carbohidraţi, care dau energie corpului. Bananele sunt fructele cele mai recomandate persoanelor care au o viaţă activă. Nu degeaba vedem sportivii consumând banane.

Mure – sunt bogate în antioxidanţi, substanţe care asigură îmbătrânirea sănătoasă a organismului, mai ales în timpul dietelor. Pe lângă antioxidanţi, murele conţin o mulţime de vitamine cunoscute pentru capacitatea de reducere a riscului de cancer şi boli de inimă: vitaminele B1, B2, C şi E.

Urmărește CSID.ro pe Google News