Ce alimente erau baza dietei românilor de rând în trecut

Unul dintre subiectele la modă astăzi este mâncarea. Ce mai mâncăm, la ce mai renunţăm, ce mâncăruri exotice sau cu aditivi în exces am găsit. Nu o dată auzim ce bine era când alimentaţia era naturală şi simplă. Pentru a observa cum ne-am schimbat alimentaţia noi românii, am stat de vorbă despre regimul alimentar al oamenilor de rând, dar şi al nobililor cu Doina Popescu şi Daniela Ulieriu, jurnaliste care au reconstituit 300 de ani de istorie gastronomică a românilor, punând accent pe stilul de viaţă. Ele au lucrat 3 ani la cartea „Trei secole de gastronomie românească. De la muhalebiu şi schembea la volovan şi galantină”.

CSÎD: Astăzi românii mănâncă pizza, şaorma, burgeri, dar şi sarmale şi ciorbe. Ce se mânca pe la sfârşitul secolului al XVII-lea în Ţara Românească? Mai concret, ce mâncau oamenii de rând?
Daniela Ulieriu: Aşa e, ai dreptate, şi din păcate şi cantităţi uriaşe de mezeluri, dar mai sunt şi români care mănâncă salate, peşte, supe, paste, orez, brânzeturi, humus, fructe etc
Doina Popescu: Oamenii cu venituri modeste mâncau în special legume, cu precădere morcovi şi fasole. Roşiile şi cartoful au ajuns mai târziu la noi, în secolul al XIX-lea. Se găseseau, în schimb, lintea, bobul, napii călugăreşti, anghinarea, vinetele, mazărea (verde şi uscată), varza, mai multe varietăţi de salată, ridichile, ceapa albă şi roşie, usturoiul, castraveţii, sfecla, spanacul, hreanul, grâul turcesc şi… porumbul, care tocmai fusese introdus în alimentaţie de Şerban Cantacuzino. El a devenit, în scurtă vreme, mâncarea de bază a săracului, sub formă de terci şi mămăligă.

CSÎD:  Ce licori se savurau şi în ce cantităţi la ospăţ?

Recomandări

Daniela Gerken, 56 de ani, Germania – secretele tinereţii

Prof. dr. Cătălina Poiană: ”Oboseala fără motiv poate fi simptom al tiroidei disfuncţionale”

Doina Popescu: Vin, rachiu, votca, bere şi, evident, la sfârşit, cafea. În valuri. Nu lipseau nici braga şi miedul, care se făcea din apă de izvor, miere de albine şi fermenţi (must de struguri sau drojdie).

Farfurii peste farfurii şi sute de feluri de mâncare pentru bogaţi

CSÎD: Existau ritualuri anume?
Doina Popescu: Anton-Maria Del Chiaro, secretarul florentin al lui Constantin Branâncoveanu, ne transpune în atmosfera unui festin domnesc dintr-o zi de Paşti. După slujba religioasă, trâmbiţaşii anunţau ora mesei şi, în sala cea mare, se aduceau, pe rând, mâncărurile. Sute de feluri! ”Într-o odaie învecinată, domnitorul şi boierii de rang superior erau serviţi cu vutcă şi dulceaţă, după care îşi spălau mânile, îşi desbrăcau hainele, care le rămâneau prinse la gât într-o copcă, cu mânecile atârnându-le la spate. În frunte cu Principele, alaiul se îndrepta către sala de mese, unde fiecare îşi ocupa locul după demnitatea deţinută. Dacă era invitat şi un Patriarh, acela stătea în capul mesei, la dreapta Principelui. În lipsa Patriarhului, Mitropolitul Valahiei ocupa locul de lângă domnitor. Urmau apoi marii dregători, după rang, unul în faţa altuia. Banchetul dura cinci–şase ore. Imediat ce se aşeza Domnul, orchestra de trâmbiţe şi tobe începea să cânte, în curte, până ce se rosteau toasturile. Principele bea în sănătatea fiecărui boier în parte şi, până bea prinţul, boierul stătea în picioare şi tot aşa bea şi el. Toasturile ţineau cam trei ore. La urmă, paharnicul turna din nou câte un pahar domnitorului şi mitropolitului, care rostea o rugăciune, ascultată în picioare, apoi «se slobozeau», ca să-l citez pe Del Chiaro, salve de tunuri şi puşti. În timpul lui Brâncoveanu, la ceremonia asta participau douăsprezce tunuri şi peste două mii de puşti.”
Daniela Ulieriu: Era un foarte vechi obicei ca la banchetele solemne de la Curte, ca şi la nunţile boiereşti, să nu se ridice farfuriile de pe masă când se schimbau felurile de mâncare, ci se puneau una peste alta, cât era masa de lungă, încât se făcea un edificiu de farfurii aşa de înalt, că boierii comeseni, chiar stând în picioare cu prilejul închinărilor, nu se puteau vedea dintr-o parte în alta a mesei.

Foto 123rf şi Daniela Ulieriu