Ficatul nostru lucrează în mod permanent pentru a ne menține sănătoși, îndeplinind o serie de funcții vitale. Cum îl putem răsplăti noi? Adoptând o dietă cât mai echilibrată. Iată cum putem face asta!
Fructele și legumele sunt pline de nutrienți care protejează ficatul, precum fibre, vitamine, minerale sau compuși vegetali. Substanțele antiinflamatorii și antioxidante care se găsesc în fructe și legume (în special în cele cu frunze verzi), precum carotinoidele și polifenolii, pot ajuta la prevenția leziunilor hepatice.
Usturoiul este plin de substanțe de susținere a ficatului: alicină, alinină și ojoenă. Toate au efecte antioxidante și antiinflamatorii puternice pentru întregul organism.
Semințele de in și de chia sunt bogate în fibre, fapt ce sprijină împotriva bolilor de ficat prin reducerea consumului general de calorii și prin simularea creterii numărului de bacterii benefice din intestine.
Potrivit unui studiu efectuat recent, persoanele care au avut cel mai mare aport de ulei de măsline extravirgin au avut un risc redus cu până la 26% de acumulare de grăsimi în ficat, comparativ cu cei cu cel mai mic aport din acest aliment.
Fie că alegi să o consumi sub formă de băutură caldă sau desert, ai grijă să fie o cacao de bună calitate, fără zahăr adăugat. Aceasta este, de asemenea, o sursă bună de antioxidanți.
Nucile și semințele sunt extrem de nutritive și scad simțitor riscul de boli hepatice atunci când sunt consumate în mod regulat. Atenție, însă! Ai grijă să consumi doar nuci din surse sigure, care nu sunt stricate sau mucegăite.
Citește și: Lipsa acestui mineral te-ar putea îmbolnăvi de diabet și ficat gras
FOTO: Shutterstock