Ce mâncăm ieftin şi sănătos – recomandarea nutriţionistului

Multe persoane care doresc să slăbească invocă numeroase motive pentru a amâna dieta propriu-zisă, iar printre scuze se numără lipsa timpului şi, mai ales, bugetul redus.
  • Publicat:
Ce mâncăm ieftin şi sănătos – recomandarea nutriţionistului

Multe persoane care doresc să slăbească invocă numeroase motive pentru a amâna dieta propriu-zisă, iar printre scuze se numără lipsa timpului şi, mai ales, bugetul redus.

Însă, dacă prima scuză este oarecum plauzibilă în condiţiile unui loc de muncă solicitant, în privinţa banilor trebuie vă spunem că există atâtea alimente sănătoase şi ieftine pe care le găseşti în această perioadă, încât cu maximum 15 lei, deci cam cât ar costa un pachet de ţigări, în caz că mai ai şi acest viciu, îţi asiguri cele 3 mese principale pe zi într-un mod cât se poate de sănătos.

Iată ce variante de mese cu buget redus ne recomandă dr. Luminiţa Florea, de la Centrul Pro-Vita:

Mic dejun sănătos şi ieftin:

Varianta 1: un iaurt de băut 330 ml, max 3% grăsime cu 1 baton de cereale integrale cu/ fără fructe uscate.

Varianta 2: un pumn de oleaginoase (nuci, alune, migdale, fistic – la alegere sau amestecate = 25-30 grame) şi un fruct de sezon (o piersică mare/ 2 nectarine/ 3-4 caise/ 1 castronel mic( tip bol de cereale) de căpşuni, cireşe, zmeură sau vişine.

Varianta 3: o felie de pâine integrală sau cu seminţe – 25-30 grame cu o cutie de brânză de casă/ cottage cheese – 175-200 grame de max 5-6% grăsime sau un ou fiert.

Prânzul:

Varianta 1: 150 de grame de carne la grătar făcută acasă(pui, vită, porc) asezonată cu o salată de varză / ardei copţi/ de sezon asortată – roşii, castraveţi etc. – cam 250-300 grame şi 1 chiflă mică 30-40 grame.

Varianta de fugă: o porţie mare de oleaginoase – 50-60 de grame împreună cu un iaurt de băut simplu 330 ml max 3% grăsime.

Cina:

Varianta 1: o salată verde 200-300 grame cu o cutie mică de ton în apă sau suc propriu şi 2-3 linguri de porumb fiert.

Varianta 2: legume la grătar, de sezon: ciuperci, dovlecei, vinete, roşii, ceapă, cartofi noi (300-400 de grame) gratinate cu brânză telemea – o porţie mică 25-50 grame.

Varianta 3: un bol potrivit de supă cremă de broccoli / de roşii / de ciuperci / de morcov / mazăre / conopidă / linte.

Varianta 4: salată de sezon (300 – 400 grame): roşii , castraveţi, salată verde, ceapă, ardei gras etc. cu brânză telemea – o porţie mică 25-30 grame.
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult