Ce mâncăm înainte de sală? 10 gustări recomandate de nutriţionişti

Antrenamentele la sală cer multă determinare şi …energie. Înainte să începi exerciţiile încarcă-ţi rezervorul cu aceste gustări delicioase. Vei putea să faci faţă, astfel, unei ore întregi de pilates, cycling sau alergare pe bandă.
  • Publicat:

Antrenamentele la sală cer multă determinare şi …energie. Înainte să începi exerciţiile încarcă-ţi rezervorul cu aceste gustări delicioase. Vei putea să faci faţă, astfel, unei ore întregi de pilates, cycling sau alergare pe bandă.

O gustare sau o masă uşoară, dar plină de nutrienţi,îţi va susţine nivelul de energie de care ai nevoie. Încearcă să mănânci cu o oră, două înainte să faci efort.  Nutriţioniştii recomandă sursele de carbohidraţi complecşie şi proteinele. Evită mâncărurile grase sau cele care conţin multe fibre – necesită mai multă energie din partea organismului pentru a fi digerate şi te îmăpiedică să te antrenezi la capacitatea maximă!

Ţi-am pregătit 10 opţiuni pe care nutriţioniştii şi experţii în fitness le adoră. Toate conţin nutrienţii de care are nevoie corpul tău!

1. Cartofi dulci la cuptor cu iaurt greces şi scorţişoară

O gustare ideală când îţi este poftă de ceva dulce şi săţios. Ai nevoie de jumătate de cartof dulce la cuptor, iaurt grecesc şi un praf de scorţisoră.

2. Curmale

Cu 30 de minute înainte de sală mănâncă 3-4 curmale – acestea îţi vor da energia necesară unei sesiuni intense de antrenament şi vei simţi că tocmai ai mâncat bomboane! Pline de calciu, potasiu şi cupru, curmalele sunt foarte indicate în cazul extenuarii fizice, aşa că nu ezita să le consumi şi după sală.

3. O omletă cu legume şi pâine prăjită

Dacă îţi place să alergi sau să mergi la sală dimineaţa este foarte important să nu sari peste micul dejun. Ouăle sunt o gustare perfectă înainte de sală, sunt uşoare şi conţin multe proteine. Dacă adaugi legumele tale preferate vei beneficia şi de carbohidaţi complecşi, vitamine şi minerale. Ai grijă să nu pui prea multă brânză în omletă pentru că atunci se va digera mai greu. Dacă vrei să te bucuri de un boost de energie adaugă şi două felii de pâine integrală .

4. O banană cu unt de arahide 

Combinaţia câştigătoare pentru cea mai bună gustare înainte de sală constă în alăturarea carbohidraţilor şi a proteinelor. Astfel, alimentele se vor digera uşor, nu vei avea senzaţia de greaţă sau crampe musculare. O banană cu puţin unt de arahide te va ajuta să-ţi lucrezi masa musculară şi îţi va da energia de care ai nevoie.

5. Fulgi de ovăz cu iaurt grecesc

Ovăzul îţi oferă carbohidraţi pentru energie, iar iaurtul este o combinaţie excelentă de grăsimi şi proteine. Combină un pahar de iaurt grecesc cu fulgi de ovăz, miere de albine şi scorţişoară. Lasă-le în frigider peste seară, dimineaţa adaugă nuci şi fructe proaspete sau confiate.

6. Morcovi şi humus

Stai departe de alimentele prea acide, picate sau grase pentru a avita orice neplăcere pentru stomac în timpul antrenamentului. O alegere inspirată? Morcovii cruzi (conţin carbohidraţi simpli care îţi dau energie) şi humus.

7. Căpşuni şi seminţe de chia

Jumătate de cană de căpşuni alături de 2 linguriţe de seminţe de chia este îţi ajută corpul să de randament maxim. Combinaţia este foarte săţioasă şi uşor de digerat. Poţi adauga şi iaurt grecesc pentru a ajuta muşchii să se relaxeze, după antrenament.

8. Cafea

Te tentează ideea de a bea o cafea înainte de a merge la sală, dar te abţii pentru că ai auzit că s-ar putea să-ţi facă mai mult rău decât bine? Ei bine, se pare că puţină cafeină te poate ajuta la sală pentru că îţi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. Mai mult, consumul de cafea cu o oră înainte de antrenament creşte rezistenţa fizică atunci când vine vorba despre exerciţii scurte şi intense. Încearcă şănu bei cafe ape stomacul gol înainte de sală pentru a preveni dureri de stomac.

9. Un măr şi fistic

Merele sunt bogate în polifenoli care ajută musculatura să reziste pe parcursul antrenamentului şi ajută şi la arderea grăsimilor. Conţin multe fibre, ceea ce încetineşte absorbţia zahărului în sânge şi îţi asigură energia. Fisticul are şi el multe proteine şi fibre care vin cu un plus de energie.

10. Un shake de banane

Un shake este uşor de făcut şi uşor de digerat. Amestecă o banană cu lapte de migdale şi scorţişoară şi ai obţinut o băutură care te va ajuta să-ţi lucrezi masa musculară. Bananele sunt bogate în carbohidraţi buni şi amidon, care furnizează corpului un super aport de energie.

Urmărește CSID.ro pe Google News