Regim pentru boala Crohn. Urgența de a defeca, principalul semnal de alarmă

Regim pentru boala Crohn: alimente permise și interzise. Tinerii cu vârste între 15 și 35 de ani sunt „țintele” preferate ale acestei boli. Factorii de risc sunt fumatul, alimentația dezechilibrată, stresul și antibioticele în exces.
  • Publicat:
Regim pentru boala Crohn. Urgența de a defeca, principalul semnal de alarmă
Foto: Shutterstock

Mii de români, cu precădere adulți tineri cu vârste sub 35 de ani, se confruntă cu boala Crohn, o afecțiune inflamatorie cronică a tractului digestiv care afectează intestinul subțire și intestinul gros.

La majoritatea persoanelor, simptomele apar de obicei în timp. Deși nu se cunoaște niciun leac, există o serie de tratamente noi care pot reduce foarte mult semnele și simptomele bolii, putând duce la remisiune pe termen lung.

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe oferă mai multe sfaturi, într-o postare educativă pe pagina de Facebook, privind simptomele și alimentația pacienților cu boala Crohn. 

Boala Crohn simptome: scaune dese, diaree, durerile de burtă

Simptomele bolii Crohn variază în funcție de severitatea inflamației și de locul în care aceasta apare, și pot include:

Regim pentru boala Crohn: alimente permise, care reduc inflamația 

S-a demonstrat că anumite alimente reduc inflamația în timp, prin consum frecvent. Exemple de astfel de alimente sunt:

  • fructe: banane, zmeură, smoothie-uri
  • legume: dovlecei, morcovi fierți, fasole verde
  • alimente bogate în acizi grași Omega 3: pește gras (somon, ton, macrou etc.), semințe de chia măcinate, ulei de in netratat pentru salate, făină de in, semințe de in măcinate
  • alimente bogate în amidon fierte și răcite sau reîncălzite: cartofi, cartofi dulci, orez, fulgi de ovăz

Asigurați-vă că beți suficiente lichide, de preferință apă plată, ceai sau smoothie de fructe.

Regim pentru boala Crohn: alimente interzise, greu de digerat

Pe de altă parte, în categoria alimentelor contraindicate în boala Crohn avem:

  • alimente greu de digerat: varză crudă, coji de mere, pere, semințe de floarea-soarelui, semințe mici
  • alimente simptomatice: carne roșie: vită, miel, porc, vițel, bizon, mezeluri, bacon, hot dog, cârnați

Evitați băuturile îndulcite cu zahăr și pe cele cu alcool: cafea/ceai cu cofeină, băuturi energizante, sucuri carbogazoase, alte băuturi pe bază de cofeină.

De asemenea, nu urmați diete găsite pe internet, fără îndrumarea unui specialist. Acest lucru vă poate face mult mai mult rău decât bine!

Este important să rețineți că acest ghid alimentar conține recomandări generale și că fiecare pacient poate avea nevoie nutriționale individuale!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult