Compromisuri care nu strică dieta

Sunteţi la dietă şi aţi mâncat o felie de pâine cu unt? Nu este o tragedie şi nici nu vă strică regimul alimentar. Dimpotrivă. Haideţi să trecem în revistă miturile despre care cei mai mulţi dintre noi cred că ruinează orice cură de slăbire.
  • Publicat:
Compromisuri care nu strică dieta

Sunteţi la dietă şi aţi mâncat o felie de pâine cu unt? Nu este o tragedie şi nici nu vă strică regimul alimentar. Dimpotrivă. Haideţi să trecem în revistă miturile despre care cei mai mulţi dintre noi cred că ruinează orice cură de slăbire.

Să spunem că aveţi restricţii calorice şi vă încadraţi undeva la 1.700-1.800 de kilocalorii pe zi. În felul acesta, dacă adoptaţi un regim diversificat şi echilibrat din care nu lipsesc carnea, ouăle, lactatele, fructele şi legumele vă veţi bucura de o pierdere ponderală de până la 5 kilograme pe lună.

Este un fenomen fiziologic ce se va menţine în timp. Vorbim aşadar despre un program inteligent de slăbire. În timpul acestui program, două reguli sunt esenţiale.
În primul rând, consumaţi alimente cât mai naturale, neprăjite şi necombinate între ele.
În al doilea rând, dacă vi se face poftă de “ceva bun”, evitaţi caloriile goale. Acestea se găsesc în produsele de patiserie, prăjituri, în îngheţata din comerţ şi în fast-food.

Însă puteţi apela la aşa-zisele compromisuri în dietă, delicioase şi care nu vă strică programul scăderii ponderale.

Răsfăţ inteligent

Poate cea mai frecventă poftă în orice regim vizează dulciurile. Nutriţionistul vă va indica oricum să consumaţi fructe de 2 ori pe zi. Dar parcă mintea se gândeşte şi la o mare îngheţată, mai ales în sezonul cald. Nu vă faceţi probleme, dacă o preparaţi acasă dintr-un iaurt cu 3,5% grăsime, fructe de sezon şi două linguriţe de miere. Amestecul se pune la congelator şi o porţie mică nu depăşeşte 100 de kilocalorii. În plus, vă aduce şi nutrienţi pe lângă plăcerea gustului. Dacă vă este greu să aşteptaţi congelatorul, preparaţi rapid un sorbet din iaurt, miere şi fructe mixate.

Un alt desert se poate constitui dintr-o felie de pâine integrală unsă cu unt şi cu miere. Credeţi că tocmai v-aţi ruinat regimul bine prescris de nutriţionist? Nici vorbă. Untul cu 82% grăsime construieşte sistemul imunitar. În plus, grăsimea din unt nu descarcă săruri biliare, aşa cum se întâmplă cu oricare altă grăsime de origine animală. Cu alte cuvinte, nu este echivalentă cu o bucată de carne grasă. Aceasta generează producerea de săruri biliare în exces care rămân restante în colon, îl lezează şi în plus favorizează constipaţia, un fenomen de care trebuie să vă feriţi mai ales în dietă.

Nici de un iaurt natural gras, cu probiotice nu trebuie să vă fie teamă. Îl consumaţi ca atare. Grăsimea ingerată nu vă năruie regimul alimentar.

Despre fructele oleaginoase există mitul că îngraşă excesiv şi trebuie evitate. Nici vorbă. Se consumă până la 10 migdale sau alune sau nuci crude pe zi fără probleme. În plus, acestea vă asigură grăsimile esenţiale de care aveţi nevoie pentru funcţionarea corectă a organismului, care poate fi stresat din cauza restricţiei calorice.

Vreau cartofi şi paste!
Pe lista compromisurilor acceptate stau şi cartofii fierţi. Aveţi voie până la 200 de grame de cartofi fierţi pe zi, preparaţi sub forma unei salate orientale, dar doar cu legume. Nu adăugaţi ouă sau brânză. La fel aveţi voie până la 200 de grame de paste fierte din grâu dur integral pe care le combinaţi doar cu suc de roşii, piure de dovlecel sau alte legume şi un strop de ulei de măsline extravirgin.

Ambele conţin aşa-numitul amidon lent, care protejează împotriva cancerului de colon şi, culmea, favorizează slăbirea! Pe aceeaşi listă a glucidelor bune includeţi o banană, deşi mulţi dintre nutriţionişti o evită în recomandări, dar şi două felii de pâine integrală, cel mai bine preparată acasă ca să aveţi controlul ingredientelor.

Cartofii fierţi, bananele, pastele din grâu dur integral sunt esenţiale pentru creier. Cel mai complex organ din corp se hrăneşte doar cu zahăr de calitate, iar amidonul cu descărcare lentă este un asemenea nutrient. Nu vă privaţi creierul în timpul dietei de principala sursă de energie pentru că veţi ajunge la depresii şi, cel mai probabil, veţi renunţa la dietă.

Citeşte şi: Dieta Mahattan

Fii suplă, cumpără inteligent produse alimentare!

Jurnalul unei pofticioase mereu la dietă: postul, ca metodă de slăbit
 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult