De curând Asociaţia Pro Consumatori a efectuat un studiu de piaţă cu focusul pe muşchiul file. Experţii au analizat etichetele a 20 de produse existente pe piaţa din România. Deşi mulţi suntem obişnuiţi din copilărie cu muşchiul preparat şi afumat de bunici, iată că astăzi în industria alimentară se folosesc şi arome artificiale, coloranţi artificiali, pontenţiatori de gust etc. Nutriţionistul Dumitru Bălan a explicat pe site-ul apc.ro de ce trebuie să evităm să consumăm zilnic carne procesată – mezeluri.
„Fără niciun dubiu, muşchiul file intră în acest moment în topul celor mai consumate mezeluri de pe piaţa noastră, cea mai bună dovadă fiind multitudinea de sortimente regăsite pe rafturilor magazinelor de profil. Fiind un produs accesibil şi uşor de procurat, muşchiul file îţi încântă privirea mai de fiecare dată când treci pragul supermarketurilor, însă de prea puţine ori consumatorul român alege să citească eticheta cu ingredientele conţinute în acest mezel, iar acest lucru poate aduce consecinţe nefaste asupra sănătăţii pe termen lung, mai ales în situaţia în care consumi cel puţin 50 grame de carne procesată în fiecare zi” explică Dumitru Bălan nutriţionist.
Cine consumă minimul 50 g de carne procesată zilnic, prezintă un risc mai mare de a dezvolta cancer de colon. ”La data de 26 octombrie 2015, 22 de experţi din 10 ţări au catalogat mezelurile procesate ca fiind alimente cancerigene regăsite în Grupul 1, concluziile respective bazându-se pe analiza amănunţită a unui număr de 800 de studii ştiinţifice, desfăşurate pe parcursul ultimilor 20 de ani” atrage atenţia nutriţionistul. Spre exemplu, chiar şi în muşchiul file se pot adaugă 2 ingrediente controversate – monoglutamatul de sodiu şi caragenanul.
”În literatura de specialitate întâlnim numeroase studii care asociază în mod direct declanşarea unor probleme serioase de sănătate precum astmul, anxietatea, boala Parkinson, pierderea vederii, obezitatea, tulburările de vorbire în urma ingestiei mono-glutamatului de sodiu, neurochirurgul Russell Blaylock subliniind în lucrarea „Excitotoxinele: Gustul care ucide” că acest potenţiator de aromă supra-activează celulele noastre nervoase până în punctul în care acestea mor” a adăugat nutriţionistul
Conform unui studiu ştiinţific publicat în anul 1987, intitulat „Monosodium L-glutamate- induced asthma”, autorii Allen D.H, Delohery J, Baker G. au constatat că 13 din 32 de persoane au suferit crize de astm după ingestia unor cantităţi mari de glutamat de sodiu.
Al doilea ingredient supus analizei experţilor APC este caragenanul, un aditiv alimentar care se extrage din algele roşii, fiind procesat cu substanţe alcaline pentru a nu ridica probleme mari de sănătate la nivelul consumatorilor, aşa cum se întâmplă cu caragenanul produs într-un mediu acid. „Caragenanul obţinut la contactul cu substanţele acide poartă denumirea de caragenan „degradat” sau de „poligenan”, reprezentând o substanţă inflamatoare la care foarte mulţi specialişti de laborator apelează atunci când trebuie să testeze medicamentele antiinflamatoare” a mai spus Dumitru Bălan. În plus, are un rol de emulsifiere, de stabilizare şi de îngroşare a produselor în care este adăugat, fiind folosit pe o scară mare la nivelul industriei alimentare, dar şi în pastele de dinţi, în medicamente, în băuturile vegetale (ex. lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de soia etc) sau în alte suplimente alimentare pentru slăbit. ”Cercetările întreprinse pe acest subiect au demonstrat că poligenanul sau caragenanul „degradat” nu este sigur pentru consum, testele pe animale indicând declanşarea tumorilor localizate la nivelul intestinului, a ulcerelor, putând favoriza în ultimă instanţă chiar şi apariţia cancerului de colon. Fiind o substanţă extrem de periculoasă, specialiştii nu au dorit să rişte, evitând efectuarea studiilor pe oameni, acesta fiind şi motivul pentru care Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului a clasificat poligenanul ca fiind o substanţă cu potenţial cancerigen.” avertizează nutriţionistul. ”Pe această cale, te invit să citeşti cu atenţie eticheta produselor alimentare pe care le cumperi şi pune întotdeauna sănătatea ta şi a familiei tale în topul priorităţilor tale” a încheiat nutriţionistul.