Dacă ți-ai propus să slăbești, micile schimbări pe care le aduci în stilul de viață precum plimbările mai lungi, reducerea stresului și consumul de apă ar putea fi copleșitoare, dar sunt cele mai eficiente lucruri pe care le poți face. Să nu uităm că este foarte important să ne hidratăm, iar în procesul de slăbire acest aspect ne ajută enorm.
Fluidele joacă un rol esențial în procesul metabolic, precum digestia carbohidraților, găsimilor și proteinelor, dar și a vitaminelor pe care le consumi sub o formă în care ele pot fi absorbite și folosite de corp. În plus, cercetările arată că dacă ne menținem hidratați organismul îndepărtează mai ușor impuritățile prin transpirație, urină și fecale. Pe lângă asta, reduci riscul de apariție a pietrelor la rinichi și scapi de pielea uscată.
Chiar și o ușoară deshidratare te poate face să te simți obosită și să ai o stare de iritare și, cel mai probabil, îți vei găsi confortul în carbohidrații rafinați și zahăr pentru un boost de energie. Motivul? Carbohidrații se digeră rapid, cresc glicemia în aproximativ 15 minute și elimină serotonină și hormoni de sațietate. Bineînțeles, carbohidrații sunt și ei esențiali în dietă, dar odată ce ei sunt transformați în glucoză, sunt principala sursă de energie pentru organism și ar trebui să reprezinte cam 45-65% din totalul zilnic de calorii. Excesul de glucoză, care nu a fost consumată pentru energie, este depozitat în ficat, mușchi și alte celule, iar mai târziu este transformat în grăsime, scrie Mayo Clinic.
Când bei apă sau fluide în general, stomacul se extinde și neuroni specifici detectează această extindere în organe și transmite creierului că stomacul este plin. Atunci când bem apă înainte de masă sunt șanse mai mari să te simți plin mai devreme decât ai fi crezut.
Cercetările arată că atunci când bem apă, procesul de încălzire a acesteia, mai ales dacă este rece, necesită energie, iar astfel metabolismul este pus în mișcare. Astfel, joacă un rol important în numărul total de calorii pe care le arzi într-o zi. Mai mult, accelerarea metabolică poate apărea atunci când te confrunți cu deshidratare cronică, ceea ce înseamnă că ai dus lipsă de fluide zile sau chiar săptămâni la rând.