Coriandrul și atuurile pentru sănătate. De ce să-l consumi zilnic?

Coriandrul este de multe ori ingredientul vedetă din multe preparate din întreaga lume.
  • Publicat:
Coriandrul și atuurile pentru sănătate. De ce să-l consumi zilnic?
Foto: pexels.com

Coriandrul este de multe ori ingredientul vedetă din multe preparate din întreaga lume. Pe lângă gustul intens pe care-l oferă în bucătărie, vine la pachet și cu beneficii pentru sănătate. Așadar, după un mic research, am descoperit trei atuuri ale acestui ingredient care ar nu ar trebui să lipsească de pe lista de cumpărături.

Coriandrul este o sursă excelentă de nutrienți

Pe lângă culoare și savoare, coriandrul oferă farfuriei tale și nutrienții necesari. Conține vitamina K, care sprijină sănătatea oaselor, vitaminele A și C, două vitamine responsabile pentru funcția imunitară și mai puțin de o calorie.

Conține antioxidanți

Pe lângă aportul de vitamine pe care-l aduce, coriandrul conține și o cantitate generoasă de antioxidanți, unul dintre ei fiind cunoscut ca polifenol. Polifenolii reduc inflamațiile și previn deteriorarea celulară care poate contribui la îmbătrânirea prematură și creșterea riscului de îmbolnăvire.

Are grijă de sănătatea inimii

În medicina tradițională frunzele de coriandru au fost folosite pentru a trata durerile, inflamațiile, problemele gastrointestinale și diabetul. Majoritatea proprietăților medicinale au fost studiate de-a lungul anilor, dar în 2022 a fost publicat în jurnalul Molecules un articol care arată că această plantă are beneficii cardiovasculare precum reglarea tensiunii arteriale și ritmului cardiac. Toate acestea se datorează conținutului de antioxidanți.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Ce să mănânci înainte de a alerga
Ce să mănânci înainte de a alerga