Cu cât crește tensiunea arterială după ce bei o cafea: Efectul durează până la trei ore

  • Publicat:
Cu cât crește tensiunea arterială după ce bei o cafea: Efectul durează până la trei ore
Cafeaua și efectele ei asupra tensiunii arteriale / Foto: Shutterstock

Cafeaua este licoarea magică matinală care ne dă „superputeri”: ne ajută să ne concentrăm mai bine, ne creează o stare de bine și chiar reduce depresia. Sute de studii au scos la iveală beneficiile incontestabile ale cafelei asupra organismului. Cu toate acestea, știm că băutura amăruie trebuie consumată cu măsură și este chiar interzisă unora pentru că duce la creșterea tensiunii arteriale.

Cafeaua crește tensiunea arterială

Consumul de cafea nu este considerat un factor de risc în hipertensiune. Cu toate acesta, cofeina din cafea ne influențează tensiunea arterială. Potrivit analizei a 34 de studii, consumul a 200-300 mg de cofeină din cafea – aproximativ o ceașcă jumătate, două – au dus la creșterea tensiunii arteriale cu 8 mm Hg în cazul tensiunii sistolice și cu 6 mm Hg în tensiunea diastolică, scrie Healthline.

Efectul a durat până la trei ore de la consum și rezultatele au fost similare atât în cazul celor care aveau hipertensiune înaintea studiului, cât și în cazul celor care aveau tensiunea arterială normală.

Un lucru interesant este faptul că dacă ești consumator zilnic de cafea, aceasta nu va avea același impact asupra tensiunii tale arteriale. Acest lucru se explică, cel mai probabil, prin toleranța la cofeină pe care o dezvolți atunci când ai obiceiul să o bei des.

Rezultatele studiului arată astfel că o ceașcă din băutura amară matinală crește tensiunea arterială moderat – mai ales dacă nu o bei frecvent.

Efectele pe termen lung

Cercetătorii au observat că tensiunea arterială crește imediat după consum, însă efectele nu sunt pe termen lung. Ceea ce înseamnă că, la câteva ore de la consum, tensiunea va deveni la cum era înainte să bei cafea.

Chiar în cazul persoanelor cu hipertensiune, consumul zilnic moderat de cafea nu ar afecta semnificativ tensiunea arterială, potrivit unui studiu. Unii oamenii de știință sunt de părere că beneficiile pe care le obții de la cafea depășesc efectele negative pe care cofeina le-ar avea, în cazul celor care o consumă în mod regulat.

Cafeaua, subiectul multor studii din ultimii ani, ar putea scădea riscul de deces prematur din cauza bolilor cardiovasculare cu până la 15%, dacă este cosumată zilnic. De asemenea, conține compuși cu efect antioxidant puternic care reduc stresul oxidativ din organism.

Cu toate acestea, este nevoie de mai multe studii pentru a înțelege mai bine efectul cafelei asupra organismului uman. Cel mai bine este să discuți cu medicul înainte de a consuma cafea, dacă ai hipertensiune.

Hipertensiunea poate trece ușor neobservată

Hipertensiunea mai este numită şi „ucigaşul tăcut”, pentru că simptomele apar foarte târziu, când afecţiunile asociate, precum bolile de inimă sau cele renale, încep să se manifeste.

Se estimează că una din cinci persoane cu hipertensiune nu ştie că are această problemă. În timp, netratată, hipertensiunea poate distruge vasele de sânge, inima, plămânii, creierul şi rinichii. Aşadar, e bine să ştim care sunt cauzele ce pot duce la creşterea tensiunii şi să încercăm, pe cât posibil, să le evităm.

Tensiunea mai mare de 14 cu 9 (140/90) poate fi un semn de hipertensiune, dar pentru stabilirea cu certitudine a acestui diagnostic, medicul îţi va măsura tensiunea în diferite zile.

La valori de peste 180/110, există riscul unei crize hipertensive, caz în care este indicată odihna pentru câteva minute şi repetarea testului de tensiune. Dacă aceasta se menţine sau valorile cresc, apelează la numărul unic de urgenţă 112.

O criză hipertensivă poate duce la atac cerebral, infarct, insuficienţă renală sau lipsa conştienţei, scrie healthline.

Simptomele tensiunii crescute includ: dureri severe de cap, anxietate, sângerări nazale şi respiraţie îngreunată. Categorii de persoane mai expuse riscului de hipertensiune sunt: vârstnicii, cele care au în familie cazuri de hipertensiune sau diabet, gravidele şi afro-americanii.

 

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult