Oamenii au nevoie de motivație atunci când încearcă să învețe o nouă abilitate sau să își însușească obiceiuri sănătoase. Cum ar fi dacă ți-am spune că NU motivația este cheia, ci construirea unui pattern sănătos? În loc să aștepți motivația, ar fi mai util să te concentrezi asupra construirii unor obiceiuri care să-ți aducă beneficii. Urmează un set de pași simpli pentru a forma aceste obiceiuri, precum: repetiția, înlănțuirea obiceiurilor și pașii mici.
De câte ori mi-am propus să renunț la zahăr… nici nu mai știu! Dar de fiecare dată am renunțat ușor și mi-am alinat suferința într-o nouă prăjitură jurându-mi că va fi ultima dată. Am încercat să îmi găsesc motivația în diabetul ce a dus la moartea tatălui meu, spunându-mi că frica de a sfârși din cauza acestei boli ce apare pe fondul unei alimentații nesănătoase e o motivație îndeajuns de puternică pentru a reuși.
Însă n-a fost așa. Și de articolul acesta m-am apucat tot în speranța că voi găsi ceva mai puternic decât motivația pentru a reuși să înlocuiesc obiceiul nesănătos de a mânca zahăr cu unul mai puțin nociv. M-am documentat, m-am interesat și iată ce am aflat.
Ca și mine, suntem mulți care găsim extrem de dificilă schimbarea unor obiceiuri nesănătoase, înlăturarea lor sau transformarea într-unele mai bune. Iar discursul este aproape mereu același: „Aș vrea, dar nu am motivație”.
Atunci când ne concentrăm pe lipsa de motivație, pierdem din vedere faptul că tot noi suntem cei care ne motivăm și ne afundăm într-o spirală în care ajungem să supragândim situația, fără a mai acționa propriu-zis. Ei bine, dacă și tu te afli într-o situație similară, iată ce spun specialiștii că ar trebui să faci, pentru a da naștere unor obiceiuri mai sănătoase sau pentru a scăpa de cele vechi și toxice:
Stabilește față de tine, sincer, dacă îți poți lua cu adevărat acest angajament și, mai ales, dacă vrei
În acest caz, ar fi ideal să iei în considerare beneficiile pe care le-ai avea dacă ai atinge scopul propus, dar și costurile. Fiecare oră pe care o petreci lucrând, ca exemplu, este o oră care îți fură din timpul pentru somn, învățare, exerciții fizice, prieteni și/sau recreere. Toate activitățile în care ne angajăm au un cost și cu toții avem resurse finite.
Amintește-ți că formarea unui nou obicei va avea în mod necesar un cost și ia în considerare dacă beneficiile acestuia depășesc costurile. Suntem bombardați zilnic cu nenumărate informații scrise de specialiști legate de productivitate sau îndemnuri pentru a face mai multe lucruri și mai bine, dar cel mai înțelept lucru pe care îl poți face uneori este să te hotărăști pur și simplu dacă vrei cu adevărat să îți asumi o asemenea schimbare.
În cazul meu – și al altora care au părinți cu diabet în familie – ar trebui să fie o necesitate renunțarea la zahăr și la produsele nesănătoase. Doar zic!
Fă pași mici, dar fă-i regulat
Cele mai bune obiceiuri noi sunt cele care sunt realizabile. Este puțin probabil să ne putem angaja într-o nouă rutină de exerciții fizice care durează o oră pe zi, dar probabil vom avea ceva mai mult succes dacă ne luăm angajamentul de a ne plimba 15 minute/ zi, de trei ori pe săptămână. S-ar putea să nu pară prea mult, dar este mult mai mult decât nimic. Obiceiurile se pot construi în timp și poți crește oricând cantitatea de timp/ energie pe care o dedici unui obicei/ unei activități, după ce a fost stabilită o linie de bază inițială.
Este mai bine să încerci să îți formezi un singur obicei odată, pentru a evita senzația de copleșeală și oboseală psihică sau chiar fizică, după caz. În ceea ce mă privește sunt deficitară și la capitolul exerciții fizice! Însă nu încerc să implementez două noi obiceiuri în aceeași perioadă. Plus că fac pași mici. De exemplu, dacă înainte mâncam în fiecare zi ceva dulce, primul pas a fost să fac o zi pauză, apoi să mănânc la două zile, iar ultimul să încerc să mănânc dulce doar în weekend.
Sunt încă la primul pas, să știți! Dar am înțeles că e nevoie să mă premiez atunci când am reușit să trec de la un nivel la altul. Și am mai înțeles că voi sta cât e nevoie la un nivel și să nu trec la următorul dacă nu sunt, încă, pregătită!
Corelează obiceiurile
Este mult mai ușor să te angajezi într-un nou obicei dacă îl legi de ceva ce faci deja. De exemplu, anumiți oameni care își plimbă câinii zilnic, preferă să facă jogging din când în când cu patrupedele, în loc să se plimbe, profitând de faptul că oricum erau siliți să iasă afară.
Acest lucru este mult mai ușor de realizat decât o formă complet nouă de exerciții fizice, deoarece aceste persoane oricum părăsesc casa pentru a merge afară și le este la îndemână să facă un mic „upgrade” la ceea ce făceau deja, în mod obișnuit – să înlocuiască, din când în când, simplul mers cu o partidă de jogging pe cinste.
Evaluează și reevaluează
Este perfect în regulă să începi un nou obicei/ o nouă rutină și să îți dați seama că de fapt nu te ajută în sensul în care sperai tu, de fapt. Alocă-ți timp pentru a reevalua obiceiurile și rutinele în mod regulat (lunar este un interval bun) și acordă-ți permisiunea de a schimba lucrurile care nu aduc rezultatele sau satisfacția dorite.
De-a lungul timpului, pe măsură ce obținem un succes mai mare prin formarea de noi obiceiuri și creșterea interesului pentru viață și a unui sentiment de auto-eficacitate, este posibil să observăm că dezvoltăm și o motivație crescută, sub formă de efect secundar al angajamentului pentru formarea de noi obiceiuri.
Vă urez mult succes!