Unele dintre senzațiile neplăcute pe care femeile gravide le experimentează sunt cu siguranță: greața, dar și arsurile stomacale. Senzația de greață se poate instala chiar de la prima oră a dimineții. Iar arsurile stomacale sunt direct în unele cazuri direct conectate cu obiceiuri alimentare. Am aflat ce trucuri simple dau rezultate!
Unele femei gravide experimentează senzația de greață când simt mirosuri grele cum ar fi miros de canal sau chiar când simt parfumuri. Parfumuri care culmea le plăceau până se fie însărcinate. Alte femei gravide, însă, se trezesc cu senzații de greață. Pentru greața matinală unele moașe din Germania recomandă următoarele:
Înainte să te ridici din pat, mănâncă puțină pâine prăjită.
Nu te ridica imediat ce te-ai trezit din pat, fă-o în tihnă, stând în fund la marginea patului câteva minute.
Ceai de ghimbir ameliorează stările de greață, dar și apa carbogazoasă este de ajutor.
Mâncărurile din meniul zilnic să fie cât mai proaspete, a se evita preparatele prăjite, foarte grase sau cu miros puternic.
Chiar dacă este dimineață și obișnuiști să bei cafea, ceai sau un pahar cu lapte, află că aceste alimente nu sunt indicate dacă ai un episod de greață matinală.
Când îți este lumea mai dragă, mai ales în perioada sarcinii, pot apărea arsuri stomacale, senzații deloc plăcute și care îngrijoarează. Medicii nutriționiști atrag atenția asupra următorului fapt: dacă se respectă câteva reguli în ceea ce privește alimentația și hidratarea, arsurile stomacale pot fi evitate.
A se evita mâncatul pe fugă. Bolul alimentar se mestecă bine.
Mâncărurile grase, picante sunt mai des asociate cu arsurile stomacale. A se evita.
Chiar dacă femeilor gravide li se face somn după mesele principale, este recomandat să nu se întindă în pat în prima oră după ce au mâncat.
A se evita mesele copioase. Mese mici și dese sunt mai ușor de digerat.